Programul „Şcoala Altfel” 2013


În vederea organizării eficiente pe parcursul săptămânii 1 – 5 aprilie 2013, când se va desfăşura programul intitulat „Şcoala altfel”, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» comunică următoarele:

  1. Pentru vizitarea integrală a muzeului se percepe o taxă de 3 lei/elev, profesorii însoţitori urmând să primească bilet de intrare gratuit;
  2. Grupurile de elevi care doresc pe lângă vizitarea propriu-zisă şi ghidaj de specialitate trebuie să realizeze o programare prealabilă la numărul de telefon 0371 079 380 sau la adresa de e-mail: iza_10pop@yahoo.com. Taxa de ghidaj / grup este de 20 lei.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Anunțuri

Memoria Privirii – Mircea Titus Romanescu


Începând de vineri 22 martie 2013, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», prezintă publicului expoziţia personală de pictură cu titlul «MEMORIA PRIVIRII», a artistului plastic din Piatra Neamţ, Mircea Titus Romanescu.

Expoziţia prezintă o selecţie de treizeci şi cinci de lucrări (peisaje, compoziţii, naturi statice) şi va fi deschisă până în 12 aprilie 2013.

Prezentarea oficială a expoziţiei «MEMORIA PRIVIRII» precum şi lansarea albumului omonim, vor avea loc joi 28 martie 2013, ora 14, în prezenţa artistului, la sediul muzeului din Baia Mare, str. 1 Mai nr.8.

 Mircea Titus Romanescu

dr. Ioan Angel Negrean,

Şef Birou programe şi marketing

Expoziţia Lucrarea lunii (2011 – 2012)


Marţi, 12 martie 2013, ora 17:00, la Galeria de Artă a Filialei UAP Baia Mare, din Baia Mare, bulevardul Bucureşti, nr. 6, a avut loc deschiderea oficială a expoziţiei Lucrarea lunii (2011 – 2012). Această expoziţie poate fi vizitată gratuit, de luni până vineri între orele 10:00 – 18:00, până la data de 22.03.2013.

afiş expozitie lucrarea lunii (2011 - 2012)

Mai jos sunt prezentate lucrările incluse în cadrul expoziţiei:

Această prezentare necesită JavaScript.

Imagini cu expoziţia şi de la vernisaj:

Seara italiană


Mâine, 14 martie 2013, la sediul Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», de la ora 17:00, va avea loc evenimentul intitulat Italian Evening. Prezentarea Italiei va fi realizată în limba engleză de către Gian Marco Gara, voluntar Team for Youth Association în cadrul Serviciului European de Voluntariat.

Vă invităm pe toţi doritorii să participaţi la acest eveniment unde veţi avea ocazia să aflaţi aspecte interesante despre Italia, dar şi să vedeţi ce surpriză v-a pregătit Team for Youth Association.

italian evening

COMUNICAT DE PRESĂ


Mâine, 12 martie 2013, ora 17, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», vă invită la vernisajul expoziţiei «LUCRAREA LUNII 2011 – 2012». Expoziţia este organizată în parteneriat de muzeul băimărean de artă şi Filiala Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România, cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş.

Expoziţia «LUCRAREA LUNII 2011 – 2012» are loc la Galeria de Artă a Filialei UAP Baia Mare, din Baia Mare, bulevardul Bucureşti, nr. 6.

Expoziţia prezintă lucrările prezentate în perioada 2011 – 2012 în cadrul programului muzeal «Lucrarea lunii».

dr. Ioan Angel Negrean,

Şef Birou programe şi marketing

%d blogeri au apreciat asta: