Alexandru ŞAINELIC


Alexandru Vasile ŞAINELIC (1929-2005)

 

Sainelic Vernisaj anii 70 primul din dreapta

Alexandru Șainelic (dreapta) – Prezentare publică expoziție anii ’70

 

Artist pictor cu o remarcabilă constanţă şi longevitate creatoare activă, s-a născut la 15 iunie 1929, în localitatea Şomcuta Mare (jud. Maramureş).

Şi-a săvârşit formarea educaţională de specialitate frecventând şi absolvind, cu rezultate deosebite, Şcoala Medie de Artă din Cluj Napoca, iar apoi Institutul de Arte Plastice «Ion Andreescu» din Cluj Napoca (1950–1956), Facultatea de Pictură, în clasa prof. Petru Feier.

Cariera profesională şi activitatea artistică şi-o desfăşoară, încă de la absolvirea învăţământului superior, în 1956, în cadrul Filialei Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România. De-a lungul întregii cariere s-a manifestat ca reprezentant fidel şi activ al Centrului Artistic Baia Mare.

A debutat în 1956 la Expoziţia regională de artă plastică de la Baia Mare , iar de atunci a luat parte la toate expoziţiile anuale oficiale organizate de Filiala Baia Mare a U.A.P. (Expoziţiile regionale, 1956–1967, Expoziţiile judeţene «Maramureş», 1968–1989 şi, respectiv, Anualele Artelor, 1990–2001). Pe parcursul a patru decenii şi jumătate de creaţie în domeniul picturii de şevalet, a dobândit un amplu şi divers palmares de activitate expoziţională. A avut două expoziţii personale la Baia Mare (1975 şi 1994), cea de a doua fiindu-i organizată de Muzeul de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» în cadrul ciclului Ghid de artă contemporană (curator Mihai Muscă). Lucrările sale au fost selecţionate şi prezentate la Bucureşti în cadrul expoziţiilor naţionale cu juriu (Anuale de Stat şi Expoziţii republicane) în 1963, 1969, 1974, 1976, 1977, 1979, 1985 şi 1987.

 

1 SAINELIC Alexandru_Jocul flacailor 1963

Alexandru Șainelic, „Jocul flăcăilor” 1963

 

O selecţie reprezentativă (8 compoziţii) a fost prezentată publicului bucureştean în februarie 1989, în cadrul expoziţiei retrospective Centrul Artistic Baia Mare 1965–1989.

Totodată a fost prezent la expoziţii colective ale artiştilor băimăreni prezentate în principalele centre cultural–artistice din România (Arad, Braşov, Cluj Napoca, Piatra Neamţ, Constanţa, Bacău, Suceava, Oradea, Bistriţa, Dej, Zalău, Focşani, Tulcea, Sighetu Marmaţiei).

În străinătate creaţia s-a a fost prezentată în cadrul unor selecţii de artă românească contemporană (Berlin, 1974, Budapesta, 1992), respectiv în expoziţii reprezentative ale Centrului Artistic Baia Mare (în URSS – Ordjonikidze, 1960, Ivano–Frankovsk, 1977 şi 1979; Polonia – Kielce, 1983; Ungaria – Giula, 1982, Nyíregyháza, 1991, Szolnok, 1992). Tot în străinătate a luat parte la Simpozioanele de artă plastică de la Prilep (Macedonia, 1978) şi Szandomerz (Polonia, 1980).

În domeniul artei monumentale de for public a realizat două picturi murale (al secco) în Baia Mare („Compoziţie”, la fostul Club al Tineretului, azi Clubul Phoenix, 1971) şi Şomcuta Mare (la Căminul Cultural, 1974/75).

În 1996–1997 i-a fost inclusă o selecţie reprezentativă de lucrări în secţiunea de artă contemporană a marii Expoziţii aniversare «Centenarul Centrului Artistic Baia Mare. 1896–1996» organizată de Muzeul de Artă din Baia Mare. Din 1984 încoace, Expoziţia permanentă de artă băimăreană a acestei instituţii muzeale include, de asemenea, 6 dintre lucrările sale cele mai reprezentative.

 

2 Sainelic_Proclamatia 1973

Alexandru Șainelic „Proclamația” 1973

 

De-a lungul carierei i-au fost achiziţionate peste 32 de lucrări (în special compoziţii) pentru mobilarea unor spaţii publice, administrative, culturale şi şcolare din judeţul Maramureş (Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Borşa, Şomcuta Mare), Bucureşti, Tulcea, Oradea, Cluj Napoca.

De asemenea, prin donaţii şi achiziţii, lucrări de-ale sale se află în patrimoniile muzeelor din Kielce şi Sandomierz (Polonia), Prilep (Macedonia) şi Ivano–Frankovsk (Ucraina).

De la absolvirea învăţământului superior şi până la pensionare (1990) a activat la Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare Maramureş, unde a avut ca arie de competenţă îndrumarea şi organizarea activităţii creatorilor populari, artiştilor naivi şi amatori. În acest domeniu a întemeiat şi coordonat Taberele anuale de creaţie, începând din 1970.

 

3 Sainelic_dascalul-batran 1974

Alexandru Șainelic, „Dascăl bătrân” 1974

 

Timp de mai mulţi ani a fost implicat în organizarea vieţii publice şi activităţii interne a breslei locale a artiştilor profesionişti, mai întâi ca membru în biroul de conducere, iar apoi ca preşedinte al Filialei Baia Mare a U.A.P. între 1970–1984.

Prin întreaga sa activitate, Alexandru Vasile ŞAINELIC a contribuit esenţial la revitalizarea activităţii şi dezvoltarea potenţialului creator contemporan din Centrul Artistic Baia Mare şi, prin aceasta, la dezvoltarea artei contemporane româneşti iradiată din tradiţionalul mediu artistic băimărean.

 

4 Alexandru Sainelic_Echilibru 1977

Alexandru Șainelic, „”Echilibru 1977

 

În pictura lui Alexandru Şainelic, realitatea este filtrată printr-o sensibilitate analitică. Atât în compoziţiile sale de inspiraţie socială sau istorică, cât şi în celelalte genuri pe care le cultivă – peisaj compoziţional, mai rar portretistică şi natură statică – edificarea laborioasă a imaginii constituie principala problematică asupra căreia artistul îşi concentrează acţiunea de modelare a ficţiunii picturale. Indiferent de natura lor motivistică (elemente preluate din realitatea ambientală, ori din inventarul artefactelor umane), formele obiectuale sunt esenţializate până la stadiul de înfăţişări geometrizate, purtătoare de accentuate simboluri tipologice. Apoi, prin alăturare/juxtapunere ele sunt introduse în structuri componistice solide, a căror articulare complexă generează efecte de masivitate durabilă, de monumental. Artistul îşi desfăşoară discursul plastic la limita interioară a unui figurativ de interpretare, iar subiectul principal – aproape suveran – al creaţiei sale de maturitate îl constituie, de fapt, analiza de expresie şi conţinut formal ale integrării/coagulării reţelei motivistice în spaţiul pictural. Analiza este exercitată asupra ansamblului plastic, un ansamblu înţeles ca unitate de reprezentare a coerenţei sistemice. Din acest motiv, deşi procedeele de lucru ţin de o metodologie analitică, rezultatul final se înscrie în perimetrul sintezei care, îndepărtând pelicula de protecţie a „ambalajului” aparenţelor, developează, scoate la vedere imagini subiectivate ale „stărilor de agregare” prin care artistul cercetează şi descoperă realitatea. În consecinţă, nu recurge la spargerea în fragmente a întregului ci, dimpotrivă, pe măsură ce pătrunde în intimitatea materială şi semnificaţia simbolică a componentelor motivistice „dezambalate”, dezvăluie articulaţiile unui ansamblu plastic sever. Dinamica interioară pe care i-o conferă ritmul modulării planurilor, suprapunerea şi intersectarea formelor compensează aparenta expresivitate statică pe care o induce şi paleta coloristică sobră, concentrată îndeosebi asupra expresivităţii nuanţelor tonale. Pe această cale, imaginea picturală se compune şi nu se descompune. Ea se structurează – nu se destructurează. Ceea ce înseamnă că substanţa discursului său plastic trebuie plasată undeva în perimetrul avangardismului românesc târziu, cel resuscitat în anii ’60 – ’70 şi care a avut un rol atât de important, încă insuficient relevat, în regenerarea artei româneşti contemporane de după dogmatismul realismului socialist. Matricea stilistică a picturii practicate de Alexandru Şainelic este ea însăşi una de sinteză, căci regăsim în ea proceduri şi efecte picturale de origini compozite. Ele relevă o lectură atentă a tradiţiilor avangardiste, pe care se fundamentează topirea organică a acestora într-o viziune proprie bine personalizată. Ea îi conferă artistului o poziţie de frunte în elita istoriei contemporane a Centrului Artistic Baia Mare, alături de nume precum Ilie Cămărăşan, Iosif Balla, Mihai Olos, Nicolae Apostol, Traian Hrişcă, Walter Friedrich, Traian Moldova etc., şi o certă reprezentativitate, la scară naţională, printre congenerii săi.

 

copyright © 2014 Tiberiu Alexa

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Principalele referinţe critice despre creaţia autorului au apărut în:

Who’s who în România, 2002.

Tiberiu Alexa, Maramureş • Expoziţie de artă plastică – Máramaros • Képzőművészeti Kiállitás, Albrecht Dürer Galéria, Gyula, 1982.

Tiberiu Alexa – Mihai Muscă, A nagybányai művésztelep, Városi Galéria, Szolnok, 1991

* Tiberiu Alexa, Un deceniu de viaţă artistică la Baia Mare. 1984–1993/Une décénie de vie artistique à Baia Mare. 1984–1993, Baia Mare, Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Maramureş, 1993.

Mihai Muscă, Ghid de Artă Contemporană – Alexandru Şainelic, Muzeul de Artă, Baia Mare, 1994.

Tiberiu Alexa, Mihai Muscă, Traian Moldovan, Centrul Artistic Baia Mare. 1896–1996/ The Baia Mare Artistic Centre. 1896–1996, Baia Mare, Muzeul Judeţean Maramureş – Inspectoratul pentru Cultură, 1996.

* Tiberiu Alexa, Tîrg de Artă, Uniunea Artiştilor Plastici Filiala Baia Mare – Primăria Municipiului Baia Mare, Baia Mare, 1999.

* Tiberiu Alexa, U.A.P. 50. Anuala Artelor 2001, Uniunea Artiştilor Plastici Filiala Baia Mare – Primăria Municipiului Baia Mare, Baia Mare, 2001.

* Tiberiu Alexa, U.A.P..  Anuala Artelor 2002, Uniunea Artiştilor Plastici Filiala Baia Mare – Primăria Municipiului Baia Mare, Baia Mare, 2002.

Despre Oana Enășel
Referent de specialitate, Compartiment Programe, Marketing și Promovarea Produselor Culturale Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» muzartbm@yahoo.com

One Response to Alexandru ŞAINELIC

  1. Guenther Hornung says:

    O recenzie reuşită şi foarte competentă.
    Felicitări!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: