Vernisajul Taberei Internaţionale de Arte Plastice “Landscape No Borders”


Ieri, 28.08.2012, de la ora 17:00, la Colonia Pictorilor din Baia Mare, a avut loc vernisajul celei de-a doua ediţii a Taberei Internaţionale de Arte Plastice “Landscape No Borders”. Tabăra a fost organizată de către Uniunea Artiştilor Plastici Filiala Baia Mare în colaborare cu Fundaţia Dorel Cherecheş, la aceasta participând artişti atât din România cât şi din Ungaria, Polonia şi China.

Cei care au participat ieri la deschiderea oficială a expoziţiei, pe lângă faptul că au putut admira lucrările realizate în cadrul taberei, au avut parte şi de o prezentare a Centrului Artistic de la Baia Mare, susţinută de către domnul dr. Tiberiu Alexa, directorul Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».

Prezentarea a debutat cu proiectarea unor imagini ale Băii Mari – datând de la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX – realizându-se apoi trecerea către ilustrarea evoluţiei structurilor instituţionale specifice Centrului Artistic de la Baia Mare în decursul ultimilor 117 ani.

În cea de-a doua parte a avut loc o abordare cronologică a evoluţiei Centrului Artistic de la Baia Mare din punct de vedere istorico-tradiţional, intern dar şi estetico-stilistic, un accent deosebit punându-se pe acest ultim criteriu. Diferitele structuri şi straturi estetico-artistice manifestate în arta plastică şi vizuală băimăreană, nu numai că au fost clasificate din punct de vedere evolutiv, dar au fost şi ilustrate practic prin creaţia mai multor artişti ce au activat la Baia Mare, fie în calitate de colonişti permanenţi, fie în calitate de colonişti temporari. Astfel, prezentarea a fost utilă atât specialiştilor în arte plastice (deoarece le-a dat ocazia să-şi diversifice cunoştinţele deja deţinute) cât şi celor mai puţin experimentaţi în acest domeniu, care au putut să-şi formeze o primă imagine referitoare la conceptul românesc privind identitatea Centrului Artistic Baia Mare, cu aplicaţii de caz referitoare la diferenţele compoziţionale între modelele estetice şi stilistice realist-impresioniste, avangardiste, tradiţionaliste şi postmoderniste şi la diferitele straturi de influenţă aferente acestora.

 Izabela Pop

Foto: dr. Ioan Angel Negrean

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: