Comunicat de presă


Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

 anunță

Programul de vizitare în perioada 30 noiembrie – 5 decembrie 2017

Joi, 30 Noiembrie și Vineri, 1 Decembrie, muzeul este închis.

 

Începând de Sâmbătă, 2 decembrie muzeul este deschis,

conform programului obișnuit de vizitare:

Sâmbătă, 02.12.2017 și Duminică, 03.12.2017,

muzeul este deschis între 10,00 – 17,00.

Accesul vizitatorilor se face până la 16,30.

Luni, 04.12.2017 muzeul este închis.

  

 

 dr. Ioan Angel Negrean,

Şef Compartiment Programe, Marketing şi Promovarea Produselor Muzeale

drd. Oana Enășel,

referent de specialitate – marketing

 

Anunțuri

Cronica unui muzeu efemer – „Art-Up!”


Luni, 27 noiembrie 2017, la Colegiul Tehnic “C.D. Nenițescu” a avut loc evenimentul Art-Up! Realizat ca un parteneriat între Muzeul Județean de Artă ≪Centrul Artistic Baia Mare≫, Team for Youth și Colegiul Tehnic “C.D. Nenițescu”, evenimentul și-a propus să implice comunitatea băimăreană și să o provoace să participe la construirea unui muzeu “Pop-Up”.

Pentru a stabili contextul cultural-artistic, dar și pentru a sublinia ideea de muzeu (pentru că una din funcțiile de bază ale muzeului este aceea de cercetare și diseminare a rezultatelor cercetării), prima parte a evenimentului a constat într-o prezentare a principalelor curente artistice din secolul XIX până la arta contemporană. Documentarea și prezentarea au fost realizate de reprezentantul Muzeului de Artă împreună cu cele două voluntare din partea Team For Youth, Elsa Piedeliévre și Auberi Grimoult.

Accentul a fost pus pe Pop-Art, curentul pe care am decis să îl abordăm în realizarea “muzeului pop-up”, motivația fiind aceea că Pop-Art rămâne, cronologic vorbind, prima încercare serioasă de a problematiza felului în care artistul și produsul său își găsesc locul în lumea modernă, saturată de media a consumerismului. Tema propusă pentru expoziție a fost “Acesta este viitorul”, titlul primei expoziții Pop-Art organizate în 1956 la Londra.

Spre bucuria noastră comunitatea a dat curs invitației, iar colecția strânsă în cadrul evenimentului a atins aproape 30 de “exponate”. Dorim să subliniem faptul că evenimentul nu a fost un atelier de creație, participații nu au confecționat pe loc exponatele, ci le-au adus în cadrul evenimentului. Acesta a fost punctul de plecare pentru partea interactivă, de discuții, în care timiditatea a fost lăsată (cu greu) la o parte și fiecare a spus povestea “operei” sale.

Această prezentare necesită JavaScript.

Muzeul Județean de Artă ≪Centrul Artistic Baia Mare≫ dorește să mulțumească în primul rând participanților care au rupt din timpul lor pentru a confecționa obiecte care să răspundă provocării noastre, dar și partenerilor.

Mai multe imagini găsiți aici, pe pagina de Facebook a muzeului.

Art-Up!


Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

în parteneriat cu

Team For Youth Association

Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu”

vă invită la evenimentul

Art-Up!

 Luni, 27 noiembrie 2017, ora 12,00

în Centrul de Documentare și Informare al

Colegiului Tehnic „C.D. Nenițescu” Baia Mare, pe strada Luminișului, nr.1.

 

Evenimentul Art-Up! propune comunității, în premieră, un pop-up museum – un muzeu construit „pe loc”, cu obiectele aduse de participanți, pe o temă prestabilită: ≪Acesta este viitorul! ≫. Vă invităm așadar să veniți să completați colecția muzeului nostru!

Realizat în parteneriat cu Team For Youth și Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu”, evenimentul are două componente: prima parte, dedicată fenomenelor artistice, prezintă în paralel Școala Băimăreană de Pictură, respectiv Școala de la Barbizon, urcând apoi pe firul principalelor curente până în contemporaneitate. Odată stabilit contextul, a doua parte a evenimentului constă în realizarea efectivă a muzeului pop-up.

Muzeul pop-up este de fapt o „colecție deschisă” construită împreună cu membrii comunității: toți cei care vin la întâlnirea de luni, 27 noiembrie, pot aduce un obiect care să completeze expoziția. Curentul în care organizatorii își propun să se încadreze este Pop-art, iar motivația vine tocmai din esența acestuia: desprinderea din ambianța sa firească a unui obiect sau a unei părți dintr-un obiect și expunerea lui ca lucrări de artă nonfuncționale. ≪Acesta este viitorul! ≫, tema aleasă, este chiar titlul primei expoziții Pop-art organizate în anul 1956 la Galeria de Artă Whitechapel din Londra.

Scopul evenimentului este de a construi un „muzeu” împreună cu membrii comunității, iar faptul că exponatele sunt aduse de participanți îl transformă într-unul narativ: fiecare obiect spune (și are) o poveste. Astfel demonstrăm că instituția culturală nu trebuie să aibă doar funcția de conservare a artefactelor și nu spune doar povestea unui fenomen artistic, ci e o sumă de povești și de trăiri ale comunității.

Conceptul de muzeu pop-up nu e este unul neapărat nou, se regăsește în literatura de specialiate – a fost documentat de către Nina Simon și Nora Grant și a fost implementat mai întâi la Santa Cruz Museum of Art & History, în Statele Unite.

Vă așteptăm luni, 27 noiembrie, de la ora 12,00 în sala CDI a Colegiului Tehnic „C.D. Nenițescu” să completați colecția noastră cu obiectul care credeți că ne arată cel mai clar că ≪Acesta este viitorul! ≫.

 

drd. Oana Enășel

Referent de specialitate – marketing

 

Expoziția temporară „Conexiuni: pictura transilvăneană și centrele artistice internaționale 1817 – 1947”


Miercuri, 6 septembrie 2017, la Sibiu, în „Sala Multimedia” din Casa Albastră, Muzeul Național Brukenthal, în parteneriat cu Muzeul Județean de Artă ≪Centrul Artistic Baia Mare≫ organizează vernisajul expoziției temporare „Conexiuni: pictura transilvăneană și centrele artistice internaționale 1817 – 1947”. Expoziția este deschisă spre vizitare până pe 19 noiembrie 2017.

21199717_1555640514496012_6658346296964079369_o

Curatorii expoziției sunt Dr. Iulia Mesea și dr. Tiberiu Alexa, iar conform descrierii oferite de aceștia, expoziția este o continuare și completare a proiectului expozițional Confluenţe europene în arta transilvană, sec. XVII-XX din 2007, lărgind planul conceptual și extinzând arealul de interferențe artistice peste limitele europene. Sunt prezentate publicului o serie de lucrări mai puțin cunoscute, recent restaurate sau intrate în colecțiile muzeelor. Dintre lucrările Muzeului Județean de Artă ≪Centrul Artistic Baia Mare≫ expuse la Sibiu menționăm: Teleki Ralph, „Scenă din Țara Făgărașului”, Zin Lazăr, „Țăran pe prispă”, Alexandru Popp, „Portret de fată”, Octav Angheluță, „Pont Neuf”, Dimitrie Cabadaeff, „Portret se fetiță”, János Thorma, „Interior”, István Réti, „Modelul”, János Krizsan, „Portret de femeie”, Engelhardt Jozsef, „Ex Libris” etc.

Site-ul Muzeului Național Brukenthal oferă descrierea expoziției, oferită de cei doi curatori:

„Colecțiilor de artă alcătuite cu pricepere, pasiune și inspirație de baronul Samuel von Brukenthal, și deschise publicului ca muzeu în anul 1817, le-au fost asociate, de-a lungul deceniilor ce au urmat, noi piese care au coagulat, succesiv, fonduri de colecții muzeale care au dobândit în timp, personalitate și prestigiu. Intervalul cronologic 1817–1947 a fost definitoriu pentru constituirea colecțiilor de artă transilvăneană, în cadrul cărora cea de pictură se distinge prin originalitate, specificitate și europenitate.
Procesele nașterii, dezvoltării și afirmării picturii moderne în Transilvania s-au petrecut în strânsă conexiune și interdependență cu ambianța cultural–intelectuală a spațiului internațional (în special, dar nu exclusiv, a celui vest european) prin intermediul circulației artiștilor și a modelelor cultural–artistice, în dublu sens: înspre Transilvania și, respectiv, dinspre Transilvania. Astfel, de-a lungul timpului, arta transilvăneană modernă a întreținut asemenea raporturi cu centre artistice de prin rang din Europa: Viena, Roma, Budapesta, București, München, Berlin, Paris etc., ce au generat experimentări, asimilări și sincronizări documentate prin cele aproape 60 de lucrări incluse în expoziție.
Expoziția probează și capacitatea colecțiilor Muzeului Național Brukenthal de armonizare și rezonare cu alte colecții muzeale publice. În acest context, „întâlnirea” conceptuală și estetică cu piese din fondul Muzeului Județean de Artă ≪Centrul Artistic Baia Mare≫ susține congruența artei regionale transilvănene cu experimentele artistice internaționale și, deseori, surprinzătoarea circulație a „modelelor”.
Printre piesele prezentate public în premieră expozițională muzeală contemporană se numără lucrări care, cu siguranță, vor surprinde și vor cuceri publicul: „Aesculap și Hygiea” de Th. B. Sockl, „Peisaj cu moară” de H. Bulhardt, „Dansul zânelor” de C. Dörschlag, „Femeia cu samovar” de A. Coulin (MNB), „Bacantă” de Epaminonda Bucevschi, „Portret de fată” de Al. Popp, „Peisaj la Teceu” de Al. N. Tihomirov (MABM) etc.”

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Comunicat de presă


Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

 

vă anunță că

în data de 15 august 2017 – Adormirea Maicii Domnului,

muzeul este închis.

 

Programul muzeului în perioada 12- 15 august 2017 este următorul:

Muzeul este deschis

Sâmbătă, 12 august 2017, Duminică, 13 august 2017

conform orarului obișnuit – între 10,00 – 17,00.

Accesul vizitatorilor se face până la 16,30.

Muzeul este închis

Luni, 14 august 2017, și Marți 15 august 2017.

Începând de Miercuri, 16 august 2017, se reia programul normal de vizitare.

 

dr. Ioan Angel Negrean,                                                                              drd. Oana Enășel

Şef Compartiment Programe, Marketing                                                referent de specialitate

şi Promovarea Produselor Muzeale

%d blogeri au apreciat asta: