Concursul de eseuri „Amintiri dintr-un tablou” 2015


comunicat presa Concursul de eseuri „Amintiri dintr-un tablou

The Women


Premiul I la concursul de eseuri „Amintiri dintr-un tablou” ediţia a VIII-a, anul şcolar 2014/2015:

Andreicuţ Mădălina-Ioana
Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare

070 Leonhard Kober - Femeie

Am sorbit cu infinită plăcere din cupa pe care divinitatea mi-a întins-o. Am simţit gustul parfumat al unei arte desăvârşite, iar gânduri, unele ascunse, altele risipite într-un suflet de copil, impresii lăsate de oameni de-a lungul timpului, toate m-au îndemnat să mai privesc odată! Aşa am descoperit o uşă întredeschisă pentru cei ce vor fi curioşi să o deschidă.

Ştiam că mă aşteaptă un drum lung. Nu pot să-l consider obositor, fiindcă mi-a plăcut dintotdeauna să călătoresc. Noutatea m-a animat veşnic, mi-a trezit fiinţa. Aşa că mi-am aţintit privirea către cel mai expresiv tablou, ce mi-a atras atenţia. Înconjurată de colegi al căror trăncănit de paşi mă întovărăşea ca o certitudine că încă nu sunt singură, vedeam doar… o femeie. Cu paşi repezi am deschis misterioasa uşă ce mi s-a arătat şi imaginaţia m-a dus dincolo de plăcerile  zilnice, dincolo de sunetele oraşului şi de chicoteli, într-un colţ ascuns, unde doar cele mai simple, profunde şi pure gânduri îşi au locul.

Am simţit amprenta puternică a romantismului şi a realismului, lăsate în urmă spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi înlocuite cu un nesperat impresionism; tot acest amalgam de curente, era concentrat într-un detaliu minor: ochii unei femei îndurerate.

Femeia face lumea. Ea e suverană: nimic nu se face decât prin ea şi pentru ea. Este un motiv ce a inspirat mii de picturi.

De ce „Femeia”?  Dintotdeauna am preferat culorile vii, peisajele interesante, unde printre nuanţele de verde poţi întrezări un petec de apă, o potecă, entuziasmul celui ce a pictat. Însă consider că acest tablou este special. Leonhard Kober mi-a trezit interesul într-un mod unicat. Mi-a izbit sufletul violent şi m-a purtat prin cele mai întunecate gânduri. Mi-a pus întrebări fără a-mi cere răspunsuri şi mi-a oferit  răspunsuri fără a-mi ştii întrebările.  Trăind într-o perioadă dificilă, Leonhard Kober (1876-1931) a desăvârşit în anul 1899 una dintre cele mai profunde capodopere ale sale:„ Femeia”. Pictura pe pânză, în ulei, 65,3×50 cm., expusă la Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, mi-a prezentat războiul, „acel rău necesar şi inevitabil”, ce în cele din urmă şi-a găsit în artă o permanentă reflectare; însă aici nu vorbesc de marile tancuri, de gerul Rusiei şi de strigătele soldaţilor îndureraţi, de războiul ce a umplut mii şi milioane de pagini, ci de acel război ce a făcut şi face parte, din păcate, din însăşi esenţa fiinţei noastre .

Folosind culori limitate, Kober mi-a oferit tot ce avea el mai cumplit, mai absurd, mai eroic, mai abject, mai omenesc, mai crud  şi mai grotesc; s-a năpustit asupra mea şi m-a smuls din fotoliul în care mă instalasem, şi chiar după zile întregi, m-a făcut să-mi aduc aminte de femeia din tablou, purtându-mă într-un dement vârtej de sentimente: tristeţe, disperare, speranţă.

Culoarea predominantă, maroul, culoare a pădurii şi a pământului (pădurea fiind şi mediul în care pictorul surprind femeia), preferată de bărbaţi în general, creează o atmosferă neutră, alternarea nuanţelor însă denotând tristeţea femeii, portretul fiind oglinda sufletului artistului.

Albul murdar, predominant în partea inferioară a tabloului, denotă răcirea de cele lumeşti ce a cuprins femeia, lucru confirmat şi din privirea sa: pierdută, rece, terestră. Având efecte de expansivitate şi robusteţe, albul exprimă pacea. Această femeie e tristă, însă s-a resemnat cu viaţa sa. A încetat să lupte cu morile de vânt. În contradictoriu, maroul creează o tensiune nebănuită. Imaginea este împărţită în zone de lumină (jos) şi întuneric (sus, clar-obscur).

Cu haine ponosite, părul prins la ceafă, spatele drept însă privirea aţintită spre pământ, Kober ne prezintă o femeie trecută prin viaţă. Ridurile, obrajii obosiţi, reflectă traiul greu ce l-a avut, goliciunea unui suflet şi a unui destin neîmplinit, condamnat la moarte.

Nu pot spune cu certitudine sau să aşez pe foaie gândurile ce m-au cuprins privind încontinuu această femeie, însă pot afirma cu tărie că am simţit singurătatea ei, o singurătate ce aparţine autorului. Cu suflet expus, a reuşit prin simplitate să mă captiveze şi să-mi ofere în acea clipă de răgaz, linişte şi fericire, alături de o dulce nostalgie. Nostalgia unei zile ploioase de toamnă, aş putea spune.

Demenţa liniilor neîngrijit trase, fără o anumită exactitate, dar de o claritate ce uluieşte ochiul privitorului, lipsa culorilor primare cât şi a celor complementare, prezenţa nuanţelor de maro, o culoare compusă din două culori (roşu şi galben) şi negru, alături de alb, sunt înjunghiate de conturul negru a copacilor şi de umbrele puternic definite ale hainei ce cade grea pe umerii femeii. Haina ce o împovărează poate prezenta gândurile acesteia, neputinţa. Elementele uşor conturate ale feţei îi definesc caracterul puternic înăbuşit de greutăţi, sufletul bun rămas fără speranţă. Combinaţia negru-maro oferă tabloului senzaţia de vechi, bătrânicios. Pentru o clipă, m-am întrebat: Cine o fi? Mama? Bunica? Soţia?

Nu am primit răspuns, însă prin ea am putut auzi strigătul de disperare al pictorului, am simţit singurătatea din sufletul său şi am cunoscut o altă latură a omenirii: moartea, conturată de maroul pământului şi de negru, reprezentând un întuneric nesfârşit. Iar albul? Albul e pentru cei ce îi lăsăm în urmă, mica dâră de speranţă a unor suflete îndurerate.

Aruncând o ultimă privire, am simţit o notă uşoară de cinism, curaj şi disperare prefăcute într-o magmă incandescentă, o magmă ce în monstruoasa ei revărsare, carbonizează totul: vieţi, speranţe, năzuinţe.

Concursul «Amintiri dintr-un tablou», ediţia a VIII-a


Azi, 05.12.2014, a avut loc premierea finaliştilor participanţi la cea de-a VIII-a ediţie a concursului de eseuri „Amintiri dintr-un tablou”, finanţat de către Municipiul Baia Mare conform contractului nr. 12474/17.04.2014. 

La acest concurs au participat 197 de elevi de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” şi de la Liceul Teoretic Sanitar Baia Mare. Câştigătorii concursului din acest an sunt:

  • Premiul I – Andreicuţ Mădălina-Ioana, lucrarea „The woman”;
  • Premiul al II-lea – Pali Florina-Gabriela, lucrarea „Peisaj de iarnă”;
  • Premiul al III-lea – Zadic Daiana-Roxana, lucrarea „Iluminare de primăvară la Baia Mare.”

COMUNICAT DE PRESĂ


Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» are plăcerea să vă invite în data de 05.12.2014, ora 14:30, la Festivitatea de Premiere a elevilor participanţi la Concursul de Eseuri „Amintiri dintr-un tablou”, ce se va desfăşura la sediul muzeului din str. 1 Mai, nr. 8, Baia Mare.

Evenimentul este ultima activitate din cadrul Proiectului Concurs Amintiri dintr-un tablou” realizat în anul 2014 cu sprijinul Municipiului Baia Mare, prin programul anual de finanţări nerambursabile de la bugetul local, acordate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultural.

În cadrul Festivităţii de Premiere, va avea loc o scurtă prezentare a obiectivelor atinse şi se va analiza caracterul interdisciplinar al proiectului ca formă de dezvoltare a creativităţii şi a gândirii divergente. Evenimentul se va încheia cu premierea finaliştilor participanţi la concursul de eseuri.

 

 

 

Cu deosebită consideraţie,

Emese Bonta – Pedagog muzeal
Coordonatorul proiectului „Amintiri dintr-un tablou”

 

Poarta sufletului


Premiul acordat de juriul muzeului şi
Premiul III la concursul de eseuri „Amintiri dintr-un tablou” ediţia a VII-a, anul şcolar 2013/2014:

Irina Fizeşan
clasa a IX-a D
Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare

Era o zi monotonă de joi, eram obosită datorită programului încărcat din ultimele zile, dar ceva m-a făcut să simt o schimbare. Doamna profesoară venise să ne anunţe că în acea oră urma să facem o vizită  la Muzeul de Artă. Probabil această veste nu e primită de fiecare în acelaşi mod dar eu am văzut-o ca pe o scăpare din rutină, era un loc pe care îmi doream să-l văd un loc unde accentul este pus mai întâi de toate pe artă.

În momentul în care poarta muzeului s-a deschis scârţâind, am simţit o vibraţie în tot corpul care îmi spunea că voi întâlni ceva cu adevărat fascinant, şi nu m-am înşelat. Ajungând la ultimul etaj, într-un colţ mai îndepărtat am zărit un tablou în care am reuşit să privesc dincolo de ceea ce se vede la suprafaţă şi să înţeleg mesajul ascuns printre culori.

Opera pe care am ales-o este „Zidul” de Madarassy Gyorgy. Tabloul a fost pictat în 2007 şi conturează fricile şi trăirile interioare ale oamenilor. Este pictat cu tonuri reci printre care se strecoară puţin căldura orange-ului care dă o luminozitate aparte. În spatele acestor culori se ascunde un zid care deşi nu încearcă să iasă în evidenţă cu nimic este îndeajuns  de impunător încât să marcheze o poveste.

Cu toţii avem anumite frici cu care ne-am născut sau pe care le-am creat pe parcursul vieţii trecând prin momente care ne-au lăsat cicatrici. Suntem nişte fiinţe neînţelese care vor să fie înţelese, facem lucruri fără să le gândim şi totodată nu le facem pentru că le gândim prea mult. Dar ce facem atunci când apare cineva care este dispus să fie alături de noi şi să ne înţeleagă ?… fugim de acea persoană şi privim înapoi doar când e prea târziu şi s-a pierdut în zare. Din frica de a fi răniţi sau folosiţi creăm propria fortăreaţă pe care o clădim în fiecare zi cu vorbe şi gânduri pentru a o face cât mai puternică posibil fără să ne dăm seama cât de mult rău ne putem face. Unii ajung să zidească un perete atât de înalt şi gros încât abia că le poţi auzi vorbele pe când alţii sunt prinşi în construirea fundaţiei pentru mult timp, poate chiar o viaţă întreagă în care încearcă toate emoţiile, sunt răniţi, sunt ajutaţi dar niciodată nu se vor simţi protejaţi de propriul corp. Încă nu pot explica ce cred că e mai benefic, să fi imun la orice dar să fii rece şi retras în propria ta gândire sau să fi deschis spre orice chiar dacă asta ar creşte posibilitatea de a fi rănit şi folosit.

Madarassy ZidulMadarassy Gyorgy – Zidul
Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Madarassy Gyorgy prin pictura sa prezintă un zid general, întâlnit la majoritatea oamenilor. Pare puternic însă nu este, nu poate duce toate greutăţile la care este supus şi lasă să treacă dincolo de el, din păcate, partea rea, lăsând-o pe cea bună să se zbată la bază încercând să găsească o intrare printr-un loc uitat. În extrema dreaptă vedem un vârtej de culori reci precum: negru, verde şi violet presărat cu orange şi alb care încălzesc lupta pentru trecerea în celălalt cadru necunoscut, acela din spatele bucăţii de beton care se arată indestructibilă.

Acest cuvânt „indestructibil” pare atât de măreţ când de fapt e o simplă „sabie” care asigură o anumită protecţie dar nu asigură că va tăia orice sau că va trece prin orice. E precum zidul, te împiedică să vezi dincolo de el şi să ajungi la esenţă dar odată ce arunci cu culoare, acesta se imprimă definitiv în el marcând şi locul şi trecerea timpului asupra sa.

 Ceea ne dorim cel mai mult e să spargem bariere ale oamenilor pentru a ajunge la sufletul lor, ne avântăm în această călătorie fără să ne gândim că am putea ajunge să fim dezamăgiţi şi odată ce ochii noştri văd dincolo să întâlnim aceleaşi vârtejuri care încearcă şi ele să cunoască partea din care venim noi… şi în acea clipă  să ne punem întrebări asupra momentului în care am greşit şi am pierdut tot acest şir. Poate totul se ascunde în mijloc, în interiorul bucăţii de beton, şi secretul este că totul ne e dat în faţă dar refuzăm să vedem din dorinţa de a ne avânta în necunoscut şi setea de a ieşi din normal şi a evada spre locul perfect unde nu vom mai fi judecaţi.

Din cauză că răspunsurile pe care le căutăm nu ne vor fi date, această luptă cu noi şi cu cei din jur nu se va sfârşi niciodată. Rămâne la latitudinea noastră să ne alegem nuanţele cu care vrem să ne pictăm viaţa, atât a noastră pe  cât şi a celor din jurul nostru. Dar precum binele nu poate triumfa fără răul necesar aşa nici culorile nu se pot vedea fără să fie aşternute pe o suprafaţă care să le pună în evidenţă fără a le lua din luminozitate sau din pigment.

Tot ceea ce ne înconjoară este o artă, odată ce reuşim să o înţelegem ne putem considera cu adevărat bogaţi din punct de vedere spiritual, dar până ce ajungem în acel punct trebuie să trecem prin diferite etape de înţelegere, etape înzestrate cu probe care ne pot schimba viziunea în legătură cu ceea ce ne înconjoară dar care la final o să ne aducă răspunsul la întrebarea pe care toţi o avem. Ce rol am în această mare de necunoscut?

%d blogeri au apreciat asta: