Oglindirea Vieţii


Premiul II la concursul de eseuri „Amintiri dintr-un tablou” ediţia a VII-a, anul şcolar 2013/2014:

Camelia Bonte
clasa a IX-a D
Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare

La prima vedere, la fel ca orice om, am crezut că acest tablou reprezintă, după cum îi spune numele, un peisaj de iarnă. Acest tablou m-a impresionat prin adăugarea de culoare, ce are un efect exploziv asupra imaginii monotone în alb-negru. Un alt element ce m-a fascinat sunt ramurile ce se apleacă pe deasupra râurilor, parcă dorind să se reîntregească cu copacii din partea stângă.

De asemenea prima impresie a fost că bucăţica de pământ acoperită cu zăpadă, de pe mijlocul tabloului parcă desparte un întreg, în două planuri diametral opuse. Partea dreaptă, în care predomină culorile închise, sugerând atât impresia de adâncime, cât şi sentimente profunde de tristeţe, durere, sfârşit, este completată de partea stângă, viu colorată, ce sugerează prin dominanta culoare verde, regenerare, un nou început. La prima vedere am crezut că este vorba despre sfârşitul iernii, ce face loc venirii primăverii.

Boromisza Tibor PeisajBoromisza Tibor – Peisaj
Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Tabloul a fost pictat de Boromisza Tibor (1880-1960), un pictor de origine maghiară, activ la Baia Mare între anii 1904-1914. La început a lucrat în viziune naturalistă, iar după ce a cunoscut rezultatele modernismului francez, tablourile lui s-au caracterizat printr-un grad de stilizare în creştere. La început şi-a construit tabloul cu ajutorul unor tuşeuri mărunte, urmată de o perioadă decorativă, cu compoziţii cu tuşeuri mari, folosindu-se de influenţe fauve şi orfice.

Opera aleasă de mine poartă numele de  „Peisaj de iarnă”. Această pictură în ulei a fost pictată în jurul anului 1912 pe pânză, ilustrând la prima vedere un peisaj mohorât de iarnă, cât şi cele trei mari etape ale trecerii în lumea de dincolo: rupere sau moarte, Infern şi Paradis. Această lucrare de dimensiune mare este înconjurată de o ramă formată din trei componente: prima şi cea mai mare de culoare gri şi puţin auriu, a doua aurie şi foarte subţire, iar a treia neagră complet. Griul nu întâmplător este culoarea drumurilor în viaţă, auriul este culoarea sfinţeniei, iar negrul simbolizează moartea sau despărţirea. Aşadar interpretarea celor trei rame împreună ar simboliza drumul parcurs de om într-o viaţă, perfecţiunea spirituală fiind atinsă abia după moartea trupească. („Toţi suntem nemuritori, dar trebuie să murim mai întâi” – Mircea Eliade).

În acest tablou, elementul care predomină cel mai mult este copacul, aceste făcând legătura dintre cele trei lumi: prin rădăcini – tărâmul morţii, prin ramuri şi flori – lumea pământeană, iar prin vârfuri – legătura de la naştere la moarte sau legătura cu cerul. Culoarea copacilor asemenea abanosului, simbolizează moartea sau despărţirea de trup. Această idee este accentuată în partea dreaptă de culoare violet, ce simbolizează sângele jertfei şi spiritualitatea. Albul zăpezii este culoarea bătrâneţii, cât şi a presimţirii morţii, accentuând şi mai tare această idee. Aplecarea crengilor copacilor mai este un motiv ce accentuează ideea de moarte. Acest fapt îmi aduce aminte de următoarele versuri: „ – Ce te legeni, codrule,/Fără ploaie, fără vânt,/Cu crengile la pământ?/ – De ce nu m-aş legăna,/Dacă trece vremea mea?” ce sugerează acelaşi efect: trecerea anilor, vieţii şi îndreptarea spre moarte.

Copacii din stânga însă au un frunziş verde, iar ramurile sunt îndreptate spre cer. Culoarea verde este simbolul destinului, dar şi al vieţii, tinereţii. Această culoare este şi culoarea reculegerii şi aşteptării învierii. Puţinele pete de culoare albastră simbolizează nemurirea. Aici albul zăpezii este simbolul inocenţei neinfluenţate şi netulburate a Paradisului primordial. Prin urmare partea stângă ar putea simboliza viaţa de după moarte, adică Paradisul.

Partea de pe mijloc adică porţiunea de pământ acoperită de zăpadă reprezintă despărţirea unui plan de altul sau unei lumi de alta. Aceasta desparte un curs de apă. Apa reprezintă, în acest caz, o încercare care se poate depăşii. Datorită culorii sale asemenea smoalei mă duce cu gândul la râul Styx, singura cale de trecere spre tărâmul morţilor. Pata de culoare galbenă indică o treaptă a transformării materiei în „piatra filosofală” sau banii pe care trebuie să îi plătească oamenii lui Charon pentru a fi transportaţi în lumea celor morţi.

Un ultim element este podul mic ce se poate zării în depărtare. Podul este un simbol al legăturii între două spaţii sacrale, dar este atât un component al drumului simbolic, cât şi un obstacol. Astfel intrarea în rai este precedată de trecerea peste pod sau „Sirat”: pentru a intra în Rai şi Paradis trebuie să treci peste un pod suspendat deasupra Iadului.

Aşadar, acest tablou simplu, dar totuşi complex datorită culorilor şi simbolurilor, reprezintă trecerea omului, după moarte, prin Infern, iar apoi încercarea de a intra în Paradis. Pictorul creează astfel ipostaza omului nemuritor, veşnic viu.

Compoziţional, această lucrare de şevalet este o pictură statică şi închisă, având un plan ce porneşte de la apropiere spre depărtare.

Liza Nichols spune: „Trupul vă găzduieşte spiritul. Sunteţi viaţă eternă. Sunteţi făcuţi pentru perfecţiune.” , R. Buckminster – Juller spune „99% din cine sunteţi şi din ce sunteţi este invizibil şi de neatins”. Oare aşa să fie? Chiar suntem nemuritori?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: