Comunicat de presă


MUZEUL JUDEŢEAN DE ARTĂ «CENTRUL ARTISTIC BAIA MARE»

anunţă

SUSPENDAREA TEMPORARĂ

A TUTUROR ACTIVITĂȚILOR CU PUBLICUL.

 

Conducerea Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» decide SUSPENDAREA – ÎNCEPÂND CU ZIUA DE JOI, 12 MARTIE a.c. ȘI PÂNĂ ÎN ZIUA DE MARȚI, 31 MARTIE a.c. – A TUTUROR ACTIVITĂȚILOR CU PUBLICUL, INCLUSIV:

  1. a) vizitarea expoziției permanente și a expozițiilor temporare (individual, și/sau în grup);
  2. b) activități educaționale, atât cele organizate și/sau găzduite în spațiile interioare al muzeului (săli de expoziții; sala de programe educaționale, și altele asemenea), cât și cele programate anterior să fie organizate și/sau găzduite în spațiile altor locații instituționale din municipiul Baia Mare și/sau județul Maramureș;
  3. c) orice alte evenimente și activități cu participarea nemijlocită a publicului, indiferent de spațiul de desfășurare preconizat (fie el închis, sau deschis), și care implică în vreun fel sau altul participarea muzeului nostru. 

Această decizie de suspendare temporară pe perioada 12-31 martie a.c. – dar cu posibilitatea prelungirii sale ulterioare, funcție de evoluția problematicii contagiunii virale în țară și în arealele municipal și județean – reprezintă punerea în acord a regulilor de funcționare publică a muzeului nostru, cu măsurile legislative și normative dispuse de autoritățile în drept, în vederea stopării riscurilor de răspândire a infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2 / COVID-19, după cum urmează:

  1. a) Hotărârea nr. 7/11.03.2020 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență din cadrul Guvernului României, privind aprobarea Hotărârii nr. 9/10.03.2020 a Grupului de suport tehnico–științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României (cf. art. 5):

„(…) art. 5. (…) sistarea activităților cu public pentru muzee, până la data de 31.03.2020, cu posibilitatea de prelungire. (…)”

  1. b) Adresa Cabinetului Ministru sub nr. 1775/10 martie a.c. a Ministrului Culturii privind măsurile de siguranță în contextul riscului de răspândire a infecției cu noul coronavirus, și a prevederilor Hotărârii nr.7/07.03.2020 a Grupului de suport tehnico–științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, prin care s-a luat decizia ca: 

„(…) în perioada 10 martie – 22 martie 2020 să se suspende toate activitățile și evenimentele cu public la nivelul fiecărei instituții. (…)”

  1. c) Comunicatul Instituției Prefectului –Județul Maramureș postat în 10.03.2020, orele 13:15 (vezi: https://www.facebook.com/prefecturamaramures/posts/2918826981489710) pe rețeaua de socializare Facebook:

Se interzice, până la data de 31 martie a.c, organizarea târgurilor și expozițiilor în județul Maramureș

În contextul riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus – COVID19 și adoptarea măsurilor de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul țării noastre, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară și a decis interzicerea organizării și desfășurării târgurilor și expozițiilor de orice natură, până la data de 31 martie a.c., în județul Maramureș [sublinierea noastră]. (…)”

Starea de sănătate și siguranța vizitatorilor noștri, ale personalului muzeului și cele ale comunității ca întreg, precum și asigurarea calității optimale pentru stările de conservare și de sănătate ale patrimoniului muzeal pe care îl tezaurizăm – reprezintă priorități majore ale muzeului noastru. Pentru a elimina riscurile și vulnerabilitățile generate de răspândirea COVID-19, și urmând măsurile luate de autorități pe plan național și internațional, instituția muzeală va fi așadar închisă accesului publicului – deocamdată cel puțin în intervalul 12-31 martie anul curent.

Activitatea personalului va continua conform programului obișnuit de lucru. Urmărim reconfigurări parțiale și (deocamdată) temporare ale unor priorități de obiective și sarcini, în sensul sporirii timpului și mijloacelor de muncă alocate unor activități individuale de cercetare–documentare, respectiv în sfera operațiunilor specifice reevaluării patrimoniului muzeal deținut. Funcție de evoluția pe termen scurt și mediu a situației contagiunii virale (extensie sau contracție), aceste măsuri vor putea fi prelungite și, eventual, extinse în viitor.

Anunțăm public că, cel puțin deocamdată, menținem pe mai departe activ și funcțional planul expozițional pe anul 2020: echipele curatoriale își continuă activitățile planificate în elaborarea/organizarea expozițiilor propuse, iar dacă contextul viitor o va cere, PRECONIZĂM PREZENTAREA ONLINEÎN ABSENȚA PUBLICULUI – A NOILOR EXPOZIȚII în modalități tehnice și formate pe care suntem pe cale să le elaborăm, și care vor fi comunicate public în timp util, la vremea potrivită.

Pe mai departe, în această perioadă publicul va putea urmări online prezența publică a instituției noastre în mediul virtual, acolo unde Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» va continua să comunice – cu Dumneavoastră – Publicul ! – utilizând următoarele adrese:

  1. a) pagina web: https://www.muzartbm.ro/ ;
  2. b) pagina blog: https://muzeuldeartabaiamare.wordpress.com;
  3. c) rețeaua de socializare facebook: https://www.facebook.com/MJACABM/ ;
  4. d) rețeaua youtube: https://www.youtube.com/user/MuzeulDeArtaBM?reload=9 ;

Informaţii viitoare privind evoluția evenimentelor și asupra problematicii activităților noastre directe cu publicul vor fi transmise în timp util, în funcție de deciziile autorităților competente, ale forurilor superioare și organismelor de specialitate. 

dr. Tiberiu ALEXA,                                                   dr. Ioan Angel NEGREAN,

        Director,                                                               Coordonator Compartiment

                                                                               Programe, Marketing şi Produse Muzeale

 

 

Comunicat de presă


Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

propune publicului expoziția temporară

Captură de ecran din 2020-02-28 la 10.39.47

Expoziția prezintă lucrări din patrimoniul muzeului și

va fi deschisă spre vizitare în perioada martie – aprilie 2020

în sala de expoziții temporare a Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».

Pentru a celebra începutul primăverii și sărbătorile dedicate doamnelor și domnișoarelor, în intervalul 1-8 Martie, toate vizitatoarele Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» au acces gratuit, atât în expoziția permanentă, cât și în cea temporară. Vă așteptăm cu drag de marți până duminică, între orele 10,00 – 16,30!

 

Mai mult, prima săptămâna a lunii martie va prezenta publicului opt doamne ale artei băimărene. În fiecare zi, pe canalele de comunicare utilizate de muzeu – site, rețele de socializare, e-mail etc. – vor fi publicate imagini și descrieri ale artistelor care au activat în cadrul

Centrului Artistic Baia Mare.

 

Primăvara începe #LaNoiLaArtă!

  

 dr. Ioan Angel Negrean, Şef Compartiment Programe, Marketing şi Promovarea Produselor Muzeale

drd. Oana Enășel, Referent de specialitate

                      

Comunicat de presă


 Institutul de Arheologie și Istoria Artei al

Academiei Române Cluj-Napoca 

și 

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

vă invită la

lansarea monumentalei lucrări

ARTA DIN ROMÂNIA, vol I-II,

apărută la Editura Academiei Române & Editura Mega Cluj-Napoca,

editori: acad. Răzvan Theodorescu & acad. Marius Porumb.

 

Sâmbătă, 29 februarie 2020, ora 15,00, la

Centrul Millenium, str. Vasile Lucaciu nr. 2, sala M1.  

Evenimentul va avea loc cu participarea Coralei VOCI TRANSILVANE Cluj-Napoca, care va susține un concert de muzică românească.

LansareArtaDinRo

Volumele cuprind un amplu capitol semnat de dr. Tiberiu Alexa care tratează

Centrul Artistic Baia Mare ca fenomen artistic european.

Volumele lucrării ARTA DIN ROMÂNIA pot fi achiziționate de la standul de vânzare din cadrul evenimentului sau de la magazinul de suveniruri al

Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»,

în timpul programului de vizitare, marți – duminică, 10,00 – 16,30.

 dr. Tiberiu ALEXA,

Manager Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»      

Comunicat de presă


Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

 

vă anunță

Vineri, 24 Ianuarie, muzeul va fi DESCHIS.

Muzeul funcționează după programul normal de vizitare,

conform orarului – între 10,00 – 17,00.

 Accesul vizitatorilor se face până la 16,30.

 

Vizite experiențiale la muzeul nostru


Vă așteptăm să vizitați expozițiile de artă alături de familie și prieteni, luând parte la activități interactive și/sau multi-senzoriale!

 

Am pregătit experiențe pe placul fiecăruia, în funcție de vârstă, preferințe și afinități: #LaNoiLaArtă puteți explora galeriile căutând indicii, găsind tablouri sau regăsind ipostaze citadine uitate.

❁ Pentru familiile cu copii de 4-6 ani am pregătit o sumedenie de experiențe multi-senzoriale, pe care Asociaţia Da’DeCe le-a pus în „Trusa de privit în muzeu”.

Trusa de privit în muzeu este un kit pedagogic adresat familiilor cu copii de 4-6 ani, elaborat special pentru Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» de către educatorul muzeal Iulia Iordan și Asociația Da’DeCe (București) printr-un proiect cofinanțat de AFCN. Ansamblul de elemente interactive, texturi și activități facilitează vizita celor mici și a însoțitorilor lor – părinți sau bunici – și îi ajută să înțeleagă și rețină semnificația Fenomenului Centrul Artistic Baia Mare. Trusa este disponibilă în trei limbi: română, maghiară (traducător drd. Tímea Ferencz) și engleză (traducător Chuck Hubbard) și poate fi împrumutată gratuit de la casieria muzeului.

trusa13

Trusa de privit în muzeu (CreditFoto FurgaMurga)

❁ Vizitatorii aventuroși pot face o plimbare „detectivistică” prin muzeu folosind aplicația Questo și aflând detalii neștiute despre picturi.

Questo este o aplicație tip „vânătoare de comori”, care oferă vizitatorilor Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» posibilitatea parcurgerii unui tur interactiv al expoziției permanente, construit ca un traseu ghidat de indicii și ghicitori. Aplicația poate fi descărcată gratuit din AppStore și Google Play. Aplicația a fost dezvoltată de echipa de marketing a instituției în colaborare cu fondatorii Questo cu ocazia Nopții Muzeelor 2018.

Captură de ecran din 2020-01-16 la 12.01.57

❁ Pasionații de fotografie pot face o plimbare printre peisaje citadine băimărene, de-a lungul a mai bine de 100 de ani, vizitând expoziția interactivă de pictură și fotografie Safari Urban.

Expoziția temporară interactivă Safari Urban reunește peisaje citadine din colecția Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», semnate de pictorii care au activat la Baia Mare începând din secolul al XIX-lea, prezentate „în dialog” cu fotografiile echivalentului lor contemporan. Autorii – vânători de peisaje citadine, profesioniști sau doar pasionați – ai căror fotografii vor fi expuse pe simezele Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» sunt: Bogdan Adrian Deac, Anand Donca, Florian Gherman, Rafaela Grețieș, Cristina Griga, Gabor Gyrmathy, Tudorel Ilie, Anda Marin, Roxana Petrovan, Florentina Popescu, Ryo & Noian, Andreea Teliban.

Expoziție realizată cu sprijinul partenerului Electro Sistem Grup Baia Mare.

AfisSafariUrban

 

Știm că timpul petrecut alături de cei dragi e cel mai valoros, așadar, începând de luna aceasta, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» pune la dispoziția publicului abonamentele de vizitare în grup a expozițiilor de artă, care conțin șase bilete colective valabile pentru expoziția permanentă sau pentru cele temporare pe parcursul unui an calendaristic. Ele sunt disponibile în două variante – familiale (30 lei) sau pentru elevi și/sau studenți (18 lei). Prețul standard al unui bilet de vizitare (expoziție permanentă + temporară) este de 7 lei pentru adulți și 3 lei pentru elevi și studenți la cursuri de zi.

Programul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» este de marți până duminică, între orele 10,00 – 17,00. Accesul vizitatorilor se face până la ora 16,30.

 

Expozițiile și activitățile de mai sus sunt disponibile pe toată durata programului de vizitare a muzeului, atât în timpul săptămânii cât și în weekend. Detalii despre expozițiile muzeului, activitățile interactive de vizitare (tur Questo, Trusa de privit în muzeu), găsiți pe blogul muzeului, la adresa https://muzeuldeartabaiamare.wordpress.com sau direct la sediul muzeului.

 

Vă așteptăm #LaNoiLaArtă,

pentru experiențe care nu încap într-un ecran, fie el și tactil!

%d blogeri au apreciat: