Tabăra muzeală OF/BY/FOR ALL, Santa Cruz, California
29/12/2018 Lasă un comentariu
În luna noiembrie, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» a fost prezent în cadrul taberei muzeale internaționale OF/BY/FOR ALL, organizată de Muzeul de Artă și Istorie Santa Cruz, California. Seminariile au fost conduse de expertul american Nina SIMON, iar oportunitatea a fost oferită de Rețeaua Natioanală a Muzeelor din România. Experiența a fost deosebită, drept pentru care v-o împărtășim și Dumneavoastră sub forma unui jurnal de călătorie.
Of/By/For All – “Jurnal de campanie”
Orice plecare generează emoții, așteptări și temeri. E prima mea călătorie peste Ocean și mă gândesc cu entuziasm (și teamă) la ce mă așteaptă. Plecăm cinci. “Cinci fete”, citesc în articolele care ne anunță “expediția”, dar povestea e mult mai lungă de-atât. Suntem cinci câștigătoare ale acestui stagiu de pregătire. Suntem cinci muzeografe cu pregătiri din domenii oarecum diferite, cinci profesioniste care își iubesc jobul și mai ales muzeul. Suntem cinci colege, deși deocamdată suntem doar cinci portrete reținute în grabă și cinci numere de telefon într-un grup de Whatsapp: “organizatoricele”. Suntem din cinci muzee diferite din țară și încă nu ne cunoaștem.
Suntem cinci și plecăm împreună s-o cunoaștem pe Nina.
Am aflat de mult de plecare, așa că am timp să îmi fac planuri, să mă gândesc cum va fi și să îmi creez așteptări mari, tot mai mari. Am făcut testul de evaluare a organizației în luna iunie, însă rezultatele nu au fost îmbucurătoare. Scorul general al Muzeului Județean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare” a fost 8,4 dintr-un maxim de 25 de puncte, iar defalcând pe componentele de/cu/pentru comunitate, în cazul nostru implicarea comunității e cel mai bine reprezentată. Analizând restul informațiilor, observ că punctajul mediu obținut de organizațiile înscrise în această evaluare este de 8,2 puncte. Acesta este un program nou, cu instrumente inovatoare, așa că șansele de a îmbunătăți rezultatele după întoarcerea în țară sunt mari.
Figura 1: Raport de evaluare OF/BY/FOR ALL a MJA CABM,
Sursa: Self Assesmement test, MAH website
Primim programul și lista participanților, așa că pot să îmi stabilesc obiective (aproape SMART, “deformație profesională”) pentru vizita în Statele Unite. Urmează să cunosc specialiști din muzee din toată lumea, să învăț, dar firește, vreau să apuc să mă plimb, să vizitez. Îmi propun multe:
- Operaționalizarea conceptelor de comunitate, sustenabilitate, incluziune;
- Învățarea și simularea aplicării a cel puțin unui instrument nou de lucru cu comunitatea;
- Consultarea colegelor din România privind strategiile lor de segmentare, țintire, poziționare;
- Găsirea a cel puțin unei modalități de implicare a segmentului familiilor tinere cu copii, cu vârsta între 30 – 45 ani, cu educație și venituri peste medie, în activitățile muzeului;
- Cunoașterea, interacțiunea și dialogul cu specialiști din muzee americane: să discut cu ei despre felul în care își concep programele:
- realizarea cercetărilor, organizarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea programelor;
- atragerea resurselor – financiare, dar mai ales umane (atragerea și motivarea voluntarilor);
- diferențele legislative;
- mecanismul de implementare a inovării în muzeele americane;
- stimularea creativității;
- Să vizitez cel puțin un muzeu de artă (preferabil SF MoMA).
După un drum prea lung ajungem în sfârșit în Santa Cruz. Nu reușim să ne adaptăm la fusul orar, nu putem dormi aproape deloc, dar profităm de asta (eu compensez cu cafea) și în timpul liber explorăm orășelul de pe coasta oceanului. Tabăra începe în forță, cu un mic dejun light, energizant, cu socializare și cu… înviorarea de dimineață. Da, chiar facem în mod organizat câteva exerciții ca să ne umplem de energie. Participanții sunt deschiși, comunicativi, au un zâmbet larg întipărit pe figură, care pare să se lărgească și mai mult (în sensul bun) când aud că suntem din România. Totul e “grozav”, fiecare e “încântat” și “nerăbdător” și pregătit de acțiune. Atmosfera mustește de energie, și recunosc că, deși mă bucur că nimeni nu se formalizează, nu sunt bariere de comunicare sau momente de liniște incomodă, sesizez entuziasmul ușor excesiv și tonul de call to action folosit încă de la salut. Îmi dau seama că am adus cu mine prejudecăți referitoare tocmai la o comunitate, le înving rapid și realizez că în jurul nostru s-a creat între timp un spațiu al siguranței, clădit pe curiozitate și acceptare și suntem chiar noi, participanții, o comunitate emergentă. Ne prezentăm și spunem fiecare ce anume ne entuziasmează:
I’m the marketing representative of an art museum in the Northern area of Transylvania. I am most excited to have people coming into our museum and enjoying their visit. I believe in creating meaningful experiences for the visitors.
Începe seminarul, iar Nina Simon ne prezintă felul în care a folosit abordarea OF/BY/FOR ALL – devenită din punctul meu de vedere o paradigmă a comunității – pentru a transforma Muzeul de Artă și Istorie din Santa Cruz într-un centru dedicat comunității, relevant, sustenabil, valoros și valorizat. Totul a început în 2011, cu 7 angajați, un buget anual de 700.000$ și o viziune și s-a transformat într-un model de bune practici. Compar imediat cu muzeul din care provin: suntem 17 angajați și avem aproximativ 35.000 de vizitatori anual: de două ori mai mult decât MAH, însă punctajul evaluării (și outcome-ul nostru, ca instituție) e foarte scăzut. Desigur, bugetul e extrem de important și schițez euristic câteva idei: ei au board of trustees, cadru legal lax și foarte multă libertate de mișcare; noi avem buget de la Consiliul Județean, venituri proprii (mici), posibilitatea să aplicăm pentru finanțări și granturi, dar și patrimoniu foarte valoros, pretențios și costisitor de întreținut. Colecția lor emană diversitate, e extrem de relevantă pentru comunitatea locală, panotarea spune o poveste, e versatilă, colorată și te îndeamnă să atingi exponatele, să interacționezi. Recunoști imediat tehnicile de storytelling și immersion.
Îmi atrag atenția două concepte: sustenabilitate și viziune, foarte vehiculate în România. Literatura de specialitate leagă sustenabilitatea de dezvoltarea durabilă și o definește în sens larg ca fiind abilitatea sau capacitatea de a fi susţinut. În sens restrâns, acest termen reprezintă calitatea de a nu fi dăunător pentru mediu sau pentru resursele naturale epuizabile și punerea accentului pe sprijinirea echilibrului ecologic pe termen lung și de asemenea, capacitatea de a contiunua activitatea unui proiect în lipsa lipsa finanțării[1]. NinaSimon pune conceptul de dezvoltare sustenabilă a muzeului în contextul implicării în comunitate și îi dă foarte clar coordonatele de, cu șipentru: muzeul viețuiește pentru comunitate, creând relații autentice cu membrii acesteia, cunoscându-i, implicându-i și satisfăcându-le nevoile.
Viziunea e o proiecție viitoare a organizației: unde ne vedem noi ca muzeu pe termen lung. Și aici, abordarea Ninei e foarte concretă: putem să ne dăm frâu liber imaginației, dar trebuie să respectăm câteva reguli: să ne concentrăm pe cevrem să devină muzeul, să creăm o imagine descriptivă, pozitivă, dar specificăa ceea ce va fi instituția și să ne concentrăm pe acțiunile pe care trebuie să le facem pentru a ajunge acolo.
După expunerea acestor aspecte teoretice, începem direct cu partea aplicată. E un bootcamp, o tabără, deci ne așteptăm să fie ceva foarte practic, care să producă un transfer de know-howși să ne învețe să utilizăm o serie de instrumente. Primim un caiet de lucru pe baza căruia rezolvăm exercițiile. Totul e foarte dinamic, lucrăm mult în echipe, însă uneori mi se pare că am avea nevoie să insistăm mai mult pe unele aspecte. Cele două zile zboară. Primim multă informație și e greu să o “procesez” în timp real. Facem fotografii, notez tot ce îmi trece prin cap, dar încerc să profit cât de mult de dialogul cu specialiștii străini și mai ales cu Nina, care ne pune la dispoziție timpul și expertiza ei: putem, și ne și programăm la o discuție față în față cu ea. Îi spunem punctual, dar foarte pe scurt, care sunt cele mai stringente nevoi ale muzeelor noastre și ne sugerează soluții. Seara ieșim cu colegii de curs și avem ocazia să aflăm direct de la sursă ce se întâmplă în muzeele lor. Personal, sunt interesată de inovare și de implementarea soluțiilor IT&C în muzee, dar și de creativitate. Discut cu participanți din Conneticut și Boston pe tema aceasta și divagăm spre fel de fel de exemple și studii de caz. Concluzionăm că, per ansamblu, creativitatea (despre care spunem noi că e a state of mind) bate inovarea (care e a state of the art instrument). Aflu cu bucurie că urmărim noutăți cam din aceleași surse, că nu sunt în urmă cu tendințele din domeniu, dar găsesc și resurse noi. Ajunse la hotel discutăm cu colegele ce am învățat peste zi și punem în contextul specific al muzeelor noastre. Ne ajută să ne punem gândurile în ordine și să fixăm ce-am aflat peste zi.
Am primit foarte multe informații într-un timp foarte scurt. Am făcut multe exerciții. Ni s-au pus la dispoziție și materiale și instrumente. Ca urmare a participării la această mobilitate internațională, pe parcursul următorului an va trebui să implementez conceptele preluate de la Nina Simon în muzeul pe care l-am reprezentat, pentru a-l transforma într-o organizație și mai implicată și relevantă pentru comunitatea din care face parte. Abia aștept să mă apuc de treabă și până atunci notez la cald concluziile mele. De departe cea mai importantă e că mi-a plăcut în California și-aș mai zăbovi, dar punctual, pot să spun așa:
Nina Simon face trecerea de la teorie la instrumente implementabile, prin ancorarea în realitate, într-un context specific. Deși la o primă vedere orice e posibil (hârtia suportă planuri oricât de puțin realiste), regulile ei pentru brainstorming ne obligă să păstrăm caracterul măsurabil și specific al viziunii, direcțiilor de acțiune, comunităților – concret, vorbim despre tactici de înglobat într-o strategie.
Viziunea e foarte importantă – oferă direcția de deplasare. Trebuie formulată specific, suficient de ambițios cât să fie motivantă, dar suficient de realist cât să nu fie imposibil de atins (electrifying, yet not electrocuting).
Viziunea trebuie structurată în acțiuni concrete: trebuie formulată o strategie cu obiective de îndeplinit prin acțiuni concrete. Pașii trebuie să fie clari și siguri, iar rezultatele măsurabile. Orice acțiune implică un grad de risc, care poate fi anticipat și estimat. Primim un instrument pentru asta!
E foarte important ca în definirea comunităților – și a conceptelor în general – să fim foarte specifici. Nu putem fi all things to all people. Comunitățile pot fi definite printr-una sau mai multe caracteristici (geografice/identitare/afinități) și pot avea grade diferite de coeziune. Ideal e să încercăm să cunoaștem personal un membru al comunității pentru a ne putea raporta la caracteristicile, atuu-rile (sau activele/resursele) și nevoile membrilor comunității respective.
Ajungând să fim despremembrii comunității și prinacțiuni cu și pentru ei, devenim dedicaților. Aici, succesul înseamnă îndeplinirea nevoilor partenerilor noștri – le ascultăm vocea și le oferim puterea de a spune și de a schimba ceva:
- OF– instituția reflectă comunitatea pe care o reprezintă, prin partenerii, angajații, membrii și alte categorii de stakeholderi;
- BY – membrii comunității sunt co-autori ai conținutului și ai plusvalorii aduse de instituție comunității în care activează;
- FOR– instituția devine un spațiu de întâlnire pentru toate comunitățile pe care aceasta le servește, indiferent de gradul lor de diversitate. Ele consideră instituția relevantă pentru interesele lor.
Figura 2: Matrice OF/BY/FOR ALL,
Sursa: Nina Simon, OF/BY/FOR ALL Bootcamp, Santa Cruz, CA, Nov 12-13, 2018
Parteneriatele construite la nivelul comunității conduc la îndeplinirea obiectivelor ambelor părți și creează plusvaloare pentru comunitate. Pentru succesul acestora este foarte important să cunoaștem valorile celor cu care încheiem parteneriate – ei sunt de fapt coechipierii noștri.
Am făcut exerciții de scriere: Pornim cu o frază legată de experiența personală, după care trecem la 15 minute de scris continuu. Deși pare o înșiruire aparent dezorganizată de idei, aceasta se dovedește o tehnică euristică foarte eficientă. A fost modalitatea în care ne-am formulat viziunea.
Nu trebuie să ne oprim. Așa cum în exercițiile de scriere, când rămânem fără idei e suficient să continuăm scriind alfabetul, trebuie să facem pași mici spre țelul nostru pentru a nu pierde avântul. Câteodată inerția e suficientă.
Trebuie să vorbim între noi. Multe soluții pot fi găsite în mod dialogic. Am discutat mult cu colegele, in special cu Despina, care are o experiență mult mai bogată decât mine în muzee și ne-am verificat reciproc, iar împreună am venit cu propuneri realiste și aplicabile (sinergie pozitivă J).
Creativitatea nu are limite. Exercițiile pe care le-am făcut, deși păreau la o primă vedere copilărești, ne-au făcut să gândim fără (prea multe) constrângeri, să maximizăm rezultatele și să ne punem în pielea celor pentru care concepeam programele. Ne-am simțit bine lucrând, am găsit bucurie în munca noastră, aspect care s-a reflectat în materialele concepute.
OF/BY/FOR ALL Bootcamp, Santa Cruz, CA, 2018
În timpul care ne-a mai rămas în afara bootcamp-ului, fugim într-un parc tematic, iar ultima zi o petrecem in San Francisco. Santa Cruz e un orășel cu aer hipiot, cu o istorie (și o cultură) a surfului, în care e imposibil să nu te simți în largul tău. Soarele care apune în Ocean, mirosul de nisip și apă curată îmi scot orice din gând și bat și cel mai tare spectacol din lume.
Roaring Camp e un parc natural de sequoia care mă transpune în zilele timpurii ale colonizării, iar trenul cu aburi mă poatră printre arborii seculari. Îmi măsor nimicnicia în fața Timpului, dar trag aerul curat în piept și mă bucur de liniștea autentică. În ultima zi, San Francisco se ridică în fața ochilor noștri, venind dinspre Bay Bridge. Alegem un traseu, luăm și celebrul tramvai, dar știu că nu e timp pentru multe așa că mă plimb pe străzi încerând să le simt specificul. Fumul incendiilor din Sacramento ne strică din planuri. Vizitez Beat Museum și rămân uimită de experiență, însă MoMA îmi lasă un gust amar: elitist și neprietenos cu vizitatorii. Totuși, îl găsesc pe Brâncuși, zăbovesc la Mattise, apoi la Warhol și Roy Lichtenstein și rămân plăcut surprinsă de arta contemporană asiatică.
Timpul e scurt, iar schimbările de decor ne acutizează simțurile. Aș lua acasă totul și cuprind cât pot de mult cu privirea. Îmi dau seama că de fapt nu e despre imagini, cu atât mai puțin despre poze. E despre trăiri și emoții și tot ce-ncape-n suflet, iar americanii pare că au înțeles asta foarte bine, cel puțin când vine vorba de experiențe de tip muzeal (așa cum am văzut noi în muzeele pe care am apucat să le vizităm). Ei construiesc totul ca pe o poveste, implică vizitatorul, îi pun întrebări și îi propun scenarii, iar termenul de imersiune capătă sens. Cuvinte potrivite, bine cântărite și numărate se leagă-ntr-un captatio benevolentiae, iar vizitatorul se identifică cu părți ale poveștii și trăiește (i se livrează) o experiență.
Tabăra m-a umplut de energie. Plec cu majoritatea obiectivelor mele îndeplinite, cu cunoștințe și instrumente noi, dar și cu obiective proaspete și ambițioase. În primul gând îmi propun să revin în Statele Unite, iar apoi plănuiesc “pentru job”:
- Implemetarea în activitatea mea la Muzeul Județean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare” a conceptelor asimilate în bootcampul MAH în termen de un an;
- Realizarea a cel puțin unei expoziții care să reflecte paradigma OF/BY/FOR ALL în termen de un an;
- Creșterea scorului la testul de evaluare privind gradul de incluziune în comunitate OF/BY/FOR ALL al Muzeului Județean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare” cu cel puțin 30% per total în următorul an;
- Creșterea numărului de vizitatori ai Muzeului Județean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare” cu cel puțin 15% în următorul an.
Am plecat cinci fete, din cinci muzee diferite din țară, fără să ne cunoaștem măcar din vedere. Ne-am întors cinci fete care își știu fiecăreia obiceiurile, pare că își cunosc – din povești – și familiile, și care au rămas prietene. Au păstrat grupul de Whatsapp pentru “organizatorice”, dar își scriu acolo noutăți (și deadline-uri). Vorbesc și-și promit să se-ajute. Au învățat multe, urmează s-aplice.
S-au întors cinci prietene care au cunoscut-o pe Nina.
[1]Pop, I.L., 2017. Managementul și dezvoltarea sustenabilă a muzeelor. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană.
