Vernisajul expoziţiei Forms of Beauty


Sâmbătă, 19 Mai 2012, a avut loc vernisajul expoziţiei temporare „Forms of Beauty”, realizată de către muzeul nostru în colaborare cu Team for Youth Association.

Imagine din expoziţia Forms of Beauty

Colaborarea cu  echipa de voluntari pusă la dispoziţie de către organizaţie a fost foarte constructivă pentru muzeu, fiindcă datorită lor, am reuşit să cunoaştem mai bine cerinţele pieţei legate de produsele noastre culturale.

Imagine din expoziţia Forms of Beauty

La început ei s-au aflat în postura de vizitatori, urmând ca ulterior, pas cu pas, să-şi aprofundeze cunoştinţele legate de patrimoniul aflat în gestiunea muzeului nostru.

Imagine din expoziţia Forms of Beauty

Realizarea unei selecţii din peste 3000 de opere de artă, fără a dispune de o bază de date digitală, li s-a părut o misiune imposibilă, însă, cu toate acestea, au acceptat provocarea. Au urmat apoi discuţii cu personalul de specialitate cu privire la modul de realizare a unei expoziţii şi bineînţeles, vizite repetate în depozitul de pictură şi grafică.

Imagine din expoziţia Forms of Beauty

Spre deosebire de celelalte expoziţii, Forms of Beauty iese din tiparul obişnuit, având un caracter nonconformist, deoarece nu respectă regulile clasice de organizare. Cu toate acestea, se apropie mult mai puternic de ceea ce ar dori să vadă vizitatorii în cadrul unui muzeu, fiindcă la baza organizării expoziţiei au stat tocmai nevoile publicului reprezentat în acest caz de voluntari. Principalul criteriu de selecţie a fost „I like it”, iar de fiecare dată când o lucrare a fost trecută pe listă acest lucru s-a datorat sentimentelor pe care respectiva operă de artă a avut capacitatea să le trezească în sufletele membrilor echipei.

Imagine din expoziţia Forms of Beauty

Această expoziţie a oferit astfel şansa de a prezenta publicului lucrări care n-au fost expuse de foarte mult timp, sau chiar niciodată, şi care nu şi-ar fi găsit locul într-o expoziţie realizată după criteriile clasice. Voluntarii au cercetat toate colţurile depozitului şi au scos la lumină tot ceea ce era mai bun şi mai frumos, ei reprezentând astfel o punte de legătură între vizitatori şi personalul muzeal.

Imagine din expoziţia Forms of Beauty

În cele ce urmează sunt redate cuvântările rostite la deschiderea oficială a expoziţiei:

Discursul domnului director Dr. Tiberiu Alexa la deschiderea expozitiei

Discursul domnului director Dr. Tiberiu Alexa la deschiderea expozitiei – 2

Discursul rostit de Tabita Boier – vicepresedinte Team for Youth Association

„Mulţumim că aţi dat curs invitaţiei noastre. O să încep prin a vă spune câte ceva despre noi. Team for Youth Association, organizaţia pe care o reprezint, după cum îi spune şi numele este o asociaţie de tineret. Are ca scop principal promovarea educaţiei non-formale în rândul tinerilor. În timpul celor aproape 3 ani de activitate a desfăşurat numeroase proiecte, atât la nivel local, cât şi internaţional. Cei trei voluntari implicaţi în organizarea expoziţiei fac parte dintr-un proiect internaţional, “Volunteers Here and There”, finanţat de Comisia Europeană prin Acţiunea 2 a Programului Tineret în Acţiune, şi anume Serviciul European de Voluntariat.

 Voluntarii desfăşoară diferite activităţi în comunitatea locală, activităţi printre care se numără şi organizarea acestei expoziţii. Idea a venit din partea domnului director, care a avut curajul să ne propună acest lucru, ştiind că nici unul dintre noi nu avem studii de specialitate în domeniu. Aşadar, aş vrea să îi mulţumesc în numele tuturor pentru încrederea pe care a avut-o în noi şi pentru libertatea acordată. Totodată, mulţumiri şi personalului muzeului care ne-a stat la dispoziţie şi ne-a ajutat pe durata întregului proces de căutare, selectare, aranjare a lucrărilor.

Tabita Boier,

vicepreşedinte Team for Youth Association

Imagine din expoziţia Forms of Beauty

Discursul rostit de Predrag Radivojević – voluntar din Serbia

„Oscar Wilde remarca o dată că artistul este creator de lucruri frumoase. Scopul artei este să ascundă artistul şi să descopere arta, spunea Wilde.

 Sarcina noastră a fost infinit mai uşoară, pentru că noi nu am creat opera de artă, noi doar le-am ales pe cele care ne-au atras privirea în mod deosebit. Fiecare dintre aceste lucrări este unică în expresie, temă, tehnică, formă şi stil, fiecare diferă de cealaltă în atât de multe feluri, însă toate reprezintă diferite forme ale aceluiaşi lucru – frumuseţea.

Fiecare lucrare reprezintă o fereastră în viaţa artistului şi a celor care le-au marcat viaţa,  sunt momente din viaţă capturate cu diverse ocazii, sau sunt expresii ale imaginaţiei artistului. Nefiind constrânşi de aşteptările sau prejudecăţile timpurilor în care tablourile au fost pictate, am avut deplina libertate de a ne duce la îndeplinire misiunea.

 Ceea ce am căutat noi în lucrări a fost libertatea stilurilor şi a temelor, expresiile şi impresiile date de explorarea noului, prin rememorarea vechiului. În final, a fost libertatea artistului de a exprima frumuseţea şi libertatea noastră de a încerca să o găsim. Sper că am reuşit.

Şi ca sa îl parafrazez pe Wilde încă o dată, este spectatorul, şi nu viaţa, ceea ce arta reflectă.

Predrag  Radivojević

voluntar din Serbia

Imagine din expoziţia Forms of Beauty

Discursul rostit de Paulina Walowska – voluntara din Polonia

„Aici in Baia Mare, mai exact la Muzeul Judeţean de Artă, am avut ocazia să văd pentru prima dată cum se aleg lucrările pentru o expoziţie. Pentru noi, sentimentele pe care le-am avut în faţa diverselor lucrări de artă au fost cele mai importante şi ne-au determinat decizia de a le  alege sau nu.

Forme ale frumuseţii este titlul expoziţiei noastre, şi într-adevăr, frumuseţea poate lua diferite forme, este ceva mai mult decât valorile estetice.  Bineînţeles, frumuseţea văzută în felul acesta a avut un impact important în decizia mea, însă nu a fost criteriul de bază. Umanul este cel mai important, umanul care este mereu în lumină, este punctul de referinţă. Umanul din ambele părţi ale lucrării de artă, interior şi exterior.

Fiecare lucrare de artă evocă diferite emoţii, unele dintre ele chiar foarte puternice. Lucrările adunate în această expoziţie sunt şi rezultatul emoţiilor. Totodată, şi întrebările care s-au născut în timpul selecţiei au avut o importanţă mare. Frumuseţea înseamnă şi a descoperi, a încerca să înţelegi…

Sper că această expoziţie vă va încuraja şi pe dumneavoastră să vă puneţi întrebări, să vă gândiţi la frumuseţe şi la uman. Sper de asemenea că fiecare va găsi ceva pentru sine, ceva care va aduce emoţii la suprafaţă şi vă va face să descoperiţi ceva nou, şi că veţi pleca de aici îmbogăţiţi de noi forme ale frumuseţii.

Paulina Walowska

voluntar din Polonia

Imagine din expoziţia Forms of Beauty

Discursul rostit de Marija Bozinovska – voluntara din Macedonia

„Din moment ce azi arta are o definiţie atât de largă, îndreptându-se în diferite direcţii, prin expoziţia de faţă încercăm să vă prezentăm punctual nostru de vedere, ceea ce frumuseţea reprezintă pentru noi, fiindcă percepţia ei ne este impusă într-un fel de societate şi de diversele contexte culturale. Conştient sau nu, am încercat să transmitem un mesaj care cred că spune multe despre noi ca indivizi. Am ales lucrările care ne reprezintă, într-un fel sau altul, şi le-am ales din diverse perspective: estetică, filosofică, socială, psihologică. Aşadar, aceasta este percepţia noastră despre frumos, despre plăcut.

Sper ca ne veţi trece cu vederea eventualele greşeli făcute în compunerea expoziţiei, din moment ce nu avem experienţă în domeniu. Mai sper şi că va fi o experienţă plăcută pentru dumneavoastră, la fel cum a fost pentru noi lucrând la realizarea ei. Pentru mine a fost o plăcere să lucrez aici, alături de echipa de la muzeu şi de ceilalţi voluntari. Am împărtăşit idei, şi am învăţat multe, în special despre cultura românească. Faptul ca am intrat  în contact cu atâtea lucrări de artă, din diverse perioade a fost o experienţă sublimă, o călătorie în timp.

Marija Bozinovska

voluntar din Macedonia

Imagine din expoziţia Forms of Beauty

Discursul domnului Dr. Negrean Ioan Anghel la deschiderea expozitiei

Discursul domnului director Dr. Tiberiu Alexa la finalul vernisajului

Expoziţia poate fi vizitată în perioada mai – iulie, de marţi până duminică, între orele 10:00 – 16:30, la sediul Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».

Mai jos sunt prezentate câteva poze de la vernisajul expoziţiei:

Izabela Pop

Forms of Beauty


În baza acordului de parteneriat încheiat cu Team for Youth Association, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» a beneficiat din decembrie 2011 şi până în prezent de aproximativ 800 ore lucrate de către voluntari. Unul din proiectele derulate de aceştia a constat în realizarea unei expoziţii temporare de artă.

Fără a avea cunoştinţe temeinice în domeniu, voluntarii au depus efortul de a învăţa în ce constă muzeografia. Pe baza informaţiilor acumulate şi în colaborare cu personalul muzeului ei au reuşit în final să realizeze expoziţia temporară: “Forms of Beauty.”

Pe lângă faptul că atenţionează publicul cu privire la varietatea formelor frumuseţii, această expoziţie poate reprezenta chiar o reflectare a elementului comun al tuturor voluntarilor şi anume frumuseţea interioară care se transpune în frumuseţea exterioară tocmai prin activitatea de voluntariat depusă în folosul comunităţii.

Această activitate ar fi imposibil de realizat în lipsa unor trăsături de caracter care, combinate, dau naştere frumuseţii interioare a unei persoane. Marija, Paulina, Predrag şi Tabita au reuşit împreună, conştient sau nu, să transmită prin intermediul acestei expoziţii un mesaj cu o profundă încărcătură educativă şi să contribuie astfel la promovarea unui sistem de valori constructiv pentru societate.

Atât prin exemplul personal cât şi prin mesajul codificat în lucrările de artă expuse, cei patru voluntari vor să comunice conexiunea puternică ce trebuie să existe între partea vizibilă şi invizibilă a frumuseţii umane. Niciuna nu poate exista fără cealaltă. Frumuseţea interioară va genera implicit fapte care vor da naştere frumuseţii exterioare a unei persoane. Însă supravieţuirea frumuseţii exterioare pe termen lung este dependentă de păstrarea nealterată a frumuseţii interioare. Astfel, în vederea construirii unei societăţi mai bune şi durabile este util formarea indivizilor în spiritul acestor valori care generează în final cea ce se cheamă frumuseţea umană.

Din aceste considerente îi invităm pe toţi iubitorii de frumos să participe la deschiderea oficială a expoziţiei  “Forms of beauty”, sâmbătă, 19 mai 2012, de la ora 16:00, la sediul Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».

Izabela Pop

%d blogeri au apreciat asta: