Comunicat de presă


MUZEUL JUDEŢEAN DE ARTĂ «CENTRUL ARTISTIC BAIA MARE»

INFORMARE

privind pregătirile pentru reluarea parţială a activităţilor cu publicul

Conducerea Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» anunţă implementarea măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 pe perioada stării de alertă, în condiţiile ridicării graduale a restricţiilor în conformitate cu Ordinul nr. 2879/967/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii.

La Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», începând cu data de miercuri 17 iunie a.c., activităţile cu publicul urmează să fie reluate parţial, gradual şi cu condiţia respectării reglementărilor generale, precum şi cu condiţia respectării unor condiţii particulare specifice instituţiei noastre muzeale.

  • Astfel, într-o primă fază, a cărei durată o estimăm până cel puţin la începutul anului şcolar 2020/2021, se va relua doar activitatea de vizitare a circuitului expoziţional temporar.
  • Rămân suspendate pe mai departe celelalte tipuri de activităţi cu publicul (ştiinţifice, educaţionale, de promovare, etc.).
  • Se închide temporar circuitul expoziţional permanent în vederea realizării, în perioada imediat următoare, a unor lucrări de reparaţii curente şi de reabilitare estetică la sălile expoziţionale situate la parterul clădirii principale. După efectuarea acestora şi după scurgerea perioadei legale de carantinare a spaţiilor expoziţionale reabilitate (patru luni calendaristice), urmează să se efectueze operaţiunile curatoriale şi muzeotehnice de actualizare şi înnoire a expoziţiei permanente «Centrul Artistic Baia Mare. Repere europene între tradiţii şi inovaţii», expoziţie care preconizăm să fie redeschisă pentru vizitarea publică printr-un ceremonial festiv la începutul lunii mai 2021 cu prilejul împlinirii jubileului de 125 de ani de la fondarea Centrului Artistic Baia Mare.

Starea de sănătate şi siguranţa vizitatorilor noştri, ale personalului muzeului şi cele ale comunităţii ca întreg, precum şi asigurarea calităţii optimale pentru stările de conservare şi de sănătate ale patrimoniului muzeal pe care îl tezaurizăm – reprezintă priorităţi majore ale muzeului nostru. Pentru a elimina riscurile şi vulnerabilităţile generate de răspândirea COVID-19, şi urmând măsurile luate de autorităţi pe plan naţional şi internaţional, lucrăm la elaborarea unor reguli de desfăşurare a vizitei şi pentru implementarea următoarelor categorii de măsuri:

  • Măsuri care privesc angajaţii şi răspunderea individuală;
  • Măsuri care privesc accesul şi contactul cu publicul vizitator;
  • Măsuri care privesc angajatorii.

Întrucât configuraţia spaţiilor de acces şi a spaţiilor expoziţionale nu ne permite constituirea unui circuit unidirecţional de vizitare, în vederea respectării măsurilor legale adoptate pentru evitarea infectărilor virale, accesul publicului se va face în regim strict limitat şi controlat:

  1. calendarul vizitelor: săptămânal în zilele de miercuri până duminică, între orele 10-17 (ultima intrare: 16:30)
  2. sunt acceptate doar două tipuri de vizitări:
    • vizita individuală;
    • vizită în grup familial restrâns – maximum 4 persoane din aceeaşi familie;
  3. organzarea vizitării se poate face doar cu programare prealabilă (online şi/sau telefonic);
  4. accesul în incinta muzeului se va face conform orarului (10-16:30), printr-un număr de 12 intrări planificate zilnic, din 30 în 30 de minute, cu o pauză pentru dezinfecţie între orele 12:55-13:55;
  5. intrările şi ieşirile din incinta muzeului sunt astfel corelate încât o nouă intrare nu se efectuează decât după ieşirea prealabilă din spaţiul muzeal a vizitatorului / a vizitatorilor precedenţi, astfel încât să se evite intersectarea vizitatorilor în timpul parcurgerii traseului circuitului muzeal;
  6. durata vizitei nu va depăşi 25 minute, iar pe parcursul acesteia, vizitatorii vor fi asistaţi, îndrumaţi şi supravegheaţi de membrii personalului muzeului special desemnaţi în acest scop;
  7. pe durata efectuării vizitei sale individuale¸vizitatorul are asigurat acces solitar în incinta muzeului (fără a fi pus în situaţia intersectării cu vreun alt vizitator);
  8. numărul maxim al vizitatorilor admişi simultan în circuitul muzeal expoziţional poate fi de cel mult 4 persoane – cu condiţia ca acestea să fie membri ai aceleiaşi familii;
  9. biletele de acces se achiziţionează exclusiv de la casieria muzeului în baza programării prealabile (online şi/sau telefonic), iar plata se face numerar:
  • 3 lei – bilet pentru adult;
  • 2 lei – bilet cu reducere pentru tineri sub 25 de ani (şcolari şi studenţi, pe baza carnetelor specifice); tineretul preşcolar are acces gratuit.
  1. NU este posibilă plata cu card şi nicio altă formă de plată electronică;
  2. Muzeul nu oferă servicii de ghidaj;
  3. accesul în muzeu se face cu respectarea condiţiilor igienico–sanitare specifice prevăzute în reglementările specifice privind prevenţia infectării coronavirale:
  • după verificarea prealabilă a temperaturii prin termoscanare non-contact / refuzul acceptării termoscanării duce automat la interzicerea accesului în incinta muzeului;
  • prin dezinfecţia încălţămintei la pătrunderea în incinta muzeului;
  • cu dezinfectarea mâinilor la dispozitivul aflat la intrarea în muzeu;
  • prin obligativitatea purtării corecte a măştii pe tot parcursul prezenţei în muzeu;
  • prin obligativitatea păstrării distanţării fizice de cel puţin 2 metri, distanţă de separare faţă de personalul muzeului.

 

În paralel cu redeschiderea la public a spaţiului expoziţiilor temporare, continuăm activitatea online a instituţiei noastre, prin canalele de comunicare uzuale:

  1. pagina web: https://www.muzartbm.ro/ ;
  2. pagina blog: https://muzeuldeartabaiamare.wordpress.com;
  3. reţeaua de socializare Facebook: https://www.facebook.com/MJACABM/ ;
  4. reţeaua Youtube: https://www.youtube.com/user/MuzeulDeArtaBM?reload=9 ;
  5. contul Instagram: @muzartbm

Informaţii viitoare privind reglementările de vizitare şi instrucţiunile de programare a vizitelor publicului vor fi transmise în timp util, în funcţie de deciziile conducerii, ale autorităţilor competente, respectiv ale forurilor superioare şi organismelor de specialitate.

dr. Tiberiu ALEXA,

Director,

dr. Ioan Angel NEGREAN,

Compartiment Programe, Marketing şi Produse Muzeale

Blue Blueberries Food Fact Facebook Post-2

Comunicat de presă


Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

anunță că

toate activitățile cu publicul, inclusiv vizitarea expozițiilor,

rămân suspendate până în 31 mai 2020.

Starea de sănătate și siguranța vizitatorilor noștri, respectiv a personalului muzeului, precum și a comunității ca întreg reprezintă una dintre prioritățile instituției noastre. Aplicăm în continuare măsurile luate de autorități pe plan național și internațional și lucrăm la adaptarea programului și a condițiilor de vizitare pentru a elimina riscurile și vulnerabilitățile generate de răspândirea COVID-19 pentru a putea relua programul cu publicul în condiții adecvate.

Informațiile privind reluarea accesului public vor fi transmise în timp util.

 

Colorful Art Exhibition Facebook Post

 

În această perioadă păstrăm legătura cu publicul nostru online. Vă poftim să parcurgeți turul virtual al Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» în secțiunea „Vizitare” de pe pagina web http://www.muzartbm.ro și pe blog la adresa muzeuldeartabaiamare.wordpress.com (nu uitați de activarea FlashPlayer). Activitatea instituției noastre continuă, iar pentru orice informații vă invităm să ne contactați pe adresa de e-mail muzartbm@yahoo.com sau prin intermediul rețelelor de socializare.

 

Blue Blueberries Food Fact Facebook Post-2

dr. Tiberiu ALEXA,

Director

dr. Ioan Angel NEGREAN,

Coordonator Birou programe şi marketing

 

 GHEZA VIDA A PLECAT SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU BRÂNCUȘI !   


GHEZA VIDA A PLECAT SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU BRÂNCUȘI !

                                                        Acad. MARIUS PORUMB

         Anul acesta, la 11 mai, se împlinesc patru decenii de când maestrul Gheza Vida, unul dintre cei mai importanți artiști ai României postbelice a plecat spre veșnicie. S-a născut la 28 februarie 1913 la Baia Mare, străveche localitate minieră, a cărei faimă artistică internațională se datora școlii de pictură întemeiată la sfârșitul secolului al XIX-lea.

bty

Vida a început să sculpteze încă din tinerețe, mai întâi personaje din lumea satului maramureșean sau inspirate din viața minerilor, manifestând o puternică comuniune  și admirație față de arta populară , care îi va fi un permanent izvor de inspirație. Atmosfera artistică de la Baia Mare l-a influențat încă din 1932, frecventând atelierul pictorului Alexandru Ziffer, care mereu afirma că Vida va avea un strălucit viitor. Debutul artistic  și expozițional are loc în 1937  la Baia Mare, când expune două sculpturi (Miner și Țăran legat de stâlp), lucrările fiind elogiate în presa locală. În toamna aceluiași an  pleacă spre Spania unde participă ca voluntar  în Armata republicană. Traversează întreaga Europă și se întoace la Baia Mare în 1941, orașul împreună cu întregul Maramureș fiind în urma Dictatului de la Viena, sub ocupație  horthystă. Fiind român și având cetățenie română, a fost atent supravegheat de poliție, fiind de trei ori concentrat  în detașamentele de muncă forțată din Ungaria. În timpul șederii la Budapesta urmează cursurile Academiei de Belle-Arte (1942-1944), având ca profesor pe Jenö Bori. După eliberarea de sub ocupația horthystă, Vida s-a înrolat voluntar în Armata Română, luptând pe frontul antihitlerist.

Revenind după război acasă la Baia Mare, Gheza Vida sculptează și participă la expoziții începând  cu anul 1946 la Cluj, iar în 1948 expune la Expoziția regională  a Transilvaniei grupul statuar Dans oșenesc și  Buciumașul,  lucrări ce în decembrie același an au fost expuse la București la Palatul Republicii, fiind admirate și apreciate elogios de critica de specialitate.

„În sculptura în lemn, Gheza Vida este, alături de Brâncuși și Ladea, cel mai apropiat de linia tradiției populare, iar Dans Oșenesc, cioplit dintr-un trunchi de copac de către Vida, este una din pilduitoarele înfăptuiri în acest material” (Petre Comarnescu, 1958).

În anii următori artistul participă la numeroase expoziții personale și colective din țară  (Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov, Satu Mare, București) și în străinătate (Bienala internațională de la Veneția, Moscova, Budapesta, Cairo, Alexandria, Damasc, Bratislava, Berlin, Praga, Sankt Petersburg, Sofia, Paris, Varșovia, Belgrad, Helsinki, Bologna, Torino, Roma, Londra, Haga, Oslo, Bruxelles).

DSC_0086

Gheza Vida, Monumentul Ostașului Român, Carei

În 1964 se inaugurează, la Carei, Monumentul Ostașului Român, operă datorată sculptorului Gheza Vida, care a colaborat  cu arhitectul Anton Dâmboianu, grandiosul complex monumental fiind o realizare de excepție a artei monumentale de for public din România.

Opera maestrului Vida, sculpturile sale de o remarcabilă vigoare, înfățișează adesea personaje în atitudini genuine din viața cotidiană a maramureșenilor (La fân, Odihna, Horitoarea, Țărancă cu coșul, Cap de țăran, Butimanul, Tropotita, Dans oșenesc, Veselia, Recolta, Miner cu lămpaș, Mineri, Miner citind, Copil cu pasăre, Copil mâncând, Muncitor forestier, Femeie împovărată), precum și  personaje și secvențe ale istoriei românești ( Horia, Cloșca și Crișan, Balada lui Pintea, Pintea Grigore judecând un boier, Dragoș Vodă, Menumorut, Voievodul Gelu, Bogdan Vodă, Răscoala). Un mare grup de sculpturi au o bogată încărcătură metaforică, fiind inspirate din universul mitic maramureșean (Omul apelor, Omul dintre focuri – Foca, Omul nopții, Omul pădurii, Cușma dracului, Mărțoaia,  Vâlva minelor, Varvara, Carnaval, Botejunea de pe Iza).

Moisei

Gheza Vida, Monumentul țăranilor martiri de la Moisei

Cioplit mai întâi în lemn în 1966, Monumentul țăranilor martiri de la Moisei a fost transpus în piatră în 1972, despre care criticul Constantin Prut scria că monumentalul complex este „ o sinteză a spiritualității românești atingând acea tensiune unică la care s-a afirmat vocația ordinii, a echilibrului psihic și cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau din spațiile brâncușiene”.

Călătorind prin Maramureș Geo Bogza nota; „În vara trecută, oamenii Maramureșului nu s-au desmințit și au ridicat la Moisei, din trainic și nobil lemn de stejar, un complex monumental, cum nu se mai găsește… căruia i se poate spune așa pe bună dreptate, ca aceluia ridicat de Brâncuși la Târgu Jiu. Totul este sobru, sever, plin de simboluri și semnificații profunde și reintegrând în nobilele tradiții ale Maramureșului, amintirea celor douăzeci și nouă de fii ai săi, uciși de cea mai rea fiară ce și-a purtat pașii pe acolo. Autorul acestui monument inspirat din sanctuarul dacic, este sculptorul Gheza Vida a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor”.

Sfatul batr.

Gheza Vida, Sfatul bătrânilor

       Sfatul bătrânilor, realizat mai întâi în lemn (1973) și apoi în piatră, amplasat la Baia Mare ca un simbol în vecinătatea Palatului administrativ, este un grup statuar impresionant, cu o largă deschidere filosofică, ce vine dinspre străvechea civilizație a satului românesc, reprezentând un moment profund și solemn legat de viața obștei.

Ansamblurile monumentale  create de Vida au devenit simboluri naționale în conștiința publică românească, Monumentul Ostașului Român de la Carei sau Monumentul țăranilor martiri de la Moisei, excepționale realizări artistice, sunt adevărate repere în evoluția sculpturii contemporane românești.

Vasta și valoroasa  operă înfăptuită de maestrul Vida se află în patrimoniul a numeroase muzee din țară, dar și din străinătate, opera sa fiind încununată cu numeroase  premii și distincții: Premiul de Stat (1953), titlul de Maestru Emerit al Artei (1957), Artist al Poporului (1964), Steaua Republicii (1978). În 1974 Gheza Vida a fost ales membru al Academiei Române, cel mai înalt for științific și cultural al țării.

Fiu al Maramureșului, Vida a lăsat o valoroasă moștenire, îmbogățind patrimoniul cultural național. Atelierul memorial (întemeiat în 2013 cu sprijinul municipiului Baia Mare),  este ofranda  inchinată orașului natal. În orașul de la poalele Dealului Florilor arta sculptorului este mereu prezentă în Muzeul de Artă, la Atelierul Memorial  din Centrul istoric, prin monumentele de for public Sfatul bătrânilor, Statuia Minerului, sau Statuile de lemn dela Moisei de la Muzeul Etnografic, Colecția de Cactuși din Parcul central străjuită de figura în bronz a maestrului (realizare Ioan Marchiș), sunt tot atâtea locuri în care ne întâlnim cu nemuritorul Vida.

La împlinirea a patru decenii de la înveșnicirea marelui sculptor, recunoștință și pioasă amintire !

Acad. MARIUS PORUMB

 

5 Mai – Ziua artistului plastic băimărean


Thrift Shop Sale Facebook Post

Ziua de 5 Mai a fost aleasă pentru sărbătorirea artistului plastic băimărean, deoarece această data marcheza exact momentul calendaristic în care, în primăvara anului 1896, artiștii întemeietori ai Centrului Artistic Baia Mare au sosit în orașul nostru. Iată cum a consemnat desfășurarea evenimentului, la vremea respectivă, săptămânalul local de limbă maghiară Nagybánya és Vidéke [„Baia Mare și împrejurimile”]:

„(…) Marţi dimineaţă [5 mai] au sosit cu trenul de dimineaţă: Gyula Rudnay, Lajos Deák [Ebner], Hans Genher [München], Beniamin Austeim (Rusia) [sic ! – de fapt: Jan Austen, Varșovia], Walther Troitsch (München), Ulrich Rothermoser [München], Charles Cohn–Fowler (Calkutta), Mauriciu Grosz [Satu Mare], iar miercuri [6 mai] cu trenul de dimineaţă, au sosit în frunte cu Simon Hollósy [München], Béla Grünwald [München], Edward Johnson (Boston), Viktor Belányi [Ludanice – Slovacia], István Réti [Baia Mare – München], Nuszbaum Jakab (Frankfurt), Liebmann Alexander (Berlin), Gábor Papp [Cluj – München], Nándor Kiszely [München], József Mály [München]. Sosirea ambelor trenuri a fost asistată de mai multă lume care s-a deplasat pentru a-i întîmpina pe oaspeţi (au participat de asemenea primarul şi căpitanul şef). La solicitarea artiştilor primirea a fost cît se poate de simplă, însă amicală. Autorităţile oraşului i-au aşteptat pe cei sosiţi cu un mic dejun. Apoi s-au deplasat la atelierul din parc, şi-au luat în primire locuinţele, iar acum pictorii veniţi din depărtări se simt aici tot atît de bine precum locuitorii permanenţi ai oraşului. (…) ”. 


[sursa: ***, „Hollósy iskolája…”, Nagybánya és Vidéke, XXII, 1896, nr. 19, 10 mai, p. 2]

Traian HRIȘCĂ


Traian HRIȘCĂ (1929-2013): o operă emblematică pentru istoria contemporană a «Centrului Artistic Baia Mare»

 

Hrisa T Pamfil Mihai Alexa T vernisaj 1982

Traian HRIȘCĂ, Pamfil MIHAI, Tiberiu ALEXA (de la stânga la dreapta)

 

Pășind în cel de-al șaptelea deceniu al unei complexe și nu arareori agitate vieți, Traian Hrișcă a intrat, de acum, în galeria Seniorilor picturii românești contemporane, acolo unde opera sa vine să se constituie într-una dintre acele piese de rezistență care îndeplinesc sarcina de reprezentare a Centrul Artistic Baia Mare în istoria actuală a artelor plastice din România. Orizontul de legitimare a parametrilor plastici pe care critica de artă românească îi recunoaște în creația lui Traian Hrișcă – și implicit în sarcina de reprezentare a acesteia – a fost definit, cu pertinență, într-un text din 1983, în care Mihai Ispir observa felul cum „Tendințele firești spre monumentalul decorativ s-au adaptat cu înlesnire, în pictura de șevalet, la strădaniile artistului de a se apropia de spiritul folclorului maramureșean, în compoziții de dimensiuni mari, unde figurația și abstracția se convertesc imperceptibil una într-alta. Metamorfozele reciproce ale motivelor abstract–florale și personajelor stilizate uneori până la schema siluetei, se petrec într-un regim al metaforei plastice, depășind simpla alegorie. Ele compun structuri ornamentale complexe, inspirate de covorul țărănesc și de modelul creșterii vegetale, structuri restituite într-o cromatică senină.[1] Cu un an mai devreme, eu însumi notasem, cu prilejul unei expoziții prezentate de artiștii băimăreni la Gyula (Ungaria), în 1982, că „Viziunea compozițională monumentală, interpretări cromatice de sorginte decorativă, caracterizează individualitatea orizontului expresiv propriu picturii lui Traian Hrișcă. Prin încorporarea unor dominante ideatice, prin calitățile picturale și de imaginare personală a alcătuirilor ce îi populează lucrările, artistul tinde să depășească nivelul unui spectacol liric. Compozițiile sale abordează cu precădere o tematică selecționată din spațiul satului maramureșean, dar rezolvările plastice sînt complet străine de orice urmă de folclorism. Personalitatea proprie construiește, organizează, imaginează un Maramureș simbolic. Propunerile plastice rezultate astfel, nu încearcă nici pe departe să sintetizeze emblematic, imagini cu putere de definiție. Dimpotrivă, Maramureșul său este, înainte de toate, un spațiu sentimental în care guvernează componentele și exigențele unei gîndiri autonome [ față de tutela motivului]. Natura statică și, mai rar, peisajul, îmbogățesc un domeniu de preocupări [tematice] în care actul cerebral cenzurează și direcționează resorturile afective[2].

 

1 Traian Hrisca_Portret de taran 1960

Traian Hrișcă, „Portret de țăran” 1960

 

Aceste linii de forță, desprinse din lecturarea creației de maturitate a artistului, îi fixează opera, în termenii unei viziuni plastice pregnant personalizate, la trendurile stilistice și la scara de valori pe care generația lui Traian Hrișcă le-a consacrat în arta contemporană românească, asociind-o totodată performanțelor de vîrf reprezentate de creațiile, mult mai privilegiat valorificate în circulația expozițională, mediatică și istoriografică, ale unor congeneri precum Traian Brădean, Ion Bitzan, Ion Nicodim, Vasile Celmare, Constantin Piliuță, Mihai Rusu, Ion Alin Gheorghiu etc. Dacă analiza contribuțiilor estetice aduse de această pleiadă de aur ține, încă, de anume nuanțări și recuperări cu care demersul critic rămîne pe mai departe dator, devine limpede că evaluarea comprehensivă, în proiecție istorizată, a profilului și semnificațiilor de reprezentativitate trebuie să treacă, de acum, în sarcina discursului istoriografic. Discurs care, folosind instrumentele de înțelegere și măsurare specifice istoricului, are de recitit, mai întâi de toate, geneza și biografiile generației.

 

2 Traian Hrisca_Peisaj 1961

Traian Hrișcă, „Peisaj” 1961

 

Cea dintâi observație majoră este că, în procesul formării sale intelectual–profesionale, în anii ’50, această generație a avut de suportat principala „undă de șoc” a seismului reprezentat de modelul sovietizant al realismului socialist de tip stalinist. Parametrii evolutivi pe care s-au înscris, mai apoi, operele principalilor ei exponenți, ne permit se enunțăm ideea că, prin ceea ce a produs ea mai bun, „generația ’50” a izbutit să asigure artei românești (multă vreme prin jocurile disimulărilor „subterane”) vitala linie de continuitate între tradiția modernismului interbelic și recuperarea târzie, după 1965, a spiritului avangardist. Înscriindu-se pe deplin, deopotrivă biografic și valoric, între limitele acestui profil, creația lui Traian Hrișcă particularizează detaliile – încă prea puțin cunoscute – ale „aventurii” intelectuale scrise de „generația ’50”, acoperind, totodată, aproape jumătate din vîrsta centenară a Centrului Artistic Baia Mare.

Băimărean (n. 04. 02. 1929) revenit „…la obârșii după absolvirea Academiei bucureștene de artă [sic! – a Institutului de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu», promoția 1957, licența susținută cu Corneliu Baba], Traian Hrișcă devine exponentul reprezentativ al unei generații care revigorează climatul Centrului artistic Baia Mare, evident prea tradiționalist prin anii ’50.[3] Acestei observații, perfect corectă de altminteri, dar parcă prea generală, se cuvine să-i adăugăm cîteva detalii pentru a-i percepe semnificațiile de context.

 

copie Hrisca_Traian_0579_Basm maramuresean

Traian Hrișcă, „Basm maramureșean”

 

La data revenirii sale, mediul artistic profesionist, activ la Baia Mare, număra puțin peste 20 de membri, dintre care alți 8 tineri (Bitay Zoltán, Krajnik–Bitay Ileana, Varhely–Trella Imola, Alexandru Şainelic, Gyerko Maria, Véső Agoston și Dudas Gyula), alături de gruparea tradiționalistă, provenită din era antebelică (Lidia Agricola, Vasile Weith, Thormané–Kiss Margit, Csikos–Krizsán Antonia, Georgeta Pop–Terdic, Kovács Gábor, Mikola Andrei, Ziffer Alexandru, Balázs Lilla, Slevensky Ludovic, Shakirov Sebastian, Nagy Oszkár). Documentul citat aici [4] evocă, azi, o lume artistică amestecată, cu așezări valorice puternic heteroclite, așa după cum pestriță se dovedește a fi fost „oferta tematică” pe care acest mediu a adresat-o „pieței” culturale băimărene la, bunăoară, Expoziția regională din același an 1959. Având a se „acomoda” cu un context în care peisagistica de așa-zisă „tradiție băimăreană” exprima, pe atunci, maxima (posibilă) soluție de învăluire a comenzii ideologice, „bine” reprezentată prin titluri gen Fruntaș în producție (A. Mikola), Discutarea planului în mină și Noua galerie (L. Agricola), Chemare la întrecere și Colectiviștii (Bitay Z.), La președintele comitetului de întreprindere (V. Weith), Clădirea electrocentralei (Keresztesi Samuel – Satu Mare) ori Minerii din trecut (A. Véső)[5], Traian Hrișcă și-a făcut debutul băimărean cu portrete compoziționale (Minerul, Marinarul) și peisaje (Peisaj la Tulcea, Morile de vînt [din Sarichioi]) ce anunțau, deja, un anume „deviaționism” de la linia „comenzii doctrinare”, prin energii cromatice de extracție fovistă și proiecții „formaliste” în tradiția postimpresionismului. Iată cum își amintește artistul, atmosfera de creație a mediului băimărean din jurul anului 1960:

G[eorge]E[nescu]: Vă mai amintiți care erau relațiile din sânul centrului artistic?

T.H.: Da, multă lume nu întelege, chiar dintre cei care sunt aproape de fenomenul artistic că… relațiile erau oarecum distorsionate, și era firesc să fie așa, pentru că am avut de-a face cu o majoritate de oameni fără studii serioase. … iar când ai de-a face cu oameni pregătiți cam îndoielnic… apar fenomene foarte imprevizibile. Asta și pentru că, în a se menține, ei uzează de metode care nu sunt, câtuși de puțin, ortodoxe. …Am venit aici (la Baia Mare) să scap, pe de-o parte de București, să am liniște, dar aici am căzut într-un mediu în care nu am prea avut concurență de mare ținută, marea majoritate a colegilor erau cu studii la nivelul școlii libere băimărene sau cu un an doi de academie, pe care unul sau altul au apucat să îi facă la Budapesta sau la Cluj. Dar, mulți erau cu studiile școlii de pictură de la Baia Mare pe care, la un moment dat, după reforma învățământului, o regăsim în Şcoala Populară de Artă, la un nivel de învățământ amator.”[6]

 

copie Hrisca_Traian_520_marea familie

Traian Hrișcă, „Marea familie”

 

Această mărturie restituie, câte ceva, din „mișcărie tectonice” intracomunitare, petrecute mai în adâncimea ori mai la suprafața vizibilă a procesului de reașezare a artei de la Baia Mare pe temeiuri estetice reformatoare. Clivajele, adesea dure, în care Traian Hrișcă (și nu doar el !) avea să se antreneze sistematic, între 1960 –1970, alături de Mihai Olos, Ilie Cămărășan, Nicolae Apostol, Gábor Törös și Walter Friedrich, au avut ca rezultat o „epurare” naturală, deschizând, în viața comunității artistice băimărene, perspectiva unui orizont consensual cu direcțiile avangardiste târzii din arta românească.

Există câteva interesante repere documentare care fixează parcurgerea acestui traseu. O „fișă de cadre”, întocmită în 1961 de conducerea filialei UAP Baia Mare (cel mai probabil de Vida Geza), mărturiseste faptul că – pe atunci tânărul Traian Hrișcă – se impusese, deja, până și percepției grupului local conservator și „politicește responsabil”, ca potențial catalizator de înnoire: „[…] 6. Traian Hrișcă pictor [absolvent 1957] Are proveniență muncitorească. În munca sa ca artist plastic, s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Este un colorist valoros, la ultima expoziție Regională s-a prezentat cu portrete deosebit de interesante. Este un om exaltat și foarte sensibil.[7]

Înscrierea creației sale pe traiectoria recuperatoare a modernismului rezultă, de altminteri, și din fixarea, treptată, a demersurilor sale, cu prioritate asupra compoziției de tip simbolic, îndelung elaborată prin temeinice studii prealabile. Faptul, evident în principalele sale lucrări expuse în perioada 1961–1970, indică direcția prin care, alături de elita congenerilor săi, Traian Hrișcă a contribuit, semnificativ, la redobândirea dimensiunii intelectualiste, re–spiritualizate, a picturii românești contemporane (implicit la Baia Mare), o dată cu revenirea creatorilor „în laboratorul din atelier”, după ce, prea multă vreme, au avut de „cântat” frumusețile naturii după partitura „plein air”–istă. Toamna (1961, compoziție cu adânci ecouri cromatice postimpresioniste, azi în colecția Liceului Teoretic «Vasile Lucaciu»)[8], Omagiu lui Siqueiros[9](1963), Poem [10](1964), Compoziție[11] (1965), Natură statică cu ștergar[12] (1965), Rapsodie[13] (1966), Oameni și cărări [14](1966, aflată actualmente la Spitalul TBC Baia Mare), Icoană istorică (1967), Basm maramureșean (1968), Floarea soarelui (1970) și Cules de vii (1974, Muzeul Național de Artă București) au structurat fundamentele conceptuale ale unei evoluții coagulate deplin, apoi, în anii ’70–80, într-o paradigmă compozițional–simbolică profund personalizată.

Recitirea, dintr-o asemenea perspectivă istorizantă, a parcursului evolutiv al creației lui Traian Hrișcă, îngăduie, cred, așezarea ei, în contextul sintezei artei generaței sale, pe temeiul următoarelor linii de forță.

 

copie Hrisca_Traian_D157_peisaj de primavara

Traian Hrișcă, „Peisaj de primăvară”

 

In ciuda unor simplificări tandre, cu rafinamente aproape epidermale, pictura lui Traian Hrișcă nu este cîtuși de puțin confortabilă. Şi, în orice caz, nu favorizează comoditățile unei lecturi de tip „turistic”. Tocmai contrariul caracterizează eforturile artistului, eforturi evident conceptuale, de tip raționalist, în măsura în care preocupările sale de după 1970 înfățișează imagistica unor alcătuiri compoziționale de sinteză. Ambiția lor pare să se concentreze asupra orchestrării unor construcții riguroase din punct de vedere formal, aproape severe prin „clasicitatea” dimensiunilor armonice și echilibrate pe care le cultivă. Punctul de referință este, de altminteri, unul strict cultural, livresc: recitirea în manieră personală a procesului filogeniei. Construcția imaginii picturale are, în aceste condiții, multiple notații și conotații simbolice. Asocierea geologicului și biogeneticii cu cosmicul semnifică, între altele, separarea vecinătăților – și nicidecum punerea în antinomie a contrariilor. Asistăm la o speculație subtilă, și nu puțin riscantă, de contestare a unei imagini despre antiteza aproape… metafizică ce opune stratigrafia biologică existenței spirituale.

In plan strict plastic, opțiunea pentru un orizont cerebral este subliniată și de esența decorativă a rostirii picturale. Reducția la simbolistica formală, dusă pînă in pragul în care semnul devine schemă caligrafică de esență bio-arheologică, se legitimează tot în planul actului cerebral. Artistul caută și identifică corespondențe într-o lume vie, o lume care ne este cunoscută astăzi prin sofisticate cercetări de microbiologie, o lume care se exprimă, în intimitatea ei moleculară, prin „jocuri”, „rituri”, „ritmuri” și „scenarii” prin excelență simbolice. O lume care, înainte de a deveni expresia unor adevăruri raționale purtate prin „textul’ înscris în genă, pare să scrie datele prestabilite ale funcționării fiziologice și emoționale ale devoțiunii, incantației, invocației și supunerii individuale.

Pictura elaborată de Traian Hrişcă în anii 1970-1990  se așează undeva la intersecția sacrului și profanului. Aparent surprinzător, motivul matrice al acestor construcții plastice este cromozomul. Pornind de aici, motivele – simbol construiesc un univers în care biologicul este chemat să se constituie într-un fundal peste care artistul aruncă varii metafore reunite într-un discurs ce se concentrează asupra unei teme majore: procesul generativ. Astfel, peisajul marin reprezintă o construcție simbolică imaginară care invocă marea primordială. „Urma sărutului” evocă pe de altă parte actul ritualic al sintezei. „Sînzîienele” ne trimit la logica jocului păgîn al căutării. Fără a glosa pe marginea temei sexualității, discursul lui Traian Hrișcă se concentrează și asupra descifrării sensurilor unui proces de sinteză genomică petrecut într-o intimitate celulară ale cărei înţelesuri simbolice depăşesc, totuşi arealul strict biogenetic, alternativ mortificaţiei atomare resimţite, tot mai agresiv, de omul contemporan. În esență avem de a face cu sublimarea spirituală a unei geneze profane. Şi, în acești termeni, observăm cum, dincolo de jocurile metaforice cu motivul cromozomial, Traian Hrișcă își ascunde discreta nostalgie după o jumătate din spațiul edenic pierdut. Paradoxal – și nu prea, artistul ignoră identitatea adamică, și se dovedește deplin indiferent față de ‘cîntecul’ șarpelui. Convins că «suntem toți egali în fața naturii», Traian Hrișcă așează un surprinzător semn de identitate între simbolicul Măr și eterna Evă.

Distinsă cu Marele Premiu pentru Arte Plastice 2007 de către Filiala Baia Mare a U.A.P.R. şi Primăria Municipiului Baia Mare, opera pe deplin rotunjită a lui Traian Hrişcă, reprezintă astfel un reper de marcă al patrimoniului «Centrului Artistic Baia Mare» și al artei românești contemporane şi. Ea sublimează în termenii unei radiografii culturale esenţiale ale devenirii fenomenului artistic băimărean în era postbelică. Dacă adăugăm şi rolul major cu care artistul a contribuit, între 1999-2003, la întemeierea învăţământului artistic academic la Baia Mare, putem concluziona că opera şi personalitatea lui Traian Hrişcă reprezintă repere indispensabile în înţelegerea proceselor de consolidare/transformare parcurse în ultima jumătate de secol de evoluţia «Centrului Artistic Baia Mare».

Tiberiu Alexa

Această prezentare necesită JavaScript.

[1] Mihai Ispir, ‘În ateliere. Traian Hrișcă’, în Arta, București, XXX, 1983, nr. 9, p. 33. Textul reprodus și în Tiberiu Alexa, Traian Moldova, Mihai Muscã, Centrul Artistic Baia Mare 1896–1996. The Baia Mare Artistic Centre 1896–1996, Baia Mare, 1997, p. 330. Versiunea în limba englezã: „His natural tendencies towards monumental decoration were easily adapted, in easel painting to the artist’s endeavour to approach the spirit of Maramureș folklore, in large scale compositions, where figuration and abstraction imperceptibly converge one into another. The metamorphoses of the abstract–floral motives and of characters, sometimes stylised into a schematic outline, happen in a realm of plastic metaphore, which outgrowes plain alegory. The metamorphoses compose complex ornamental structures inspired by peasant rugs and by the model of vegetale growth, structures rended in a serene pallet”.

[2] Cf. Tiberiu Alexa [red.], Expoziție de artă plastică. Pictură, sculptură, grafică/ Képzőművészeti kiállitás. Festészet, szobrászat, grafika, Gyula, 1982, p. 28-29. Versiunea sintetică, în limba maghiară, a acestei fișe critice are următoarea formulare: „A kompozitió monumentalítása, a szinek dekorativ fogantatású kezelése jelenti Hrișcp Traian festészetének egyéni jegyeit. Kompozícióinak technikai és eszmei kvalitásai lírai hatású pikturát eredményeznek. Kompozicióiban leginkább a máramarosi falu életébõl merített témákat dolgoz fel, ezek azonban mentesek a folklórizmus legkisebb árnyalatától is. A müvész egy sajátós, szimbólikus Máramarost épit fel, képzel el a maga és közönsége számára. Máramaros Hrișcă Traian szemlélete szerint elsősorban érzelmi és szellemi tér. Csendéletei és aránylag ritkábban készülö tájképei gazdagítják, kiteljesítik mûvészi tevékenységét”.

[3] în Alexandru Cebuc, Vasile Florea, Negoițã Lăptoiu, Enciclopedia artiștilor români contemporani, vol II, București, 1998, p. 87.

[4] Arhiva Filialei Baia Mare a UAP, doc. nr. 265/1959: Convocator… la expoziția organizată în cinstea zilei de 23August… .

[5] Arhiva Filialei Baia Mare a UAP, doc. citat, anexa: Lista lucrãrilor admise și Lista lucrărilor respinse; doc. nr. 408/1959: Tabel despre lucrările admise și evaluate pentru expoziția Regională a filialei.

[6] Cf. George Enescu, ‘Istorie oralã. Traian Hriscã’, în Tiberiu Alexa, Centrul Artistic Baia Mare. Traian Hriăcã – 70, Baia Mare, 1999, p. IV-V, ISBN 973–99104– 2–4.

[7] Arhiva Filialei Baia Mare a UAP, Dosarul de cadre document nenumerotat: TABEL despre absolvenþii institutelor de artă plastică care au absolvit între 1950–1961.

[8] Cf. ***, XX. Expoziție de pictură, sculptură, grafică organizată în cinstea celei de-a XX-a aniversări a Eliberării patriei, Baia Mare, 1964,[catalog de expoziție], cat. nr. 27.

[9] Idem, cat. nr. 26.

[10] Idem, cat. nr. 28.

[11] Arhiva Filialei Baia Mare a UAP, Dosarul 1965, document nenumerotat: LUCRĂRI ADMISE pentru expoziția regională a anului 1965, nr. 31.

[12] Idem, nr. 30.

[13] Expoziția regională de artă plastică, Baia Mare, 1966, [catalog de expoziție], cat. nr. 12.

[14] Ibidem, cat. nr. 14.

%d blogeri au apreciat: