The Women


Premiul I la concursul de eseuri „Amintiri dintr-un tablou” ediţia a VIII-a, anul şcolar 2014/2015:

Andreicuţ Mădălina-Ioana
Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare

070 Leonhard Kober - Femeie

Am sorbit cu infinită plăcere din cupa pe care divinitatea mi-a întins-o. Am simţit gustul parfumat al unei arte desăvârşite, iar gânduri, unele ascunse, altele risipite într-un suflet de copil, impresii lăsate de oameni de-a lungul timpului, toate m-au îndemnat să mai privesc odată! Aşa am descoperit o uşă întredeschisă pentru cei ce vor fi curioşi să o deschidă.

Ştiam că mă aşteaptă un drum lung. Nu pot să-l consider obositor, fiindcă mi-a plăcut dintotdeauna să călătoresc. Noutatea m-a animat veşnic, mi-a trezit fiinţa. Aşa că mi-am aţintit privirea către cel mai expresiv tablou, ce mi-a atras atenţia. Înconjurată de colegi al căror trăncănit de paşi mă întovărăşea ca o certitudine că încă nu sunt singură, vedeam doar… o femeie. Cu paşi repezi am deschis misterioasa uşă ce mi s-a arătat şi imaginaţia m-a dus dincolo de plăcerile  zilnice, dincolo de sunetele oraşului şi de chicoteli, într-un colţ ascuns, unde doar cele mai simple, profunde şi pure gânduri îşi au locul.

Am simţit amprenta puternică a romantismului şi a realismului, lăsate în urmă spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi înlocuite cu un nesperat impresionism; tot acest amalgam de curente, era concentrat într-un detaliu minor: ochii unei femei îndurerate.

Femeia face lumea. Ea e suverană: nimic nu se face decât prin ea şi pentru ea. Este un motiv ce a inspirat mii de picturi.

De ce „Femeia”?  Dintotdeauna am preferat culorile vii, peisajele interesante, unde printre nuanţele de verde poţi întrezări un petec de apă, o potecă, entuziasmul celui ce a pictat. Însă consider că acest tablou este special. Leonhard Kober mi-a trezit interesul într-un mod unicat. Mi-a izbit sufletul violent şi m-a purtat prin cele mai întunecate gânduri. Mi-a pus întrebări fără a-mi cere răspunsuri şi mi-a oferit  răspunsuri fără a-mi ştii întrebările.  Trăind într-o perioadă dificilă, Leonhard Kober (1876-1931) a desăvârşit în anul 1899 una dintre cele mai profunde capodopere ale sale:„ Femeia”. Pictura pe pânză, în ulei, 65,3×50 cm., expusă la Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, mi-a prezentat războiul, „acel rău necesar şi inevitabil”, ce în cele din urmă şi-a găsit în artă o permanentă reflectare; însă aici nu vorbesc de marile tancuri, de gerul Rusiei şi de strigătele soldaţilor îndureraţi, de războiul ce a umplut mii şi milioane de pagini, ci de acel război ce a făcut şi face parte, din păcate, din însăşi esenţa fiinţei noastre .

Folosind culori limitate, Kober mi-a oferit tot ce avea el mai cumplit, mai absurd, mai eroic, mai abject, mai omenesc, mai crud  şi mai grotesc; s-a năpustit asupra mea şi m-a smuls din fotoliul în care mă instalasem, şi chiar după zile întregi, m-a făcut să-mi aduc aminte de femeia din tablou, purtându-mă într-un dement vârtej de sentimente: tristeţe, disperare, speranţă.

Culoarea predominantă, maroul, culoare a pădurii şi a pământului (pădurea fiind şi mediul în care pictorul surprind femeia), preferată de bărbaţi în general, creează o atmosferă neutră, alternarea nuanţelor însă denotând tristeţea femeii, portretul fiind oglinda sufletului artistului.

Albul murdar, predominant în partea inferioară a tabloului, denotă răcirea de cele lumeşti ce a cuprins femeia, lucru confirmat şi din privirea sa: pierdută, rece, terestră. Având efecte de expansivitate şi robusteţe, albul exprimă pacea. Această femeie e tristă, însă s-a resemnat cu viaţa sa. A încetat să lupte cu morile de vânt. În contradictoriu, maroul creează o tensiune nebănuită. Imaginea este împărţită în zone de lumină (jos) şi întuneric (sus, clar-obscur).

Cu haine ponosite, părul prins la ceafă, spatele drept însă privirea aţintită spre pământ, Kober ne prezintă o femeie trecută prin viaţă. Ridurile, obrajii obosiţi, reflectă traiul greu ce l-a avut, goliciunea unui suflet şi a unui destin neîmplinit, condamnat la moarte.

Nu pot spune cu certitudine sau să aşez pe foaie gândurile ce m-au cuprins privind încontinuu această femeie, însă pot afirma cu tărie că am simţit singurătatea ei, o singurătate ce aparţine autorului. Cu suflet expus, a reuşit prin simplitate să mă captiveze şi să-mi ofere în acea clipă de răgaz, linişte şi fericire, alături de o dulce nostalgie. Nostalgia unei zile ploioase de toamnă, aş putea spune.

Demenţa liniilor neîngrijit trase, fără o anumită exactitate, dar de o claritate ce uluieşte ochiul privitorului, lipsa culorilor primare cât şi a celor complementare, prezenţa nuanţelor de maro, o culoare compusă din două culori (roşu şi galben) şi negru, alături de alb, sunt înjunghiate de conturul negru a copacilor şi de umbrele puternic definite ale hainei ce cade grea pe umerii femeii. Haina ce o împovărează poate prezenta gândurile acesteia, neputinţa. Elementele uşor conturate ale feţei îi definesc caracterul puternic înăbuşit de greutăţi, sufletul bun rămas fără speranţă. Combinaţia negru-maro oferă tabloului senzaţia de vechi, bătrânicios. Pentru o clipă, m-am întrebat: Cine o fi? Mama? Bunica? Soţia?

Nu am primit răspuns, însă prin ea am putut auzi strigătul de disperare al pictorului, am simţit singurătatea din sufletul său şi am cunoscut o altă latură a omenirii: moartea, conturată de maroul pământului şi de negru, reprezentând un întuneric nesfârşit. Iar albul? Albul e pentru cei ce îi lăsăm în urmă, mica dâră de speranţă a unor suflete îndurerate.

Aruncând o ultimă privire, am simţit o notă uşoară de cinism, curaj şi disperare prefăcute într-o magmă incandescentă, o magmă ce în monstruoasa ei revărsare, carbonizează totul: vieţi, speranţe, năzuinţe.

Leo Kober


Biografia lui Leo (Leondard) Kober este în mare măsură tipică pentru destinul cosmopolizat al elitelor artistice din Europa Centrală din perioada istorică pe cale ilustrul filolog Sextil Puşcariu o definise atât de plastic prin expresia „călare pe două veacuri”. S-a născut în Cehia la Brno (24.09.1876) în timpul „epocii de aur” a monarhiei chezaro–crăieşti. Ca artist şi intelectual s-a format mai întâi la Viena, apoi în capitala Bavariei. Până la izbucnirea războiului mondial dintâi devenit unul dintre cei mai interesanţi reprezentanţi ai graficii austriece moderniste. În 1921 a emigrat în S.U.A. unde s-a şi naturalizat, iar după moarte (New York, 18.09.1932) a intrat într-o prelungă şi nemeritată uitare.

kober


Pictor şi mai ales grafician de mare forţă expresivă, Leo Kober trebuie considerat drept unul dintre cei mai valoroşi „produşi” ai Şcolii particulare de pictură Simon Hollósy şi, prin extensie, ai colonismului temporar băimărean din perioada de pionierat, adică din vremea experienţelor iniţiatice prin care Simon Hollósy a aşezat fundamentele Centrului Artistic Baia Mare.

EDUCAŢIA

Între 1893/1896 a urmat cursuri de desen şi pictură la Academia de arte frumoase din Viena. Apoi s-a mutat la München şi la 16 noiembrie 1896 s-a înscris la Academia regală de arte frumoase sub numărul matricol 1649, în clasa de pictură condusă de Gabriel Hackl. Din anul imediat următor a început să frecventeze sistematic cursurile de desen şi pictură conduse de Simon Hollósy până în 1900.

ACTIVITATEA LA BAIA MARE 1898, 1899

Leo Kober a fost unul dintre cei mai dinamici şi prolifici colonişti participanţi la sezoanele băimărene ale Şcolii Hollósy. În cei doi ani în care a activat, ca student, în grupul Şcolii Hollósy, a realizat un număr neobişnuit de mare de studii, în special în domeniul portretisticii. Dintre acestea, 22 de lucrări au fost expuse, în 1898 şi 1899, la manifestările expoziţionale organizate, la Budapesta şi Baia Mare, de artiştii şi studenţii – colonişti temporari şi permanenţi prezenţi la Baia Mare. Presa epocii a întâmpinat deosebit de favorabil lucrările sale, remarcând îndeosebi abilităţile sale tehnice şi capacitatea de interpretare psihologică a caracterului motivului antro-pomorf.

Este de consemnat faptul că debutul carierei sale expoziţionale este strâns legat de experienţele parcurse în cele două colonii băimărene. Mai mult, studiile efectuate sub îndrumarea lui Hollósy par să fi marcat decisiv evoluţia sa artistică de mai târziu. Se poate aprecia, astfel, că Leo Kober avea să fie unul din primii produşi artistici de importanţă majoră propulsaţi pe orbita internaţională de mediul artistic forjat în cadrul primei perioade a învăţământului instituţionalizat în cadrul coloniei de la Baia Mare.

ACTIVITATEA ŞI CREAŢIA ARTISTICĂ

După încheierea, la München, a etapei formării intelectuale şi profesionale, Kober s-a stabilit pentru mai mulţi ani la Paris. În capitala Franţei, el a lucrat intens în special în domeniul graficii satirice, colaborînd cu diverse ilustraţii la revistele umoristice pariziene Rire şi Assiette au Beurre. Pînă la izbucnirea primului război mondial, Kober a locuit şi activat, consecutiv, la Viena, Budapesta şi Berlin, unde a dobândit o consistentă notorietate îndeosebi prin grafica satirică de filiaţie discret expresionistă. A prezentat trei expoziţii personale la Budapesta, în 1907 (la galeria salonului Könyves Kálmán), 1911 şi 1916.

În 1921 a emigrat în S.U.A., unde s-a stabilit definitiv la New York, obţinând şi cetăţenia americană. Această perioadă a creaţiei sale este puţin cunoscută astăzi. Cunoaştem că a continuat să lucreze în domeniul graficii satirice, colaborând la câteva reviste umoristice americane, precum şi faptul că a realizat un celebru portret al preşedintelui Abraham Lincoln.

Tiberiu Alexa

director, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

%d blogeri au apreciat asta: