Concursul de eseuri „Amintiri dintr-un tablou” 2015


comunicat presa Concursul de eseuri „Amintiri dintr-un tablou

Concursul „Amintiri dintr-un tablou”, ediţia a IX-a


În data de 18.06.2015, ora 11:00, la sediul Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», str. 1 Mai, nr. 8, a avut loc lansarea Proiectului Concurs „Amintiri dintr-un tablou” realizat cu sprijinul Municipiului Baia Mare, prin programul anual de finanţări nerambursabile de la bugetul local acordate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul cultural.

lansare proiect amintiri dintr-un tablou

La această ediţie a concursului pot participa elevii claselor a IX-a din toate liceele maramureşene. Cadrele didactice interesate să înscrie elevi la acest concurs o vor contacta pe d-na Bonta Emese, coordonatoarea proiectului, în vederea realizării acordurilor de parteneriat între instituţii. Datele de contact ale d-nei Emese Bonta sunt: email haiduemese@yahoo.com, telefon 0740142781.

Calendarul de implementare al proiectului este următorul:

Desfăşurarea primei vizite la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Această activitate va avea loc în perioada 21.09.2015 – 23.10.2015. Vizitele vor putea fi realizate de luni până duminică, în funcţie de orarul elevilor. Prin intermediul unui ghidaj interactiv, la prima vizită elevii se vor familiariza cu obiectele de patrimoniu şi vor primi informaţii legate de istoria Şcolii de Pictură de la Baia Mare şi a modului de constituire a colecţiei muzeului. De asemenea, elevilor li se vor comunica condiţiile de realizare a eseului.

Desfăşurarea celei de a doua vizite (individual)

Cea de-a doua vizită se va desfăşura până cel târziu la data de 23.10.2015. Aceasta are ca şi scop o analiză mai detaliată a operei de artă ce a fost alesă de către elev pentru redactarea eseului.

În cadrul acestei activităţi elevii vor primi informaţii despre unele simboluri folosite de artişti în transmiterea mesajului şi  despre legătura dintre cele două arte (literatura şi arta plastică), pentru o mai bună înţelegere a realităţii şi abordarea acesteia din mai multe perspective (aici intervine folosirea gândirii divergente a elevilor), astfel încât eseul realizat să fie cât mai original.

Activitatea de preluare a lucrărilor şi jurizarea lor

Preluarea şi jurizarea eseurilor la nivelul şcolilor participante va avea loc în perioada 26.10.2015 – 13.11.2015. La nivelul fiecărui liceu se vor desemna finaliştii (aproximativ 10% din numărul participanţilor dar nu mai mult de 20). Ulterior, eseurile finaliste vor fi predate la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», pe bază de semnătură, până la data de 16.11.2015. Juriul format din specialiştii muzeului va analiza toate eseurile ajunse în etapa finală a concursului şi va desemna câştigătorii.

Activitatea de premiere

Premierea va avea loc în data de 03.12.2015. Fondul de premii este de 1.400 lei, distribuit astfel:

  • premiul I – 300 lei;
  • premiul II – 200 lei;
  • premiul III – 100 lei;
  • 16 menţiuni în valoare de 50 lei fiecare.

Concursul «Amintiri dintr-un tablou», ediţia a VIII-a


Azi, 05.12.2014, a avut loc premierea finaliştilor participanţi la cea de-a VIII-a ediţie a concursului de eseuri „Amintiri dintr-un tablou”, finanţat de către Municipiul Baia Mare conform contractului nr. 12474/17.04.2014. 

La acest concurs au participat 197 de elevi de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” şi de la Liceul Teoretic Sanitar Baia Mare. Câştigătorii concursului din acest an sunt:

  • Premiul I – Andreicuţ Mădălina-Ioana, lucrarea „The woman”;
  • Premiul al II-lea – Pali Florina-Gabriela, lucrarea „Peisaj de iarnă”;
  • Premiul al III-lea – Zadic Daiana-Roxana, lucrarea „Iluminare de primăvară la Baia Mare.”

Oglindirea Vieţii


Premiul II la concursul de eseuri „Amintiri dintr-un tablou” ediţia a VII-a, anul şcolar 2013/2014:

Camelia Bonte
clasa a IX-a D
Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare

La prima vedere, la fel ca orice om, am crezut că acest tablou reprezintă, după cum îi spune numele, un peisaj de iarnă. Acest tablou m-a impresionat prin adăugarea de culoare, ce are un efect exploziv asupra imaginii monotone în alb-negru. Un alt element ce m-a fascinat sunt ramurile ce se apleacă pe deasupra râurilor, parcă dorind să se reîntregească cu copacii din partea stângă.

De asemenea prima impresie a fost că bucăţica de pământ acoperită cu zăpadă, de pe mijlocul tabloului parcă desparte un întreg, în două planuri diametral opuse. Partea dreaptă, în care predomină culorile închise, sugerând atât impresia de adâncime, cât şi sentimente profunde de tristeţe, durere, sfârşit, este completată de partea stângă, viu colorată, ce sugerează prin dominanta culoare verde, regenerare, un nou început. La prima vedere am crezut că este vorba despre sfârşitul iernii, ce face loc venirii primăverii.

Boromisza Tibor PeisajBoromisza Tibor – Peisaj
Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Tabloul a fost pictat de Boromisza Tibor (1880-1960), un pictor de origine maghiară, activ la Baia Mare între anii 1904-1914. La început a lucrat în viziune naturalistă, iar după ce a cunoscut rezultatele modernismului francez, tablourile lui s-au caracterizat printr-un grad de stilizare în creştere. La început şi-a construit tabloul cu ajutorul unor tuşeuri mărunte, urmată de o perioadă decorativă, cu compoziţii cu tuşeuri mari, folosindu-se de influenţe fauve şi orfice.

Opera aleasă de mine poartă numele de  „Peisaj de iarnă”. Această pictură în ulei a fost pictată în jurul anului 1912 pe pânză, ilustrând la prima vedere un peisaj mohorât de iarnă, cât şi cele trei mari etape ale trecerii în lumea de dincolo: rupere sau moarte, Infern şi Paradis. Această lucrare de dimensiune mare este înconjurată de o ramă formată din trei componente: prima şi cea mai mare de culoare gri şi puţin auriu, a doua aurie şi foarte subţire, iar a treia neagră complet. Griul nu întâmplător este culoarea drumurilor în viaţă, auriul este culoarea sfinţeniei, iar negrul simbolizează moartea sau despărţirea. Aşadar interpretarea celor trei rame împreună ar simboliza drumul parcurs de om într-o viaţă, perfecţiunea spirituală fiind atinsă abia după moartea trupească. („Toţi suntem nemuritori, dar trebuie să murim mai întâi” – Mircea Eliade).

În acest tablou, elementul care predomină cel mai mult este copacul, aceste făcând legătura dintre cele trei lumi: prin rădăcini – tărâmul morţii, prin ramuri şi flori – lumea pământeană, iar prin vârfuri – legătura de la naştere la moarte sau legătura cu cerul. Culoarea copacilor asemenea abanosului, simbolizează moartea sau despărţirea de trup. Această idee este accentuată în partea dreaptă de culoare violet, ce simbolizează sângele jertfei şi spiritualitatea. Albul zăpezii este culoarea bătrâneţii, cât şi a presimţirii morţii, accentuând şi mai tare această idee. Aplecarea crengilor copacilor mai este un motiv ce accentuează ideea de moarte. Acest fapt îmi aduce aminte de următoarele versuri: „ – Ce te legeni, codrule,/Fără ploaie, fără vânt,/Cu crengile la pământ?/ – De ce nu m-aş legăna,/Dacă trece vremea mea?” ce sugerează acelaşi efect: trecerea anilor, vieţii şi îndreptarea spre moarte.

Copacii din stânga însă au un frunziş verde, iar ramurile sunt îndreptate spre cer. Culoarea verde este simbolul destinului, dar şi al vieţii, tinereţii. Această culoare este şi culoarea reculegerii şi aşteptării învierii. Puţinele pete de culoare albastră simbolizează nemurirea. Aici albul zăpezii este simbolul inocenţei neinfluenţate şi netulburate a Paradisului primordial. Prin urmare partea stângă ar putea simboliza viaţa de după moarte, adică Paradisul.

Partea de pe mijloc adică porţiunea de pământ acoperită de zăpadă reprezintă despărţirea unui plan de altul sau unei lumi de alta. Aceasta desparte un curs de apă. Apa reprezintă, în acest caz, o încercare care se poate depăşii. Datorită culorii sale asemenea smoalei mă duce cu gândul la râul Styx, singura cale de trecere spre tărâmul morţilor. Pata de culoare galbenă indică o treaptă a transformării materiei în „piatra filosofală” sau banii pe care trebuie să îi plătească oamenii lui Charon pentru a fi transportaţi în lumea celor morţi.

Un ultim element este podul mic ce se poate zării în depărtare. Podul este un simbol al legăturii între două spaţii sacrale, dar este atât un component al drumului simbolic, cât şi un obstacol. Astfel intrarea în rai este precedată de trecerea peste pod sau „Sirat”: pentru a intra în Rai şi Paradis trebuie să treci peste un pod suspendat deasupra Iadului.

Aşadar, acest tablou simplu, dar totuşi complex datorită culorilor şi simbolurilor, reprezintă trecerea omului, după moarte, prin Infern, iar apoi încercarea de a intra în Paradis. Pictorul creează astfel ipostaza omului nemuritor, veşnic viu.

Compoziţional, această lucrare de şevalet este o pictură statică şi închisă, având un plan ce porneşte de la apropiere spre depărtare.

Liza Nichols spune: „Trupul vă găzduieşte spiritul. Sunteţi viaţă eternă. Sunteţi făcuţi pentru perfecţiune.” , R. Buckminster – Juller spune „99% din cine sunteţi şi din ce sunteţi este invizibil şi de neatins”. Oare aşa să fie? Chiar suntem nemuritori?

Un tablou…


Premiul I la concursul de eseuri „Amintiri dintr-un tablou” ediţia a VII-a, anul şcolar 2013/2014:

Rus Irina Mihaela

Rus Irina Mihaela
clasa a IX-a G
Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare

Un tablou…

Fără vreo introducere pompoasă şi sofisticată, am de gând, să trec la subiect. M-am gândit, să mă simt şi eu, doar pentru câteva ore mare critic literar, şi implicit critic de arte plastice. Probabil va suna ciudat, dar tabloul pe care l-am ales, nu aveai cum să nu îl observi în galerie. Frumos, frumuşel stătea cuminţel la capătul „tunelului cultural”, aşteptându-mă pe mine – bineînţeles – mai exact în ultima încăpere a circuitului, poziţionat pe centru, în aşa fel încât, numai dacă aveai „ochelari de cal” nu îl puteai vedea (deşi, probabil au fost inşi care în ciuda mărimii sale „liliputane” au trecut peste el fără să îl observe, fascinaţi de alte opere mai „filozofice” şi „abstracte”).

Ca să nu vă ţin în suspans, tabloul pe care l-am ales se numeşte: „Maternitate” de Nicolae Apostol. Acest Domn, pe numele său mic Nicolae s-a născut într-o mică localitate denumită Borza din judeţul Buzău pe data de 16 iunie 1939. După ce a absolvit  „Institutul Nicolae Grigorescu”  din Bucureşti, a fost, „vrăjit” de frumosul nostru orăşel Baia Mare, după cum spune: „În Maramureş am venit pentru că m-a încântat şi mă încântă ca peisaj, ca oameni, ca tot” luând decizia de a se stabilii. Însă pentru arta sa, el a călătorit mult din Franţa până în Japonia.

Pentru a considera pertinente argumentele pe care le voi aduce, consider că ar trebui, să aflaţi despre una din pasiunile sale, care evident, se reflectă şi în arta sa: „Am studiat miturile eresurile şi ritualurile sacre. Acolo am găsit urme parfumuri ale trecutelor mituri şi ritualuri, o atmosferă tipică, pe care o percep cu al nu ştiu câtelea simţ”.

Într-un final, am ajuns şi la tabloul pe care eu, l-am ales. Pe plăcuţa mititică şi aurie scrie: „Nicolae Apostol, Maternitate, 1972”. Să vă spun drept, prima dată m-au atras culorile vibrante şi claritatea suprafeţei de lucru. Pe urmă, am descoperit că prin acele detalii discrete, dar paradoxal în acelaşi timp, destul de evidente pentru un ochi format, pictorul a vrut să îşi expună teza sa despre ce înseamnă Maternitatea, bineînţeles din punctul său de vedere.

Prima mea impresie, a fost că este o Icoană Bizantină prezentată într-o manieră suprarealistă, sau mai plastic, precum a grăit un coleg al meu, citez: „o mamă care ţine un copil în braţe în bătaia soarelui”.

Deoarece nu stau tare bine cu logica, am de gând să îmi expun concluzia înaintea premiselor. În opinia mea pictorul a vrut să ilustreze dragostea maternă, ca fapt divin.

De ce? Simplu veţi afla în paragraful următor:

Să începem cu compoziţia cromatică. Culorile predominante pe care artistul le-a ales sunt albastrul şi galbenul auriu. Auriul şi albastrul sunt două culori „divine”. Albastrul este o culoare rece, calmă, care stimulează creativitatea şi mai presus de toate, este culoarea astrului, locul divinităţilor. Auriul reprezintă perfecţiunea spirituală, de aceea este întâlnit în aureola sfinţilor şi implicit în această lucrare care ilustrează, sub o altă formă, cea mai pură dragoste din lume: Iubirea Fecioarei Maria pentru fiul ei Iisus Hristos.

După cum am amintit mai sus, poziţia corporală a mamei şi a copilului este asemănătoare cu cea a Născătoarei şi Mântuitorului Nostru.

Apostol Maternitate 1972Nicolae Apostol – Maternitate
Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Mama posedă o figură de sfinx cu trăsături reci, inexpresive dar delicate. Privirea sa este îndreptată către pruncul ei. Braţele mari care învăluie copilul şi palmele lungi, încăpătoare ne induc idea de protecţie crescută. Verticalitatea poziţiei oferă impresia de persoană onestă şi corectă, picioarele metamorfozate sub forma unui scaun oferă stabilitate, corectitudine, încrederea pe care copilul ar trebui să i-o atribuie. Un indiciu despre opinia pictorului asupra „imaginii” mamei este verigheta amplasată pe mâna dreaptă, sugerând faptul că o mamă adevărată trebuie să fie o femeie cu moravuri bune.

Veşmintele sale cuminţi într-un stil bizantin, culoarea aurie predominantă şi aureola care îi înconjoară capul (raţiunea) confirmă părerea mea despre personalitatea mamei, pură şi sfântă.

În ce priveşte copilul nu putem stabili dacă este fată sau băiat deoarece trăsăturile sunt asexuate. Ele par angelice, clasice precum ale mamei. Veşmântul este aproape identic cu al mamei (în acest mod se ilustrează proverbul: Aşchia nu sare departe de trunchi), progenitura având o privire cercetătoare şi curioasă. Copilul este neastâmpărat deoarece încearcă să iasă din braţele protective ale mamei, atras de nou, dar şi de pericole pe care în ciuda faptului că „le vede” în faţa ochilor, le ignoră (copilul îşi îndreaptă privirea către sabia poziţionată în dreapta imaginii, înfiptă într-un cuib plin cu ouă). Ouăle în număr de cinci (reprezintă numărul omului) simbolizează începutul maturizării, care va fi  „străpuns” de nenumăratele provocări şi ispite ale vieţii (sabia). Totuşi frunzele asemănătoare cu forma mâinilor mamei, vor încerca să protejeze „ouăle” dar încercarea va fi eşuată, dacă „ouăle” nu se vor „mişca din cuib” sau în cel mai bun caz vor „ecloza”. De asemenea în josul cuibului se observă o urmă lăsată de mamă: O pană care îl/o va putea călăuzi sau nu.

Ar mai fi multe detalii de care m-aş putea lega precum: Podeaua alcătuită din gresii sub formă de pătrate, prezenţa insistentă a elementelor în număr de şase şi  multipli ai săi, separarea mamei printr-un zid semidescoperit (sugerând o uşoară izolare faţă de lumea exterioară – doar cât să o observe în timp ce îşi creşte pruncul -) sau stilul blocului, pictat într-o manieră ce aduce cu celebrele castele de pe valea Loarei.

Ca să spun într-o ordine logică povestea, ea sună cam aşa: Mama, ilustrată de Nicolae Apostol, este o femeie pură şi sfântă prin simplitatea ei. Ea are foarte mare grijă de pruncul ei, până în momentul în care atât copilul cât şi distinsa mamă realizează că năzdrăvanul sau năzdrăvana, ar trebui să îşi cam ia zborul. Totuşi o „pană” mică şi nesemnificativă sau măcar nişte „frunze” mari, protectoare vor sta cu el/ea indiferent de vârstă.

 

%d blogeri au apreciat asta: