Sándor ZIFFER


Ziffer_1957 prelucrat color album mic

Sándor ZIFFER (fotografie din 1957)

 

n. 05.05.1880, Eger (Ungaria) – m. 08.09.1962, Baia Mare

studii:     1894: Ipari Rajziskola / Școala de desen industrial, Budapesta

1895-1900: Iparművészeti Iskola / Școala de arte decorative (clasa de pictură decorativă), Budapesta

1900: Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase (clasa pregătitoare ?, cu Karl von Raupp)

1900-1901: Școala particulară de pictură Anton Aźbe, München

1902-1906: Școala particulară de pictură Simon Hollósy, München

1902: colonia Școlii particulare de pictură Simon Hollósy, Fonyód (Ungaria)

1903: colonia Școlii particulare de pictură Simon Hollósy, Hunedoara

1904-1905: colonia Școlii particulare de pictură Simon Hollósy, Teceu (azi: Tyacev, Ucraina)

1906-1907: colonist independent în Colonia artistică de la Baia Mare, studiind în afara programului cursanților Școlii Libere de Pictură

1906, 1907: colonist independent la Paris, activ în cercul discipolilor lui Henri Matisse

1906-1907: colonist independent în localitatea bretonă Moelan (azi: Moëlan-sur Mer, Franța)

activ la Baia Mare: 1906-1962

lucrări expunse în organizarea Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»:

expoziţii personale: 1957

expoziţii permanente: 1960-1966, 1967-1978; 1984-1996; 1998-2008; 2010-…

expoziţii temporare: 1957, 1959, 1960, 1962-1965, 1966, 1967-1969, 1971-1973, 1975-1978, 1980-1987,1989, 1991, 1992, 1993-1995, 1996-1997, 1999, 2000, 2002-2006, 2007-2014

Sándor Ziffer și-a săvârșit formația profesională și intelectuală în patru medii educaționale distincte: unul de tip academic (la Budapesta: 1895-1900), respectiv trei de tip așa-zis liber – la München (1900-1906), la Baia Mare (1906, 1907) și la Paris (1906,1907). Se citează frecvent participarea artistului, timp de câteva luni, la cursurile Academiei de Arte Frumoase din München. Cum însă numele lui Ziffer lipsește din Registrele matricole ale acestei instituții, este de bănuit că va fi urmat doar cursuri ale clasei pregătitoare conduse de profesorul academic Karl von Raupp (probabil în primăvara/vara anului 1900), abandonând apoi mediul academic în favoarea alternativei învățământului liber privat, mai întâi în școala reputatului pictor sloven Anton Aźbe (1900-1901), apoi în școala maramureșeanului Simon Hollósy (1902-1906) cu care, apoi, colonizează pentru sezoanele de vară, succesiv, la Fonyód (Ungaria), Hunedoara și Teceu (azi în Ucraina). De altminteri, debutul expozițional public al lui Sándor Ziffer s-a petrecut la finalul colonizării din 1904 la Teceu, în cadrul Expoziției Școlii Hollósy. Prezentată la Galeria Könyves Kálmán din Budapesta, expoziția l-a avut ca principal organizator pe Ziffer, iar printre expozanții de atunci regăsim și nume ale unor foști (Gustav Jagerspacher, Jenő Szigeti, Ágost Benkhard) și viitori coloniști la Baia Mare (Károly Kiss, Maria Lanow). Tot la Budapesta ia parte la saloane și expoziții oficiale (1905, Galeria de Artă/Mücsarnok; 1907, Salonul Național/Nemzeti Szalon; 1908, Cercul Impresioniștilor și Naturaliștilor Maghiari/M.I.É.N.K.), iar în Transilvania expune la două mari expoziții itinerate de la Budapesta, în 1908 la Oradea (Arta maghiară/Magyar művészet), respectiv în 1909 la Cluj și Oradea (Expoziția itinerantă a grupului M.I.E.N.K.).

Primele două prezențe în Centrul Artistic Baia Mare ale lui Sándor Ziffer se petrec în sezoanele de vară ale anilor 1906 și 1907, atunci când studiază ca independent în cadrul Colonia Artistice. Apoi, începând din 1908 până în 1914 revine anual la Baia Mare, de regulă în sezonul de primăvară/vară, unde locuiește, creează și expune (începând din 1911) ca artist independent. Pe parcursul acestor ani artistul se mișcă cu mult dinamism între Baia Mare și mari metropole culturale (Paris, Budapesta, München) după un „calendar” care amintește frapant modelul instituit, la vremea sa, de Școala Hollósy: sezoanele de primăvară/vară în mediul băimărean, iar sezoanele de toamnă/iarnă în mediile metropolitane.

Astfel petrece lunile sezonului de toamnă/primăvară 1906-1907 efectuând studii libere la Paris și în satul breton Moelan (azi Moëlan-sur Mer), în apropiere de Pont-Aven. Această primă călătorie de studii în Franța i-a prilejuit conectarea la cercul avangardist mentorat de Henri Matisse, fapt decisiv în orientarea stilistică a lui Ziffer înspre modélele estetice de expresie postimpresionistă și fovistă. A participat cu un Autoportret la ediția din 1906 a Salon des Indépendants de la Paris, iar apoi avea să revină câțiva ani la rând pentru a lucra și expune în capitala Franței (la edițiile 1910 și 1911 ale aceluiași salon).

În paralel revine în Germania (se căsătorește la Berlin, în 1910, cu Käthe Beckhaus, pictoriță născută în 1868) și, treptat, își lărgește sfera de cercetări picturale încorporând în creația sa sugestii asimilate din retorica expresionismului german. În 1913 închiriază un atelier la München cu intenția de a deschide propria sa școală privată de pictură, dar proiectul eșuează în câteva luni. Izbutește, însă, să expună la Münchener Sezession, după care revine la Baia Mare. În 1914 este chemat să predea pictura într-o școală particulară din Berlin, dă curs invitației însă izbucnirea Primului Răboi Mondial îl împiedică să finalizeze cu succes și acest proiect, forțându-l totodată să petreacă cei patru ani de război în Germania, împreună cu soția sa. Păstrează totuși o permanentă legătură epistolară cu artiștii băimăreni. Între 1914-1918 se mută frecvent dintr-un oraș în altul (Berlin, Stettin, Ostsee, Mecklenburg, Zinnowitz) în căutarea unor soluții de ordin financiar care s-au dovedit, rând pe rând, fragile și efemere. În 1915 izbutește totuși să organizeze expoziții personale la două reputate galerii berlineze (Kunstsalon Cassirer, respectiv Galeria Casper), și să participe în S.U.A. la Expoziția universalăorganizată la San Francisco. În toamna anului 1918 revine la Baia Mare unde avea să activeze apoi, cu foarte scurte întreruperi, până la sfârșitul vieții.

Revenind la reperele evenimențiale majore ale „etapei băimărene 1906-1914”, sunt de subliniat câteva elemente mai importante. Astfel, deși devenise deja un important exponent al insurgenței avangardiste, în conflictul „tineriversusbătrâni” care a generat puternice controverse în sânul comunității artistice băimărene între 1909-1911, Ziffer nu s-a implicat activ însă s-a afiliat de principiu grupării moderate (alături de frații Valer, Noemi și Benjamin Ferenczy, Sándor Galimberti, János Krizsan ș.a.) care a susținut vechea conducere a așa-zișilor „bătrâni” (János Thorma, István Réti, Károly Ferenczy) împotriva presiunilor exercitate de contestatarul „grup Boromisza”. În acest context s-a produs și debutul expozițional la Baia Mare al artistul cu prilejul expoziției Kalvineum (5-12 octombrie 1911), participând cu patru lucrări de pictură. Cu alte trei lucrări (Moara din Baia Mare, 1911, Amurg,1911, Peisaj, 1911) a figurat la Prima expoziție colectivă a Societății Pictorilor Băimăreni (29 octombrie-5 noiembrie 1911). O selecție masivă de 16 picturi i-a fost prezentată în contextul retrospectiv al marii Expoziții aniversare din august 1912, creația lui Sándor Ziffer reprezentând cu acel prilej unul din principalii vectori prin care s-a petrecut la Baia Mare legitimarea publică a insurgenței avangardiste (cat. nr. 18: Peisaj din Baia Mare, 1912; cat. nr. 19: Peisaj, 1911; cat. nr. 76: Natură statică, 1912; cat. nr. 152: Drum la vremea înserării, 1912; cat. nr. 184a: Cimitir în Baia Mare, 1911; cat. nr. 247: Moara din Baia Mare, 1911; cat. nr. 248: Paris – Luxembourg, 1910; cat. nr. 249: Dublu portret, 1912; cat. nr. 250: Pe malul Senei, 1910; cat. nr. 251: Câmp cu apă la Baia Mare, 1912; cat. nr. 262: Peisaj băimărean, 1911; cat. nr. 263: Dealul Florilor primăvara, 1912; cat. nr. 264: Primăvară timpurie în parcul din Baia Mare, 1912; cat. nr. 266: Natură statică cu flori, 1912; cat. nr. 267: Portretul lui B.B., 1910; cat. nr. 268: Pod vechi în Baia Mare, 1908).

În 1911 i se repartizează unul dintre atelierele nou construite de Primăria orașului Baia Mare în complexul Colonia Pictorilor. Îl pierde însă în favoarea lui András Mikola în 1915, în condițiile în care Ziffer era deja plecat din oraș de doi ani. Această împrejurare avea să constituie motivul ireversibilei aversiuni între cei doi artiști, dar și factorul decisiv care l-a împins pe Ziffer, în toată perioada interbelică, înspre o atitudine distanțată față de liderii școlii de pictură și ai coloniei.

Așa se face că, la mijlocul anilor deceniului 1920  încetează orice colaborare cu liderii instituționali ai comunității artistice băimărene până în 1936, după ce inițial participase anual la expozițiile oficiale ale Societății Pictorilor Băimăreni între 1920-1924 (3 peisaje și o compoziție cu Cai la Expoziția de toamnă din 1920; Peisaj cu deal, Autoportret, Atmosferă de iarnă, Natură statică, La fereastră șiStrada Petöfi la Expoziția de toamnă din 1921; patru Peisaje și trei Autoportrete la Expoziția de iarnă din 1922; Portretul lui Erzsi Krammer, Soare de iarnă și Biserica reformată iarna la Expoziția de primăvară din 1923; Mal, Dealul Morgăului în ajunul primăverii șiDealul Florilor după toamnă la Expoziția de iarnă din 1924). În paralel își prezintă creația în câteva orașe transilvane. După ce prezintă în 1918 o expoziție personală la Cluj, ia parte cu o selecție de picturi la Collegium Artificum Transylvanicorum organizată tot la Cluj în 1921. În 1925, la Dej, participă cu șapte picturi la Expoziția artiștilor băimăreni Ziffer – Mund – Mezey – Dömötor (Pisici, Femeie șezând, Monetăria, Peisaj din Baia Mare, Flori, Nud de femeie și Natură moartă). Apoi, în 1926 prezintă de asemenea Cluj o dublă Expoziție personală împreună cu textilista băimăreană Noemi Ferenczy. Pentru anul 1928 consemnăm singura participare a artistului la Salonul Oficial de la București. Totodată anii deceniului 1920 i-au prilejuit lui Sándor Ziffer repetate participări expoziționale internaționale: Berlin, 1927 (Expoziție personală la galeria negustorului de artă Fritz Gurlitt); Budapesta, 1927 (Muzeul Ernst, invitat la Expoziția de grup Vilmos Aba Novák – Jenő Feiks –Emil Kelemen – Sándor Ziffer – Károly Patkó) şi succesiv în 1927, 1928 şi 1929 (Expoziţiile anuale ale Asociaţiei K.U.T. – Képzőművészek Új Társasága/Noua Societate a Artiştilor Plastici); Hamburg, 1929 (Expoziţie personală).

Anii deceniului 1930 accentuează „dizidenţa zifferiană” în ambianţa comunităţii artistice băimărene. Din 1932 și-a asumat îndrumarea, în propriul atelier, a tinerilor exmatriculați sau marginalizați din școala de pictură pe motive politice, contribuind într-un fel sau altul la formarea educațională a unor artiști precum Oliver Pittner, Sándor Szolnay, Gheza Vida, Sándor Mohi, Andrei Kunovits, Vasile Kazar, János Incze Dés, Lilla Balázs Csisér, Lidia Agricola, Martin Katz ș.a.. În 1931 și 1932 realizează două Expoziții personale la Satu Mare, și tot în 1932 prezintă o Expoziţie personală la Liceul Reformat din Baia Mare. Participă la expoziţiile noii Asociaţii a Artiştilor Plastici din Baia Mare în 1937 şi 1938, iar în 1939 expune la Bucureşti alături de membrii noii asociaţii în Expoziţia artiştilor de la Baia Mare. În străinătate prezintă o Expoziţie personală la Kosice (Cehoslovacia) în 1930, iar în 1937 ia parte, la Budapesta, la Expoziţia Breslei «Miklos Barabás».

Perioada de ocupaţie a Ardealului de Nord în timpul celui de al Doilea Război Mondial au fost ani de autorecluziune, Sándor Ziffer părăsind cu totul scena vieţii publice băimărene între 1940-1944. Avea să revină cu discreţie prin participări la Expoziţiile anualeorganizate la Baia Mare în 1945 şi 1948 și 1949 de Sindicatul mixt de artişti, scriitori şi ziarişti.

Nu a participat activ la procesul de reorganizare a comunităţii artistice băimărene (1949-1951) ca stuctură teritorială a noii Uniuni a Artiştilor Plastici din Republica Populară Română. Anii de început ai „obsedantului deceniu” l-au prins, totuşi, pe Sándor Ziffer în postura de „patriarh” discret retars al comunităţii artiştilor băimăreni, după ce împlinise 70 de ani în 1950. Eforturile insistente depuse de Gheza Vida – mai vechiul discipol al maestrului – au făcut posibilă revenirea artistului pe scena publică. În 1950 obţine o pensie din partea statului român, în 1954 este distins cu Ordinul Muncii, iar în 1957 primeşte titlul de Maestru Emerit al Artei. Este prezent la Expozițiile regionale băimărene din 1950, 1951 și 1955, iar în 1954 participă la București la Expoziția Anuală de Stat. Ia parte cu cinci picturi realizate în 1955/1956 (Peisaj de pe Dealul Crucii, Grădina, Colţ de grădină, Peisaj, În curte) la Expoziţia regională din 1956 organizată de Filiala Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici.Tot în 1957 este selectat de un juriu național pentru a figura în Expoziția de Artă Românească itinerată la Moscova (U.R.S.S.). Prezintă alte 4 lucrări în 1959 la Expoziţia de artă plastică în cinstea zilei de 23 August (cat. nr. 15: Peisaj băimărean, cat. nr. 19: Grădina mea, cat. nr. 26: Peisaj, cat. nr. 15: Autoportret şi Peisaj), o lucrare la Expoziţia regională din 1959 (cat. nr. 26: Peisaj), 3 lucrări la Expoziţia regională din 1960 (cat. nr. 34: Autoportret; cat. nr. 35: Toamnă timpurie; cat. nr. 36: Peisaj) şi alte 3 picturi la Expoziţia regională din 1961 (cat. nr. 54: Peisaj; cat. nr. 55: Pârâul Morii; cat. nr. 56: În grădină). În 1960 (ianuarie-februarie) expune câteva picturi la Expoziția artiștilor din Baia Mare organizată și prezentată de filiala băimăreană a U.A.P. la Ordjonikidze (U.R.S.S.). Postum, la Expoziţia regională din 1962 sunt expuse simbolic trei dintre ultimele creaţii ale artistului: Autoportret, Peisaj şi Floarea soarelui – aceasta din urmă aflată pe şevalet în momentul trecerii artistului în istorie, şi păstrată în colecţiile Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».

 

Lucrările lui Sándor Ziffer reprezintă unul dintre „nucleele dure” ale colecțiilor de artă băimăreană tezaurizate în muzeul nostru prin cele 24 de picturi care, constituite într-un adevărat „fond monografic”, acoperă intervalul cronologic 1910-1962. O piesă provine din așa numitul „fond vechi” (adică din colecțiile constituite înainte de 1950), celelalte reprezentând achiziții efectuate între 1960-1979. Selecții mai mici sau mari mari din acest „fond monografic” au fost incluse în fiecare dintre expozițiile permanente prezentate, începând din 1960, la sediul Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»: 1960; 1967; 1984: Tradiţie şi continuitate în Centrul Artistic Baia Mare (curator principal Traian Moldovan; curator asistent Tiberiu Alexa); 2010: Centrul Artistic Baia Mare. Repere europene între tradiţii şi invoaţii (curator principal Tiberiu Alexa; curatori asistenți Mihai Muscă, Ioan A. Negrean, Dorel Topan), precum și în marile retrospective de artă băimăreană: 1966, (Baia Mare, Muzeul de Artă); Prezenţe artistice la Baia Mare. 1896-1971, 1971 (Baia Mare, Muzeul de Artă, cat. nr. 156-159; organizator principal Mihai Muscă); expoziţia retrospectivă aniversară Centrul Artistic Baia Mare 1896–1996 The Baia Mare Artistic Centre, 1996-1997 (Baia Mare, Muzeul de Artă şi Muzeul de Istorie, cat. 176-187; curatori: Traian Moldova, Mihai Muscă, Tiberiu Alexa).

Pe de altă parte, lucrările lui Ziffer s-au constituit, mereu, în puncte de atracţie majoră în majoritatea expoziţiilor temporare tematiceelaborate şi prezentate de muzeul băimărean începând din 1960. Dintre acestea merită menționate: Portrete şi autoportrete ale artiştilor băimăreni, 1976 (curator Mihai Muscă);  «Achiziţii noi în patrimoniul muzeal 1976», 1976 (Baia Mare, Muzeul de Artă, 15 iunie – 22 octombrie, cat. nr. 9, 27, 28; curator Traian Moldovan); Anotimpuri băimărene, 1987 (Baia Mare, Muzeul de Artă, februarie – martie, cat. nr. 18, 19, 52); A nagybányai művésztelep, 1991 (Ungaria, Szolnok, Galeria orăşenească, cat. nr. 85-89; curatori Mihai Muscă, Tiberiu Alexa); Iarna. Profilul pictural al unui anotimp, 2003 (Baia Mare, Galeria de Artă a U.A.P.R., februarie-martie; curatori Tiberiu Alexa, Mihai Muscă, Nicolae Suciu); Európai művésztelepek: Nagybánya, 2005-2006 (Ungaria, Szentendre, expoziţie retrospectivă); selecţie de artă băimăreană în cadrul expoziţiei tematice Pictori din Transilvania în Centre Artistice Europene, 2007 (Sibiu, în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal, cat. nr. 252, 254); Maeștrii artei moderne românești, 2011 (Baia Mare, Muzeul de Artă); expoziţia retrospectivă naţională Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti între anii 1950-1990, 2012 (Bucureşti, partener al Fundaţiei Art Society, Biblioteca Naţională a României); Pictori băimăreni contemporani în colecțiile Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» (Baia Mare, Golden Galery, 2012); Pictori români contemporani în colecţiile Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», 2013 (Baia Mare, Golden Gallery; curatori Ioan A. Negrean, Dorel Topan, Tiberiu Alexa); Patrimoniu. Restaurări şi conservări 2007-2013 (Baia Mare, 2013-2014; Dorel Topan, Ioan A. Negrean, Tiberiu Alexa).

Principala performanță expozițională de tip muzeografic atinsă la Baia Mare în efortul de promovare publică a operei lui Sándor Ziffer rămâne, însă, pe mai departe, ampla Expoziție retrospectivă Ziffer Alexandru realizată, în mai 1957 (și itinerată apoi în august la Cluj), de specialiștii fostului Muzeu Regional Baia Mare (director Maderspach Viola [căsătorită Kovács Zoltánné Elena]) în colaborare cu István Borghida – istoric de artă clujean, cu rădăcini sătmărene și afilieri băimărene. Un număr de 77 de lucrări (datând din intervalul cronologic 1906-1955), reunite din numeroase colecții private existente atunci în Baia Mare, Satu Mare, Cluj, Oradea, Arad, Timișoara, au creat portretul public al unuia dintre cei mai originali artiști aparținând avangardismului clasic și interbelic, care au activat în România primei jumătăți a secolului al XX-lea. Caracterul de excepționalitate al acestei expoziții constă tocmai în faptul că a scos la public, într-un cadrul perfect oficial, piese reprezentative de vârf ale retoricilor estetice europene postimpresioniste, foviste și expresioniste (așa cum sunt ele receptate astăzi !) construind un discurs artistic și muzeografic ale cărui linii de forță și valori spirituale (de cea mai pură substanță „burgheză” – am putea spune, folosind stereotipul lexical al acelor ani !) se așezau în deplină antiteză cu tezismul oficial dogmatic proletcultist aflat, la mijlocul deceniului 1950, la vremea maximei sale agresiuni asupra creativității cultural–artistice în spațiul românesc și, în general, în spațiile acelui răsărit european supus comunizării.

 

Astăzi percepem opera și personalitatea lui Sándor Ziffer din perspectiva unui reprezentant de vârf al istoriei Centrului Artistic Baia Mare: colonist permanent (începând din 1906) al cărui destin uman și artistic se identifică deopotrivă cu impunerea idealului insurgenței novatoare de tip avangardist în mediul creativ băimărean de la finalul epocii moderne (1906-1944) și, respectiv, cu conservarea valorilor avangardei clasice și interbelice la Baia Mare în contextul tulbure al primelor două decenii ale epocii contemporane (1945-1962).

copyright © 2012 pentru text dr. Tiberiu Alexa

Traian HRIȘCĂ


Traian HRIȘCĂ (1929-2013): o operă emblematică pentru istoria contemporană a «Centrului Artistic Baia Mare»

 

Hrisa T Pamfil Mihai Alexa T vernisaj 1982

Traian HRIȘCĂ, Pamfil MIHAI, Tiberiu ALEXA (de la stânga la dreapta)

 

Pășind în cel de-al șaptelea deceniu al unei complexe și nu arareori agitate vieți, Traian Hrișcă a intrat, de acum, în galeria Seniorilor picturii românești contemporane, acolo unde opera sa vine să se constituie într-una dintre acele piese de rezistență care îndeplinesc sarcina de reprezentare a Centrul Artistic Baia Mare în istoria actuală a artelor plastice din România. Orizontul de legitimare a parametrilor plastici pe care critica de artă românească îi recunoaște în creația lui Traian Hrișcă – și implicit în sarcina de reprezentare a acesteia – a fost definit, cu pertinență, într-un text din 1983, în care Mihai Ispir observa felul cum „Tendințele firești spre monumentalul decorativ s-au adaptat cu înlesnire, în pictura de șevalet, la strădaniile artistului de a se apropia de spiritul folclorului maramureșean, în compoziții de dimensiuni mari, unde figurația și abstracția se convertesc imperceptibil una într-alta. Metamorfozele reciproce ale motivelor abstract–florale și personajelor stilizate uneori până la schema siluetei, se petrec într-un regim al metaforei plastice, depășind simpla alegorie. Ele compun structuri ornamentale complexe, inspirate de covorul țărănesc și de modelul creșterii vegetale, structuri restituite într-o cromatică senină.[1] Cu un an mai devreme, eu însumi notasem, cu prilejul unei expoziții prezentate de artiștii băimăreni la Gyula (Ungaria), în 1982, că „Viziunea compozițională monumentală, interpretări cromatice de sorginte decorativă, caracterizează individualitatea orizontului expresiv propriu picturii lui Traian Hrișcă. Prin încorporarea unor dominante ideatice, prin calitățile picturale și de imaginare personală a alcătuirilor ce îi populează lucrările, artistul tinde să depășească nivelul unui spectacol liric. Compozițiile sale abordează cu precădere o tematică selecționată din spațiul satului maramureșean, dar rezolvările plastice sînt complet străine de orice urmă de folclorism. Personalitatea proprie construiește, organizează, imaginează un Maramureș simbolic. Propunerile plastice rezultate astfel, nu încearcă nici pe departe să sintetizeze emblematic, imagini cu putere de definiție. Dimpotrivă, Maramureșul său este, înainte de toate, un spațiu sentimental în care guvernează componentele și exigențele unei gîndiri autonome [ față de tutela motivului]. Natura statică și, mai rar, peisajul, îmbogățesc un domeniu de preocupări [tematice] în care actul cerebral cenzurează și direcționează resorturile afective[2].

 

1 Traian Hrisca_Portret de taran 1960

Traian Hrișcă, „Portret de țăran” 1960

 

Aceste linii de forță, desprinse din lecturarea creației de maturitate a artistului, îi fixează opera, în termenii unei viziuni plastice pregnant personalizate, la trendurile stilistice și la scara de valori pe care generația lui Traian Hrișcă le-a consacrat în arta contemporană românească, asociind-o totodată performanțelor de vîrf reprezentate de creațiile, mult mai privilegiat valorificate în circulația expozițională, mediatică și istoriografică, ale unor congeneri precum Traian Brădean, Ion Bitzan, Ion Nicodim, Vasile Celmare, Constantin Piliuță, Mihai Rusu, Ion Alin Gheorghiu etc. Dacă analiza contribuțiilor estetice aduse de această pleiadă de aur ține, încă, de anume nuanțări și recuperări cu care demersul critic rămîne pe mai departe dator, devine limpede că evaluarea comprehensivă, în proiecție istorizată, a profilului și semnificațiilor de reprezentativitate trebuie să treacă, de acum, în sarcina discursului istoriografic. Discurs care, folosind instrumentele de înțelegere și măsurare specifice istoricului, are de recitit, mai întâi de toate, geneza și biografiile generației.

 

2 Traian Hrisca_Peisaj 1961

Traian Hrișcă, „Peisaj” 1961

 

Cea dintâi observație majoră este că, în procesul formării sale intelectual–profesionale, în anii ’50, această generație a avut de suportat principala „undă de șoc” a seismului reprezentat de modelul sovietizant al realismului socialist de tip stalinist. Parametrii evolutivi pe care s-au înscris, mai apoi, operele principalilor ei exponenți, ne permit se enunțăm ideea că, prin ceea ce a produs ea mai bun, „generația ’50” a izbutit să asigure artei românești (multă vreme prin jocurile disimulărilor „subterane”) vitala linie de continuitate între tradiția modernismului interbelic și recuperarea târzie, după 1965, a spiritului avangardist. Înscriindu-se pe deplin, deopotrivă biografic și valoric, între limitele acestui profil, creația lui Traian Hrișcă particularizează detaliile – încă prea puțin cunoscute – ale „aventurii” intelectuale scrise de „generația ’50”, acoperind, totodată, aproape jumătate din vîrsta centenară a Centrului Artistic Baia Mare.

Băimărean (n. 04. 02. 1929) revenit „…la obârșii după absolvirea Academiei bucureștene de artă [sic! – a Institutului de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu», promoția 1957, licența susținută cu Corneliu Baba], Traian Hrișcă devine exponentul reprezentativ al unei generații care revigorează climatul Centrului artistic Baia Mare, evident prea tradiționalist prin anii ’50.[3] Acestei observații, perfect corectă de altminteri, dar parcă prea generală, se cuvine să-i adăugăm cîteva detalii pentru a-i percepe semnificațiile de context.

 

copie Hrisca_Traian_0579_Basm maramuresean

Traian Hrișcă, „Basm maramureșean”

 

La data revenirii sale, mediul artistic profesionist, activ la Baia Mare, număra puțin peste 20 de membri, dintre care alți 8 tineri (Bitay Zoltán, Krajnik–Bitay Ileana, Varhely–Trella Imola, Alexandru Şainelic, Gyerko Maria, Véső Agoston și Dudas Gyula), alături de gruparea tradiționalistă, provenită din era antebelică (Lidia Agricola, Vasile Weith, Thormané–Kiss Margit, Csikos–Krizsán Antonia, Georgeta Pop–Terdic, Kovács Gábor, Mikola Andrei, Ziffer Alexandru, Balázs Lilla, Slevensky Ludovic, Shakirov Sebastian, Nagy Oszkár). Documentul citat aici [4] evocă, azi, o lume artistică amestecată, cu așezări valorice puternic heteroclite, așa după cum pestriță se dovedește a fi fost „oferta tematică” pe care acest mediu a adresat-o „pieței” culturale băimărene la, bunăoară, Expoziția regională din același an 1959. Având a se „acomoda” cu un context în care peisagistica de așa-zisă „tradiție băimăreană” exprima, pe atunci, maxima (posibilă) soluție de învăluire a comenzii ideologice, „bine” reprezentată prin titluri gen Fruntaș în producție (A. Mikola), Discutarea planului în mină și Noua galerie (L. Agricola), Chemare la întrecere și Colectiviștii (Bitay Z.), La președintele comitetului de întreprindere (V. Weith), Clădirea electrocentralei (Keresztesi Samuel – Satu Mare) ori Minerii din trecut (A. Véső)[5], Traian Hrișcă și-a făcut debutul băimărean cu portrete compoziționale (Minerul, Marinarul) și peisaje (Peisaj la Tulcea, Morile de vînt [din Sarichioi]) ce anunțau, deja, un anume „deviaționism” de la linia „comenzii doctrinare”, prin energii cromatice de extracție fovistă și proiecții „formaliste” în tradiția postimpresionismului. Iată cum își amintește artistul, atmosfera de creație a mediului băimărean din jurul anului 1960:

G[eorge]E[nescu]: Vă mai amintiți care erau relațiile din sânul centrului artistic?

T.H.: Da, multă lume nu întelege, chiar dintre cei care sunt aproape de fenomenul artistic că… relațiile erau oarecum distorsionate, și era firesc să fie așa, pentru că am avut de-a face cu o majoritate de oameni fără studii serioase. … iar când ai de-a face cu oameni pregătiți cam îndoielnic… apar fenomene foarte imprevizibile. Asta și pentru că, în a se menține, ei uzează de metode care nu sunt, câtuși de puțin, ortodoxe. …Am venit aici (la Baia Mare) să scap, pe de-o parte de București, să am liniște, dar aici am căzut într-un mediu în care nu am prea avut concurență de mare ținută, marea majoritate a colegilor erau cu studii la nivelul școlii libere băimărene sau cu un an doi de academie, pe care unul sau altul au apucat să îi facă la Budapesta sau la Cluj. Dar, mulți erau cu studiile școlii de pictură de la Baia Mare pe care, la un moment dat, după reforma învățământului, o regăsim în Şcoala Populară de Artă, la un nivel de învățământ amator.”[6]

 

copie Hrisca_Traian_520_marea familie

Traian Hrișcă, „Marea familie”

 

Această mărturie restituie, câte ceva, din „mișcărie tectonice” intracomunitare, petrecute mai în adâncimea ori mai la suprafața vizibilă a procesului de reașezare a artei de la Baia Mare pe temeiuri estetice reformatoare. Clivajele, adesea dure, în care Traian Hrișcă (și nu doar el !) avea să se antreneze sistematic, între 1960 –1970, alături de Mihai Olos, Ilie Cămărășan, Nicolae Apostol, Gábor Törös și Walter Friedrich, au avut ca rezultat o „epurare” naturală, deschizând, în viața comunității artistice băimărene, perspectiva unui orizont consensual cu direcțiile avangardiste târzii din arta românească.

Există câteva interesante repere documentare care fixează parcurgerea acestui traseu. O „fișă de cadre”, întocmită în 1961 de conducerea filialei UAP Baia Mare (cel mai probabil de Vida Geza), mărturiseste faptul că – pe atunci tânărul Traian Hrișcă – se impusese, deja, până și percepției grupului local conservator și „politicește responsabil”, ca potențial catalizator de înnoire: „[…] 6. Traian Hrișcă pictor [absolvent 1957] Are proveniență muncitorească. În munca sa ca artist plastic, s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Este un colorist valoros, la ultima expoziție Regională s-a prezentat cu portrete deosebit de interesante. Este un om exaltat și foarte sensibil.[7]

Înscrierea creației sale pe traiectoria recuperatoare a modernismului rezultă, de altminteri, și din fixarea, treptată, a demersurilor sale, cu prioritate asupra compoziției de tip simbolic, îndelung elaborată prin temeinice studii prealabile. Faptul, evident în principalele sale lucrări expuse în perioada 1961–1970, indică direcția prin care, alături de elita congenerilor săi, Traian Hrișcă a contribuit, semnificativ, la redobândirea dimensiunii intelectualiste, re–spiritualizate, a picturii românești contemporane (implicit la Baia Mare), o dată cu revenirea creatorilor „în laboratorul din atelier”, după ce, prea multă vreme, au avut de „cântat” frumusețile naturii după partitura „plein air”–istă. Toamna (1961, compoziție cu adânci ecouri cromatice postimpresioniste, azi în colecția Liceului Teoretic «Vasile Lucaciu»)[8], Omagiu lui Siqueiros[9](1963), Poem [10](1964), Compoziție[11] (1965), Natură statică cu ștergar[12] (1965), Rapsodie[13] (1966), Oameni și cărări [14](1966, aflată actualmente la Spitalul TBC Baia Mare), Icoană istorică (1967), Basm maramureșean (1968), Floarea soarelui (1970) și Cules de vii (1974, Muzeul Național de Artă București) au structurat fundamentele conceptuale ale unei evoluții coagulate deplin, apoi, în anii ’70–80, într-o paradigmă compozițional–simbolică profund personalizată.

Recitirea, dintr-o asemenea perspectivă istorizantă, a parcursului evolutiv al creației lui Traian Hrișcă, îngăduie, cred, așezarea ei, în contextul sintezei artei generaței sale, pe temeiul următoarelor linii de forță.

 

copie Hrisca_Traian_D157_peisaj de primavara

Traian Hrișcă, „Peisaj de primăvară”

 

In ciuda unor simplificări tandre, cu rafinamente aproape epidermale, pictura lui Traian Hrișcă nu este cîtuși de puțin confortabilă. Şi, în orice caz, nu favorizează comoditățile unei lecturi de tip „turistic”. Tocmai contrariul caracterizează eforturile artistului, eforturi evident conceptuale, de tip raționalist, în măsura în care preocupările sale de după 1970 înfățișează imagistica unor alcătuiri compoziționale de sinteză. Ambiția lor pare să se concentreze asupra orchestrării unor construcții riguroase din punct de vedere formal, aproape severe prin „clasicitatea” dimensiunilor armonice și echilibrate pe care le cultivă. Punctul de referință este, de altminteri, unul strict cultural, livresc: recitirea în manieră personală a procesului filogeniei. Construcția imaginii picturale are, în aceste condiții, multiple notații și conotații simbolice. Asocierea geologicului și biogeneticii cu cosmicul semnifică, între altele, separarea vecinătăților – și nicidecum punerea în antinomie a contrariilor. Asistăm la o speculație subtilă, și nu puțin riscantă, de contestare a unei imagini despre antiteza aproape… metafizică ce opune stratigrafia biologică existenței spirituale.

In plan strict plastic, opțiunea pentru un orizont cerebral este subliniată și de esența decorativă a rostirii picturale. Reducția la simbolistica formală, dusă pînă in pragul în care semnul devine schemă caligrafică de esență bio-arheologică, se legitimează tot în planul actului cerebral. Artistul caută și identifică corespondențe într-o lume vie, o lume care ne este cunoscută astăzi prin sofisticate cercetări de microbiologie, o lume care se exprimă, în intimitatea ei moleculară, prin „jocuri”, „rituri”, „ritmuri” și „scenarii” prin excelență simbolice. O lume care, înainte de a deveni expresia unor adevăruri raționale purtate prin „textul’ înscris în genă, pare să scrie datele prestabilite ale funcționării fiziologice și emoționale ale devoțiunii, incantației, invocației și supunerii individuale.

Pictura elaborată de Traian Hrişcă în anii 1970-1990  se așează undeva la intersecția sacrului și profanului. Aparent surprinzător, motivul matrice al acestor construcții plastice este cromozomul. Pornind de aici, motivele – simbol construiesc un univers în care biologicul este chemat să se constituie într-un fundal peste care artistul aruncă varii metafore reunite într-un discurs ce se concentrează asupra unei teme majore: procesul generativ. Astfel, peisajul marin reprezintă o construcție simbolică imaginară care invocă marea primordială. „Urma sărutului” evocă pe de altă parte actul ritualic al sintezei. „Sînzîienele” ne trimit la logica jocului păgîn al căutării. Fără a glosa pe marginea temei sexualității, discursul lui Traian Hrișcă se concentrează și asupra descifrării sensurilor unui proces de sinteză genomică petrecut într-o intimitate celulară ale cărei înţelesuri simbolice depăşesc, totuşi arealul strict biogenetic, alternativ mortificaţiei atomare resimţite, tot mai agresiv, de omul contemporan. În esență avem de a face cu sublimarea spirituală a unei geneze profane. Şi, în acești termeni, observăm cum, dincolo de jocurile metaforice cu motivul cromozomial, Traian Hrișcă își ascunde discreta nostalgie după o jumătate din spațiul edenic pierdut. Paradoxal – și nu prea, artistul ignoră identitatea adamică, și se dovedește deplin indiferent față de ‘cîntecul’ șarpelui. Convins că «suntem toți egali în fața naturii», Traian Hrișcă așează un surprinzător semn de identitate între simbolicul Măr și eterna Evă.

Distinsă cu Marele Premiu pentru Arte Plastice 2007 de către Filiala Baia Mare a U.A.P.R. şi Primăria Municipiului Baia Mare, opera pe deplin rotunjită a lui Traian Hrişcă, reprezintă astfel un reper de marcă al patrimoniului «Centrului Artistic Baia Mare» și al artei românești contemporane şi. Ea sublimează în termenii unei radiografii culturale esenţiale ale devenirii fenomenului artistic băimărean în era postbelică. Dacă adăugăm şi rolul major cu care artistul a contribuit, între 1999-2003, la întemeierea învăţământului artistic academic la Baia Mare, putem concluziona că opera şi personalitatea lui Traian Hrişcă reprezintă repere indispensabile în înţelegerea proceselor de consolidare/transformare parcurse în ultima jumătate de secol de evoluţia «Centrului Artistic Baia Mare».

Tiberiu Alexa

Această prezentare necesită JavaScript.

[1] Mihai Ispir, ‘În ateliere. Traian Hrișcă’, în Arta, București, XXX, 1983, nr. 9, p. 33. Textul reprodus și în Tiberiu Alexa, Traian Moldova, Mihai Muscã, Centrul Artistic Baia Mare 1896–1996. The Baia Mare Artistic Centre 1896–1996, Baia Mare, 1997, p. 330. Versiunea în limba englezã: „His natural tendencies towards monumental decoration were easily adapted, in easel painting to the artist’s endeavour to approach the spirit of Maramureș folklore, in large scale compositions, where figuration and abstraction imperceptibly converge one into another. The metamorphoses of the abstract–floral motives and of characters, sometimes stylised into a schematic outline, happen in a realm of plastic metaphore, which outgrowes plain alegory. The metamorphoses compose complex ornamental structures inspired by peasant rugs and by the model of vegetale growth, structures rended in a serene pallet”.

[2] Cf. Tiberiu Alexa [red.], Expoziție de artă plastică. Pictură, sculptură, grafică/ Képzőművészeti kiállitás. Festészet, szobrászat, grafika, Gyula, 1982, p. 28-29. Versiunea sintetică, în limba maghiară, a acestei fișe critice are următoarea formulare: „A kompozitió monumentalítása, a szinek dekorativ fogantatású kezelése jelenti Hrișcp Traian festészetének egyéni jegyeit. Kompozícióinak technikai és eszmei kvalitásai lírai hatású pikturát eredményeznek. Kompozicióiban leginkább a máramarosi falu életébõl merített témákat dolgoz fel, ezek azonban mentesek a folklórizmus legkisebb árnyalatától is. A müvész egy sajátós, szimbólikus Máramarost épit fel, képzel el a maga és közönsége számára. Máramaros Hrișcă Traian szemlélete szerint elsősorban érzelmi és szellemi tér. Csendéletei és aránylag ritkábban készülö tájképei gazdagítják, kiteljesítik mûvészi tevékenységét”.

[3] în Alexandru Cebuc, Vasile Florea, Negoițã Lăptoiu, Enciclopedia artiștilor români contemporani, vol II, București, 1998, p. 87.

[4] Arhiva Filialei Baia Mare a UAP, doc. nr. 265/1959: Convocator… la expoziția organizată în cinstea zilei de 23August… .

[5] Arhiva Filialei Baia Mare a UAP, doc. citat, anexa: Lista lucrãrilor admise și Lista lucrărilor respinse; doc. nr. 408/1959: Tabel despre lucrările admise și evaluate pentru expoziția Regională a filialei.

[6] Cf. George Enescu, ‘Istorie oralã. Traian Hriscã’, în Tiberiu Alexa, Centrul Artistic Baia Mare. Traian Hriăcã – 70, Baia Mare, 1999, p. IV-V, ISBN 973–99104– 2–4.

[7] Arhiva Filialei Baia Mare a UAP, Dosarul de cadre document nenumerotat: TABEL despre absolvenþii institutelor de artă plastică care au absolvit între 1950–1961.

[8] Cf. ***, XX. Expoziție de pictură, sculptură, grafică organizată în cinstea celei de-a XX-a aniversări a Eliberării patriei, Baia Mare, 1964,[catalog de expoziție], cat. nr. 27.

[9] Idem, cat. nr. 26.

[10] Idem, cat. nr. 28.

[11] Arhiva Filialei Baia Mare a UAP, Dosarul 1965, document nenumerotat: LUCRĂRI ADMISE pentru expoziția regională a anului 1965, nr. 31.

[12] Idem, nr. 30.

[13] Expoziția regională de artă plastică, Baia Mare, 1966, [catalog de expoziție], cat. nr. 12.

[14] Ibidem, cat. nr. 14.

Alexandru ŞAINELIC


Alexandru Vasile ŞAINELIC (1929-2005)

 

Sainelic Vernisaj anii 70 primul din dreapta

Alexandru Șainelic (dreapta) – Prezentare publică expoziție anii ’70

 

Artist pictor cu o remarcabilă constanţă şi longevitate creatoare activă, s-a născut la 15 iunie 1929, în localitatea Şomcuta Mare (jud. Maramureş).

Şi-a săvârşit formarea educaţională de specialitate frecventând şi absolvind, cu rezultate deosebite, Şcoala Medie de Artă din Cluj Napoca, iar apoi Institutul de Arte Plastice «Ion Andreescu» din Cluj Napoca (1950–1956), Facultatea de Pictură, în clasa prof. Petru Feier.

Cariera profesională şi activitatea artistică şi-o desfăşoară, încă de la absolvirea învăţământului superior, în 1956, în cadrul Filialei Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România. De-a lungul întregii cariere s-a manifestat ca reprezentant fidel şi activ al Centrului Artistic Baia Mare.

A debutat în 1956 la Expoziţia regională de artă plastică de la Baia Mare , iar de atunci a luat parte la toate expoziţiile anuale oficiale organizate de Filiala Baia Mare a U.A.P. (Expoziţiile regionale, 1956–1967, Expoziţiile judeţene «Maramureş», 1968–1989 şi, respectiv, Anualele Artelor, 1990–2001). Pe parcursul a patru decenii şi jumătate de creaţie în domeniul picturii de şevalet, a dobândit un amplu şi divers palmares de activitate expoziţională. A avut două expoziţii personale la Baia Mare (1975 şi 1994), cea de a doua fiindu-i organizată de Muzeul de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» în cadrul ciclului Ghid de artă contemporană (curator Mihai Muscă). Lucrările sale au fost selecţionate şi prezentate la Bucureşti în cadrul expoziţiilor naţionale cu juriu (Anuale de Stat şi Expoziţii republicane) în 1963, 1969, 1974, 1976, 1977, 1979, 1985 şi 1987.

 

1 SAINELIC Alexandru_Jocul flacailor 1963

Alexandru Șainelic, „Jocul flăcăilor” 1963

 

O selecţie reprezentativă (8 compoziţii) a fost prezentată publicului bucureştean în februarie 1989, în cadrul expoziţiei retrospective Centrul Artistic Baia Mare 1965–1989.

Totodată a fost prezent la expoziţii colective ale artiştilor băimăreni prezentate în principalele centre cultural–artistice din România (Arad, Braşov, Cluj Napoca, Piatra Neamţ, Constanţa, Bacău, Suceava, Oradea, Bistriţa, Dej, Zalău, Focşani, Tulcea, Sighetu Marmaţiei).

În străinătate creaţia s-a a fost prezentată în cadrul unor selecţii de artă românească contemporană (Berlin, 1974, Budapesta, 1992), respectiv în expoziţii reprezentative ale Centrului Artistic Baia Mare (în URSS – Ordjonikidze, 1960, Ivano–Frankovsk, 1977 şi 1979; Polonia – Kielce, 1983; Ungaria – Giula, 1982, Nyíregyháza, 1991, Szolnok, 1992). Tot în străinătate a luat parte la Simpozioanele de artă plastică de la Prilep (Macedonia, 1978) şi Szandomerz (Polonia, 1980).

În domeniul artei monumentale de for public a realizat două picturi murale (al secco) în Baia Mare („Compoziţie”, la fostul Club al Tineretului, azi Clubul Phoenix, 1971) şi Şomcuta Mare (la Căminul Cultural, 1974/75).

În 1996–1997 i-a fost inclusă o selecţie reprezentativă de lucrări în secţiunea de artă contemporană a marii Expoziţii aniversare «Centenarul Centrului Artistic Baia Mare. 1896–1996» organizată de Muzeul de Artă din Baia Mare. Din 1984 încoace, Expoziţia permanentă de artă băimăreană a acestei instituţii muzeale include, de asemenea, 6 dintre lucrările sale cele mai reprezentative.

 

2 Sainelic_Proclamatia 1973

Alexandru Șainelic „Proclamația” 1973

 

De-a lungul carierei i-au fost achiziţionate peste 32 de lucrări (în special compoziţii) pentru mobilarea unor spaţii publice, administrative, culturale şi şcolare din judeţul Maramureş (Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Borşa, Şomcuta Mare), Bucureşti, Tulcea, Oradea, Cluj Napoca.

De asemenea, prin donaţii şi achiziţii, lucrări de-ale sale se află în patrimoniile muzeelor din Kielce şi Sandomierz (Polonia), Prilep (Macedonia) şi Ivano–Frankovsk (Ucraina).

De la absolvirea învăţământului superior şi până la pensionare (1990) a activat la Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare Maramureş, unde a avut ca arie de competenţă îndrumarea şi organizarea activităţii creatorilor populari, artiştilor naivi şi amatori. În acest domeniu a întemeiat şi coordonat Taberele anuale de creaţie, începând din 1970.

 

3 Sainelic_dascalul-batran 1974

Alexandru Șainelic, „Dascăl bătrân” 1974

 

Timp de mai mulţi ani a fost implicat în organizarea vieţii publice şi activităţii interne a breslei locale a artiştilor profesionişti, mai întâi ca membru în biroul de conducere, iar apoi ca preşedinte al Filialei Baia Mare a U.A.P. între 1970–1984.

Prin întreaga sa activitate, Alexandru Vasile ŞAINELIC a contribuit esenţial la revitalizarea activităţii şi dezvoltarea potenţialului creator contemporan din Centrul Artistic Baia Mare şi, prin aceasta, la dezvoltarea artei contemporane româneşti iradiată din tradiţionalul mediu artistic băimărean.

 

4 Alexandru Sainelic_Echilibru 1977

Alexandru Șainelic, „”Echilibru 1977

 

În pictura lui Alexandru Şainelic, realitatea este filtrată printr-o sensibilitate analitică. Atât în compoziţiile sale de inspiraţie socială sau istorică, cât şi în celelalte genuri pe care le cultivă – peisaj compoziţional, mai rar portretistică şi natură statică – edificarea laborioasă a imaginii constituie principala problematică asupra căreia artistul îşi concentrează acţiunea de modelare a ficţiunii picturale. Indiferent de natura lor motivistică (elemente preluate din realitatea ambientală, ori din inventarul artefactelor umane), formele obiectuale sunt esenţializate până la stadiul de înfăţişări geometrizate, purtătoare de accentuate simboluri tipologice. Apoi, prin alăturare/juxtapunere ele sunt introduse în structuri componistice solide, a căror articulare complexă generează efecte de masivitate durabilă, de monumental. Artistul îşi desfăşoară discursul plastic la limita interioară a unui figurativ de interpretare, iar subiectul principal – aproape suveran – al creaţiei sale de maturitate îl constituie, de fapt, analiza de expresie şi conţinut formal ale integrării/coagulării reţelei motivistice în spaţiul pictural. Analiza este exercitată asupra ansamblului plastic, un ansamblu înţeles ca unitate de reprezentare a coerenţei sistemice. Din acest motiv, deşi procedeele de lucru ţin de o metodologie analitică, rezultatul final se înscrie în perimetrul sintezei care, îndepărtând pelicula de protecţie a „ambalajului” aparenţelor, developează, scoate la vedere imagini subiectivate ale „stărilor de agregare” prin care artistul cercetează şi descoperă realitatea. În consecinţă, nu recurge la spargerea în fragmente a întregului ci, dimpotrivă, pe măsură ce pătrunde în intimitatea materială şi semnificaţia simbolică a componentelor motivistice „dezambalate”, dezvăluie articulaţiile unui ansamblu plastic sever. Dinamica interioară pe care i-o conferă ritmul modulării planurilor, suprapunerea şi intersectarea formelor compensează aparenta expresivitate statică pe care o induce şi paleta coloristică sobră, concentrată îndeosebi asupra expresivităţii nuanţelor tonale. Pe această cale, imaginea picturală se compune şi nu se descompune. Ea se structurează – nu se destructurează. Ceea ce înseamnă că substanţa discursului său plastic trebuie plasată undeva în perimetrul avangardismului românesc târziu, cel resuscitat în anii ’60 – ’70 şi care a avut un rol atât de important, încă insuficient relevat, în regenerarea artei româneşti contemporane de după dogmatismul realismului socialist. Matricea stilistică a picturii practicate de Alexandru Şainelic este ea însăşi una de sinteză, căci regăsim în ea proceduri şi efecte picturale de origini compozite. Ele relevă o lectură atentă a tradiţiilor avangardiste, pe care se fundamentează topirea organică a acestora într-o viziune proprie bine personalizată. Ea îi conferă artistului o poziţie de frunte în elita istoriei contemporane a Centrului Artistic Baia Mare, alături de nume precum Ilie Cămărăşan, Iosif Balla, Mihai Olos, Nicolae Apostol, Traian Hrişcă, Walter Friedrich, Traian Moldova etc., şi o certă reprezentativitate, la scară naţională, printre congenerii săi.

 

copyright © 2014 Tiberiu Alexa

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Principalele referinţe critice despre creaţia autorului au apărut în:

Who’s who în România, 2002.

Tiberiu Alexa, Maramureş • Expoziţie de artă plastică – Máramaros • Képzőművészeti Kiállitás, Albrecht Dürer Galéria, Gyula, 1982.

Tiberiu Alexa – Mihai Muscă, A nagybányai művésztelep, Városi Galéria, Szolnok, 1991

* Tiberiu Alexa, Un deceniu de viaţă artistică la Baia Mare. 1984–1993/Une décénie de vie artistique à Baia Mare. 1984–1993, Baia Mare, Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Maramureş, 1993.

Mihai Muscă, Ghid de Artă Contemporană – Alexandru Şainelic, Muzeul de Artă, Baia Mare, 1994.

Tiberiu Alexa, Mihai Muscă, Traian Moldovan, Centrul Artistic Baia Mare. 1896–1996/ The Baia Mare Artistic Centre. 1896–1996, Baia Mare, Muzeul Judeţean Maramureş – Inspectoratul pentru Cultură, 1996.

* Tiberiu Alexa, Tîrg de Artă, Uniunea Artiştilor Plastici Filiala Baia Mare – Primăria Municipiului Baia Mare, Baia Mare, 1999.

* Tiberiu Alexa, U.A.P. 50. Anuala Artelor 2001, Uniunea Artiştilor Plastici Filiala Baia Mare – Primăria Municipiului Baia Mare, Baia Mare, 2001.

* Tiberiu Alexa, U.A.P..  Anuala Artelor 2002, Uniunea Artiştilor Plastici Filiala Baia Mare – Primăria Municipiului Baia Mare, Baia Mare, 2002.

PRIMĂVARA – Portretul unui anotimp


Luna martie a adus pe simezele sălii de expoziții temporare a Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» portretul „Primăverii”. Din păcate, tot luna martie ne-a adus și vremuri mai tulburi în care, spre binele fiecăruia, #StămAcasă.

Expoziția temporară „Primăvara – portretul unui anotimp”, curatori dr. Ioan Angel Negrean & dr. Dorel Topan, nu a apucat să primească pe atât de mulți vizitatori pe cât ne-am fi dorit. Dar pentru că trăim în epoca în care suntem mereu conectați, vă provocăm ecranele device-urilor să se umple de culoare și de energie.  Vă arătăm pe rând câte trei lucrări expuse și vă spunem, pe scurt, povestea pictorilor lor.  Ca să le găsiți mai ușor, distribuim câte o imagine (preferata noastră) pe Facebook și pe Instagram (@muzartbm).

Petrecem timp împreună, #ArtCanHelp!

 

 

Topan Dorel_Dry Toys

Dorel Topan, „Dry Toys”

 

Pregătită de numeroase evocări culturale, pictura lui Dorel Topan ne apare ca o prelungire a discuțiilor despre relația dintre ambianța moderna și suprasolicitată de însemnele materiale și  stilul epocii. După demersuri ce vădesc contactul cu experiențe mai vechi din istoria artei [..] artistul se îndreaptă decis spre o artă a obiectului pe care îl supune unei observații ce îi dilată concretețea până la impresia de hiperrealitate. În creația sa,  în tipul de hyperrealism pe care îl practică Dorel Topan, nu asistăm la o preluare mecanică a realului, ci,  atitudinea artistului este controlată de o stare subiectivă. Obiectul real este supus unui flux cromatic intens, care modifică. în esență atributele lumii vizibile [..]. În ceea ce ne privește, în calitate de critic de artă, sunt de părere că Dorel Topan urmează în mod personal rapelurile artistice ale Școlii de la Baia Mare, utilizând lecțiile artei moderne. universale, prin luarea în posesie a lumii cu mijloacele unui realism controlat de instanțele proprii, filtrate de extinse experiențe cultural-intelectuale și artistice.

Constantin Ionescu Prut

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mihai Olos, „Flori (Duminica Floriilor)”

 

Artist emblematic în istoria contemporană a Centrului Artistic Baia Mare – lider marcant al „generației ’60” și promotor al „reinternaționalizării” artei băimărene după izolarea proletcultistă din anii deceniului 1950, manifestându-se totodată ca unul dintre principalii contributori la înnoirile experimentaliste avangardist-târzii și postmodernist-timpurii ale artelor vizuale din România perioadei 1960-1980, Mihai Olos este artistul băimărean contemporan cu cea mai consistentă notorietate internațională. A dobândit această notorietate relativ de timpuriu, iar apoi și-a consolidat-o constant îndeosebi datorită spiritului creativ insurgent și inovativ complex, nu arareori excentric, nonconformist, pe temeiul căruia a articulat o viziune plastică profund originală într-un discurs ideatic și în forme plastice deplin congruente modernității europene târzii prelucrând elemente definitorii din zestrea artei populare arhaice maramureșene.

dr. Tiberiu Alexa

 

Ziffer_0178_peisaj

Sándor Ziffer, „Peisaj”

 

Astăzi percepem opera și personalitatea lui Sándor Ziffer din perspectiva unui reprezentant de vârf al Centrului Artistic Baia Mare: colonist permanent (începând din 1906) al cărui destin uman și artistic se identifică deopotrivă cu impunerea idealului insurgenței novatoare de tip avangardist în mediul creativ băimărean din vremea epocii moderne (1906-1944) și, respectiv, cu conservarea valorilor avangardei clasice și interbelice la Baia Mare în contextul tulbure al primelor două decenii ale epocii contemporane (1945-1962).

dr. Tiberiu Alexa

 

 

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Krizsán János, „Pom înflorit”

 

 

Opera artistică realizată de János Krizsán se distinge printr-o remarcabilă coerență stilistică plasată pe traiectul acestei tradiționalist-conservatoare care s-a nutrit din valorile idealului fondator al plein-air-ismului statutat la Baia Mare de Simon Hollósy, ideal care a modelat apoi prin peisagistica impresionistă elaborată de Károly Ferenczy. Lucrările lui sunt adesea citate atunci când se evocă controversabilul spirit pictural băimărean. Amestecul de viziune realistă, praxis plein-air-ist și mijloace tehnice de inspirație impresionistă (pensulație în tușe juxtapuse, ecleraj de o tensiune moderată) induce într-adevăr acea amprentă distinctivă ce așează pictura lui János Krizsán la loc de frunte în seria stilistică dezvoltată pe direcția tradiționalizării cvasiacademizate a modelului impresionist. Devoțiunea cu care artistul s-a aplecat asupra peisagisticii, dar și absența aproape totală a tematicii antropomorfe dovedesc că orizontul intelectual al demersurilor lui János Krizsán se concentrează asupra conspectării subiectivante a spectacolului naturii exterioare a spectacolului naturii exterioare («natura naturans») în termenii unui intuiționism bergsonian. 

dr. Tiberiu Alexa   

 

copie MADARASSY_Gyorgy_2598_spre primavara

Madarassy Győrgy, „Spre primăvară”

 

Madarassy Győrgy, născut în anul 1947, a activat intens la Baia Mare între anii 1974 -1988. S-a mutat la Nyíregyháza în Ungaria, după 1990 participând sporadic la expoziţiile organizate de Filala Uniunii Artiştilor Plastici de la Baia Mare. După plecarea sa in Ungaria artistul schimbă în creaţia sa atât stilul cât şi în cea mai mare parte subiectele şi tematica.

În perioada sa băimăreană, Madarassy Győrgy a abordat peisajul şi compoziţiile cu personaje, remarcându-se ca un reprezentant de seamă a generaţiei sale şi a picturii contemporane băimărene. Cu siguranţă, putem afirma că artistul a fost  influenţat de climatul artistic băimărean, în aceea perioadă relieful băimărean fiind deseori prezent în reprezentările sale picturale. Personajele sale vin, de obicei din lumea satului, dar şi din lumea citadină sau din atelierul pictorului. În cazul lucrării de faţă personajele par a fi desprinse dintr-o lume a Evului Mediu sau a Renaşterii.

Madarassy Győrgy s-a declarat, nu o dată, în interviurile sale, tributar maeştrilor artei clasice universale, în special lui Rembrandt şi lui El Greco. Dacă de la Rembrandt şi-a însuşit lecţia clar-obscurului, a făcut-o printr-o exemplară adaptare la canoanele artei moderne, lasând culoarea să înlocuiască brunurile maestrului, dar desenul se supune unei rafinate şi expresive epurări a detaliilor printr-o esenţializare pe care nu a dus-o niciodată până la o geometrizare care să sărăcească de expresie figura umană.

dr. Ioan Angel Negrean

 

copie Kiss_Karoly_0052_Peisaj

Kiss Károly, „Peisaj”

 

Pictorul băimărean Kiss Károly s-a născut la Arad, în anul 1883 şi a trăit până în anul 1953, când moare la Baia Mare.

Începe să studieze pictura la Budapesta, apoi frecventează la Baia Mare, în anii 1902 şi 1903, cursurile recent înfiinţatei Şcoli Libere de Pictură. În 1904 se mută la München pentru a studia desenul şi pictura cu Simon Hollóssy în cadrul Şcolii private de pictură susţinută de marele pictor şi pedagog maramureşean în capitala Bavariei încă din 1886. Mărturii de istorie orală afirmă că Kiss Károly s-a numărat printre studenţii preferaţi ai maestrului. În acelaşi an 1904 (şi, foarte probabil, de asemenea în următorii trei ani) a participat în calitate de colonist temporar şi la cele dintâi colonizări organizate la Teceu (azi Tyacew, Ucraina) de către studenţi şi artişti asociaţi la München în jurul Şcolii Hollósy. În anii 1911-1912 îl regăsim din nou la Baia Mare printre artiştii ce au activat independent în cadrul coloniei artistice (urmând, desigur, modelul colonizator băimărean).

Se pare că a avut parte de o viaţă aventuroasă încă din tinereţe, dezvoltând o mare pasiune pentru literatura realiştilor ruşi, şi, cu deosebire, pentru scrierile lui Tolstoi, foarte probabil într-o directă legătură cu mentoratul intelectual exercitat de Simon Hollósy şi, deopotrivă, în strânsă conexiune cu numeroşii artişti ruşi care au frecventat Şcoala Hollósy în acei ani (Vladimir Andreevich Favorski, A. N. Tihomirov etc.). În acest context nu este lipsit de interes pentru destinul vieţii pictorului faptul că înainte de izbucnirea primului război mondial a plecat la Moscova, împreună cu soţia lui (o pictoriţă de origine rusă) unde a întemeiat, după modelul băimărean, o şcoală de pictură. Între timp, soţia l-a părăsit, iar el a fost considerat un cetăţean ostil regimului şi a fost „internat” timp de patru ani într-unul din lagărele «gulagului sovietic» ce tocmai lua naştere atunci !!!

După reîntoarcerea în România, s-a stabilit pentru o perioadă la Şiria, lângă Arad, unde a trăit într-o relativă izolare, expunând totuşi în anul 1924 la Arad şi Oradea.

Anul 1931 se dovedeşte a fi unul decisiv în viaţa pictorului, pentru că după ce a deschis o expoziţie personală la Baia Mare, a hotărât să se stabilească definitiv aici şi să se implice activ în viaţa Coloniei. A participat la expoziţiile băimărene de grup din anii 1932, 1937, 1938 şi 1939. În 1934 a fost ales membru titular al Societăţii Pictorilor Băimăreni, iar din 1937 a devenit membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Baia Mare. În anii Diktatului de la Viena şi a vremelnicei ocupaţii maghiare a Ardealului de Nord, Kiss Károly continuă să locuiască la Baia Mare, activând şi participând la dificila funcţionare a Coloniei artistice băimărene din anii celui de-al doilea război mondial. Între 1944-1949 participă la revigorarea climatului şi activităţii artistice băimărene. Devine membru al Sindicatului mixt de artişti, scriitori şi ziarişti şi expune la manifestările anuale de grup ale artiştilor din Baia Mare în 1945, 1946, 1947 şi 1948. Se numără, apoi, printre membrii breslei care participă la aranjamentele administrative din 1949-1950 care s-au finalizat prin aderarea membrilor coloniei artistice băimărene la constituirea Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar până la moarte şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Filalei Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Creaţia cunoscută a pictorului cuprinde un număr relativ redus de picturi, cu predilecţie peisaje şi interioare, dar şi o serie de gravuri ce amintesc de arta japoneză, preocupare artistică deprinsă în perioada şederii lui în Rusia.

dr. Ioan Angel Negrean 

 

 

 

Hrisca_Traian_D157_peisaj de primavara

Traian Hrișcă, „Peisaj de primăvară”

 

Născut la 4 februarie 1929, pictorul băimărean Traian Hrişcă a trăit şi a creat până în 22 martie 2013, când s-a stins din viaţă la Baia Mare. Personalitatea sa artistică s-a format la Institutul de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu» din Bucureşti – Secţia Pictură, promoţia anului 1957. Reîntors la Baia Mare, s-a implicat activ în viaţa artistică băimăreană desfăşurând o bogată activitate artistică. A participat constant la expoziţiile judeţene şi la expoziţiile colective şi de grup organizate de Filiala Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România, precum şi la alte importante expoziţii din Bucureşti, Cluj-Napoca, Bacău, Oradea, Tulcea, Constanţa etc. Artistul băimărean a expus şi peste hotare, creaţiile sale fiind prezente pe simezele unor expoziţii din Ucraina, la Ordjonikidze (1960), şi în selecţii de artă românească prezentate la Praga (1956), Berlin (1974), Ivano-Frankovsk (Ucraina), Gyula, Szolnok, Nyiregyháza (Ungaria), Utrecht (Olanda) şi Paris. Sunt de menţionat şi lucrările sale de artă monumentală prezente în diferite instituţii publice şi de cultură din Baia Mare.

Din 1962 a fost membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România, între 1968-1970 fiind preşedinte al filialei Baia Mare a U.A.P.R. În anul 1994 a fost ales membru extern al Filialei judeţului Szabolcs – Szatmár a Academiei Maghiare – secţia de artă.

În perioada 1999-2003 şi-a adus aportul în mod hotărâtor la întemeierea învăţământului superior artistic la Baia Mare.

Se poate afirma cu deplin temei, că opera şi personalitatea lui Traian Hrişcă au marcat ultima jumătate de secol a istoriei «Centrului Artistic Baia Mare».

dr. Ioan Angel Negrean

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Anastase Demian, „Tânără pe canapea”

 

Anastase Demian s-a născut la Budapesta, în 1899 într-o familie de origine macedo-română și a trăit până în anul 1977, când s-a stins din viață la Baia Mare.

Și-a început studiile de specialitate în 1919 la Școala de Arte Frumoase din București, dar în același an a plecat la Paris unde a frecventat o perioadă cursurile Academiei Julian și a lucrat la Ateliers des Arts Sacréesîndrumat de Maurice Denis, cunoscut pictor francez din grupul Les Nabis. Deși a rămas la Paris până în 1925, Anastase Demian nu a rupt legătura cu țara. A trimis lucrări spre a fi expuse în expoziții organizate la Cluj și, de asemenea, a colaborat cu ilustrații (desene, vignete) la activitatea publicistică a mai multor reviste din țară, printre care Gândirea. După întoarcerea în țară a fost profesor de arte decorative la Școala de Arte Frumoase din Cluj (1926-1930) și apoi la Institutul de Arte Plastice «Ion Andreescu»din Cluj (1949-1955).

În anii 1925, 1927 și între anii 1973-1977 a activat temporar în Centrul Artistic Baia Mare.

În anii deceniului 1920 energiile sale creatoare s-au concentrat asupra picturii de șevalet, fiind de asemenea prezent pe simezele unor importante evenimente expoziționale la Cluj și București. Apoi, deși a continuat să exploreze îndeosebi motivul antropomorf feminin, începând din anii deceniului 1930 participările creației lui Anastase Demian la manifestări expoziționale publice au fost rare și discrete, dobândind caracter de excepție. În schimb interesul creativ major s-a transferat în domeniile picturii bisericești (murale/parietale) și, respectiv, în cel al graficii (de șevalet și de reproducere): ilustrația de carte și de revistă, precum și grafica publicitară. Dintre cele mai notabile picturi bisericești de factură bizantină realizate de Anastase Demian se cuvin amintite cele din catedralele de la Cluj, Timișoara, Arad și Târgu Mureș. S-a implicat activ în munca de ilustrare a revistelor Gândirea și Erdélyi Helikon din Cluj, la Luceafărul și Vremea din Timișoara, și a ilustrat volume semnate de Lucian Blaga, Emil Isac, Octavian Breazu, Sabin Drăgoi, Mihail Sadoveanu, Ion Creangă, Radu Boureanu ș.a..

Experiența sa profesională în mai multe domenii artistice și profesionalismul de care a dat dovadă l-au recomandat pentru amenajarea și decorarea pavilioanelor României din cadrul Expozițiilor Universale de la Paris (1937) și New York (1939).

Activitatea sa profesională a fost răsplătită prin acordarea mai multor distincții: Premiile I și II la Expoziția de afiș comercial de la Paris (1920), Marele Premiu la Salonul Oficial de la Paris (1927), Premiul I la Salonul Oficial de la București (1927) și Medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris (1937).

dr. Ioan Angel Negrean

 

Antonia Csikos_Magnolii

Antónia Csíkos, „Magnolii”

 

Csíkos Antónia s-a născut la Debrecen. A studiat la Academia de Arte Frumoase din Budapesta cu Deák-Ébner Lajos (1904/1905–1908/1909). Începând cu 1911 a venit în fiecare an la Baia Mare studiind cu Réti István. În 1922 s-a înscris în Asociaţia Pictorilor Băimăreni, iar în 1927 s-a căsătorit cu Krizsán János. Au activat împreună la Baia Mare până la moarte. După al Doilea Război Mondial s-a înscris în Uniunea Artiştilor Plastici din România. A fost distinsă cu ordinul Meritul Cultural Român, în 1972, precum și în 1977 și 1982.

Elevă şi mai apoi soţie a pictorului Janos Krizsan, pictoriţa Antonia Csikos a fost influenţată în plan artistic de către acesta. Peisajele sale dominate de verde sunt lipsite de stridenţe cromatice sau scheme compoziţionale greoaie.
Recunoaştem în tehnica sa acea fragmentare a tuşei cu rădăcini în impresionism, care a caracterizat, în mod evident, pictura dintr-o anumită perioadă a lui Károly Ferenczy, tehnică pe care o mai regăsim şi la Janos Krizsan sau la Mikola András.

Subiectele sale descriu natura în toate anotimpurile sale, dar cu predilecţie într-o anume perioadă a anului: primăvara (dealuri împădurite, luminişuri, străzi cu case şi copaci, castani înfloriţi sau magnolii, muşcate abia înflorite sau pe cale să înflorească). Sunt secvenţe de realitate preluate din proximitatea artistei, scene domestice de interior, peisaje de pe Valea Roşie sau de pe dealurile băimărene.

dr. Dorel Topan

 

 

copie Boromisza_Tibor_0055_Parcul orasului

Tibor Boromisza, „Iluminare de primăvară”

 

Tibor Boromisza s-a născut în localitatea Bácsalmás (Ungaria), în 8 martie1880 şi a trăit până în 8 ianuarie 1960, când a încetat din viaţă la Szentendre, lângă Budapesta.

Tânărul Boromisza a început prin a face studii militare pe care, însă, le-a întrerupt pentru că pictura l-a atras atât de mult încât a hotărât să se dedice studiilor academice de artă, pe care le-a început la Budapesta în cadrul Şcolii particulare conduse de Károly Ferenczky. Între anii 1904 şi 1906 şi-a continuat studiile la Baia Mare, unde şi-a desăvârşit educaţia artistică cu István Réti şi Béla I. Grünwald în cadrul Şcolii Libere de Pictură.

În 1905 a plecat la Paris unde a frecventat cursurile Academiei Colarossi şi a luat contact cu operele lui Cézanne, Gauguin şi Van Gogh. După revenirea din Paris a făcut o scurtă călătorie de studii la München.

Potrivit documentelor vremii, Tibor Boromisza şi-a stabilit reşedinţa la Baia Mare în 1904 şi a activat aici până în 1914. când fiind mobilizat în serviciul militar a fost obligat să părăsească Baia Mare.

În 1910 a obţinut, împreună cu soţia sa pictoriţa Mária Thorday, unul din cele două ateliere construite la Colonia Pictorilor, atelier pe care l-a păstrat până în 1919.

Pe lângă activitatea artistică Tibor Boromisza s-a manifestat şi în domeniul criticii de artă, între 1909-1914 publicând mai multe cronici şi articole în gazeta băimăreană Nagybányai Hirlap, unde îşi manifestă apartenenţa la idealurile avangardei artistice ce se manifesta activ în Europa începutului de secol XX.

După terminarea Primului Război Mondial, Tibor Boromisza şi-a stabilit reşedinţa în Ungaria, mai întâi la Budapesta, apoi la Kesztely şi în final la Szentendre, unde a contribuit la întemeierea unei noi colonii de pictură.

În timpul vieţii, creaţiile sale au fost expuse în principal în Budapesta, între 1907-1914 la importante expoziţii de grup ale exponenţilor mişcării avangardiste maghiare şi în Baia Mare între 1906-1914, la expoziţii de grup ale artiştilor băimăreni. Tot la Baia Mare, în 1913, Tibor Boromisza a prezentat o expoziţie personală.

dr. Ioan Angel Negrean

 

copie Thorma_Janos_1992_interior

Janos Thorma, „Interior”

 

Complexitatea şi anvergura personalităţii lui János Thorma se poate distinge atât prin creaţia sa artistică cât şi prin rolul pe care l-a avut în anul 1896 ca unul dintre fondatorii coloniei de artişti de la Baia Mare, pentru ca apoi între anii 1902-1927 să devină principalul profesor al Asociaţiei Pictorilor de la Baia Mare. Din 1917 devine preşedintele acestei Asociaţii.

Şi-a început studiile de arte plastice la Şcoala de desen la Székely Bertalan, apoi în anii 1888-1890 le-a continuat la München sub îndrumarea lui Simon Hollósy la Academia Regală Bavareză de Artă. În anul 1891 şi între anii 1893-1895 a lucrat la Academia Julian la Paris. Pictura lui a pornit sub semnul naturalismului având ca model creaţia lui Bastien-Lepage, în prima perioadă de creaţie lăsându-se influenţat de idealurile clasicismului francez si inspirat de romantismul german în creaţii dedicate revoluţiei de la 1848-1849.

Cea de-a doua perioadă a creaţiei lui János Thorma este, în cea mai mare măsură, sintetiză a plein-air-ismului în formule plastice determinate de experienţa simbolismului gauguinian şi de experienţele secesioniste. Dacă în plan didactic devine tot mai implicat în dezvoltarea şcolii şi a mişcării artistice şi coloniei artistice, în planul creaţiei personale trece de la implicarea socială la o lume oarecum autosuficientă, ideală, dar foarte personală prin expresie plastică şi devotament personal sentimental.

Desenul sintetic, dar stăpânit în limitele unei virtuozităţi de tip clasicist, îl serveşte pentru a delimita suprafeţe de culoare care devin din ce în ce mai expresive prin dialogul pe care-l dezvoltă. Este vorba, de fapt, despre înţelegerea pe care artistul o are faţă de schimbările majore care au loc în arta acelor vremuri. János Thorma devine modern prin preocuparea pentru puterea de expresie a mijloacelor plastice: pată, linie, culoare.

dr. Dorel Topan

 

copie Sainelic_Alexandru_2520_promenada_mamelor

Alexandru Șainelic, „Promenada mamelor”

 

Lucrarea „Promenada mamelor” este relevantă pentru ceea ce am putea denumi stilul Alexandru Şainelic. Este, de fapt, maniera care-l particularizează pe artist în peisajul Centrului Artistic Baia Mare.

Alexandru Şainelic îşi elaborează compoziţiile pe o reţea de suprafeţe ale căror profunzimi tridimensionale sunt sugerate doar de către cromatica extrem de reţinută. Spaţiul său plastic este o reconstituire a realităţii, ca într-un puzzle.  Descompunerea suprafeţelor se face la acesta prin asumarea şi aplicarea lecţiei cubiste, fără însă să-şi propună o prezentare simultană a tuturor suprafeţelor motivelor, precum la Picasso sau Braque.

Geometrizarea puternică a formelor, duce, în creaţia lui Şainelic, la o îndepărtare de redarea trăsăturilor în caracter a personajelor, niciodată, însă, neajungându-se la abstractizare, ci, mai degrabă, de cele mai multe ori, la personaje generice, la tipologii sociale.

Artistul reprezintă formele prin alăturări ale suprafeţelor (ca în tehnica vitraliului), motivele interacţionând optic între ele. Reconstituirea realităţii se face, de către spectator,  mai degrabă prin apelul inconştient la memorie decât printr-o contemplare pasivă. Se recurge, astfel, mai degrabă la intelect decât la afect.

Temele preferate ale lui Alexandru Şainelic, sunt cele sociale şi istorice. Subiectele şi motivele sale se referă la categorii şi clase sociale, aşa cum artistul înţelege să le reprezinte într-o epocă în care comanda politică încerca cu obstinenţă să-şi impună directivele în creaţiile artistice ale vremii.

dr. Dorel Topan

 

 

Bajenaru_Dan_0599_peisaj_BM

Dan Băjenaru, „Peisaj băimărean”

 

Pictorul Dan Băjenaru s-a născut la Piteşti în 11 mai 1900 şi a trăit până în 25 mai 1988, când s-a stins din viață la Bucureşti. A făcut parte dintr-o familie cu înclinaţii artistice, tatăl său (Ion Băjenaru) fiind un tenor român din perioada de început a operei în România.

Formarea artistică a început-o la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea pictorilor G. D. Mirea şi Costin Petrescu. Din 1927 şi-a continuat studiile la Academia Julian şi Ranson din Paris, iar ca bursier al Ministerului Cultelor şi Artei, a studiat la Şcoala Română de la Fontenay aux Roses. Tot ca bursier a lucrat şi la Baia Mare, în verile anilor 1919, 1920, 1922, 1924, 1925 şi 1926.

Debutul artistic s-a petrecut la Paris, cu o expoziție personală în 1926. Tot aici, în 1927, a expus la Salonul de Toamnă şi în 1937 la Expoziţia Universală. În ţară a expus cu regularitate din 1929, la Salonul Oficial, iar în perioada 1930-1940 a participat la expoziţiile Tinerimii Artistice şi la cele organizate de Grupul Nostru.

De-a lungul carierei sale artistice, Dan Băjenaru a avut numeroase participări expoziţionale, atât în ţară cât şi în străinătate. În anul 1975 i s-a organizat o expoziţie retrospectivă la Bucureşti.

A obţinut mai multe premii la participările sale la Salonul Oficial, iar în 1937 a fost distins cu Medalia de argint la Expoziţia Universală de la Paris.

dr. Ioan Angel Negrean 

 

copie Camarasan_0673_jocul_gainii

Ilie Cămărășan, „Jocul găinii”

 

Viziunea plastică elaborată de Ilie Cămărășan și-a definit o identitate distinctă și distinsă prin cel puțin următoarele caracteristici: o vivacitate coloristică stenică de tip solar,  elaborări componistice savante cu un impact metaforic puternic,  claritate și eleganță formală, dublate de un inconfundabil simț al umorului, respectiv de o copleșitoare capacitate de ficționare narativă în registre cel mai adesea ludice. Lumea inventată în pictura artistului este una dinamică și vie, devotată spațiului și identității spirituale rurale românești, care pulsează de energii benefice.  Fixată într-o zonă de interferare discretă a realului și a suprarealului, rostirile metaforice utiilizate de Ilie Cămărășan construiesc o perspectivă în care personalitatea artistului a dispus de acea nobilă și rară capacitate de a-și apropria și a „contopi” creativ lecțiile câtorva filoane estetice, printre care regăsim baladescul și ironismul arhaic românesc, decorativismul sintetist postgauguinian și ludicul chagallian.

dr. Tiberiu Alexa  

 

Bitay_Zoltan_3678_Dealul Florilor

Zoltan Bitay, „Dealul Florilor”

 

Artistul plastic băimărean Zoltán Bitay s-a născut în anul 1931 la Cermei, în judeţul Arad. Cunoscut astăzi ca pictor şi grafician, el şi-a realizat pregătirea artistică urmând, la Cluj, cursurile secţiei Pictură din cadrul Institutului de Arte Plastice «Ion Andreescu», pe care le-a absolvit în anul 1958, avându-i ca profesori şi mentori pe Tibor Kádár, Teodor Harşia şi Béla Nagy Abodi.

Imediat după absolvire s-a stabilit la Baia Mare, unde a şi debutat la Expoziţia Regională din 1958 a membrilor Filialei Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Zoltán Bitay s-a integrat rapid în mişcarea artistică băimăreană participând, apoi, cu regularitate aproape anuală, la expoziţiile oficiale anuale şi la cele de grup şi colective organizate de filiala băimăreană a U.A.P.R.

Pe lângă pictura de şevalet, artistul s-a preocupat în egală măsură de grafica de şevalet şi apoi de grafica publicitară, de arta decorativă şi de for public, făcând astfel dovada calităţilor sale de artist complex, capabil să treacă uşor de la o tehnică la alta. Sunt notabile lucrările artistice realizate de Zoltán Bitay în tehnicile mozaicului, a vitraliului, etc.

De-a lungul carierei sale artistice Zoltán Bitay a realizat numeroase expoziţii personale în ţară la: Baia Mare, Salonta, Târgu Secuiesc, Oradea şi în străinătate: Budapesta, Zebegény şi Kecskemét (Ungaria), Klagenfurt şi Unterwart (Austria). De asemenea a participat la numeroase expoziţii colective şi de grup în ţară la: Baia Mare, Bucureşti, Arad, Cluj-Napoca, Satu-Mare, Braşov, Constanţa şi Timişoara şi în străinătate: Barcelona (Spania), Szentendre, Budapesta, Gyula, Szolnok, Kecskemét şi Bugac (Ungaria), Stockholm şi Solna (Suedia). În ultima perioadă Zoltán Bitay a participat la numeroase tabere de creaţie în Ungaria şi Serbia.

Pentru întreaga activitate artistică, în anul 2012 lui Zoltán Bitay i s-a decernat premiul şi diploma Artistul Anului, conferite de Consiliul Local Baia Mare, Primăria Municipiului Baia Mare şi Filiala Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

dr. Ioan Angel Negrean

Comunicat de presă


MUZEUL JUDEŢEAN DE ARTĂ «CENTRUL ARTISTIC BAIA MARE»

anunţă

SUSPENDAREA TEMPORARĂ

A TUTUROR ACTIVITĂȚILOR CU PUBLICUL.

 

Conducerea Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» decide SUSPENDAREA – ÎNCEPÂND CU ZIUA DE JOI, 12 MARTIE a.c. ȘI PÂNĂ ÎN ZIUA DE MARȚI, 31 MARTIE a.c. – A TUTUROR ACTIVITĂȚILOR CU PUBLICUL, INCLUSIV:

  1. a) vizitarea expoziției permanente și a expozițiilor temporare (individual, și/sau în grup);
  2. b) activități educaționale, atât cele organizate și/sau găzduite în spațiile interioare al muzeului (săli de expoziții; sala de programe educaționale, și altele asemenea), cât și cele programate anterior să fie organizate și/sau găzduite în spațiile altor locații instituționale din municipiul Baia Mare și/sau județul Maramureș;
  3. c) orice alte evenimente și activități cu participarea nemijlocită a publicului, indiferent de spațiul de desfășurare preconizat (fie el închis, sau deschis), și care implică în vreun fel sau altul participarea muzeului nostru. 

Această decizie de suspendare temporară pe perioada 12-31 martie a.c. – dar cu posibilitatea prelungirii sale ulterioare, funcție de evoluția problematicii contagiunii virale în țară și în arealele municipal și județean – reprezintă punerea în acord a regulilor de funcționare publică a muzeului nostru, cu măsurile legislative și normative dispuse de autoritățile în drept, în vederea stopării riscurilor de răspândire a infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2 / COVID-19, după cum urmează:

  1. a) Hotărârea nr. 7/11.03.2020 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență din cadrul Guvernului României, privind aprobarea Hotărârii nr. 9/10.03.2020 a Grupului de suport tehnico–științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României (cf. art. 5):

„(…) art. 5. (…) sistarea activităților cu public pentru muzee, până la data de 31.03.2020, cu posibilitatea de prelungire. (…)”

  1. b) Adresa Cabinetului Ministru sub nr. 1775/10 martie a.c. a Ministrului Culturii privind măsurile de siguranță în contextul riscului de răspândire a infecției cu noul coronavirus, și a prevederilor Hotărârii nr.7/07.03.2020 a Grupului de suport tehnico–științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, prin care s-a luat decizia ca: 

„(…) în perioada 10 martie – 22 martie 2020 să se suspende toate activitățile și evenimentele cu public la nivelul fiecărei instituții. (…)”

  1. c) Comunicatul Instituției Prefectului –Județul Maramureș postat în 10.03.2020, orele 13:15 (vezi: https://www.facebook.com/prefecturamaramures/posts/2918826981489710) pe rețeaua de socializare Facebook:

Se interzice, până la data de 31 martie a.c, organizarea târgurilor și expozițiilor în județul Maramureș

În contextul riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus – COVID19 și adoptarea măsurilor de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul țării noastre, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară și a decis interzicerea organizării și desfășurării târgurilor și expozițiilor de orice natură, până la data de 31 martie a.c., în județul Maramureș [sublinierea noastră]. (…)”

Starea de sănătate și siguranța vizitatorilor noștri, ale personalului muzeului și cele ale comunității ca întreg, precum și asigurarea calității optimale pentru stările de conservare și de sănătate ale patrimoniului muzeal pe care îl tezaurizăm – reprezintă priorități majore ale muzeului noastru. Pentru a elimina riscurile și vulnerabilitățile generate de răspândirea COVID-19, și urmând măsurile luate de autorități pe plan național și internațional, instituția muzeală va fi așadar închisă accesului publicului – deocamdată cel puțin în intervalul 12-31 martie anul curent.

Activitatea personalului va continua conform programului obișnuit de lucru. Urmărim reconfigurări parțiale și (deocamdată) temporare ale unor priorități de obiective și sarcini, în sensul sporirii timpului și mijloacelor de muncă alocate unor activități individuale de cercetare–documentare, respectiv în sfera operațiunilor specifice reevaluării patrimoniului muzeal deținut. Funcție de evoluția pe termen scurt și mediu a situației contagiunii virale (extensie sau contracție), aceste măsuri vor putea fi prelungite și, eventual, extinse în viitor.

Anunțăm public că, cel puțin deocamdată, menținem pe mai departe activ și funcțional planul expozițional pe anul 2020: echipele curatoriale își continuă activitățile planificate în elaborarea/organizarea expozițiilor propuse, iar dacă contextul viitor o va cere, PRECONIZĂM PREZENTAREA ONLINEÎN ABSENȚA PUBLICULUI – A NOILOR EXPOZIȚII în modalități tehnice și formate pe care suntem pe cale să le elaborăm, și care vor fi comunicate public în timp util, la vremea potrivită.

Pe mai departe, în această perioadă publicul va putea urmări online prezența publică a instituției noastre în mediul virtual, acolo unde Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» va continua să comunice – cu Dumneavoastră – Publicul ! – utilizând următoarele adrese:

  1. a) pagina web: https://www.muzartbm.ro/ ;
  2. b) pagina blog: https://muzeuldeartabaiamare.wordpress.com;
  3. c) rețeaua de socializare facebook: https://www.facebook.com/MJACABM/ ;
  4. d) rețeaua youtube: https://www.youtube.com/user/MuzeulDeArtaBM?reload=9 ;

Informaţii viitoare privind evoluția evenimentelor și asupra problematicii activităților noastre directe cu publicul vor fi transmise în timp util, în funcție de deciziile autorităților competente, ale forurilor superioare și organismelor de specialitate. 

dr. Tiberiu ALEXA,                                                   dr. Ioan Angel NEGREAN,

        Director,                                                               Coordonator Compartiment

                                                                               Programe, Marketing şi Produse Muzeale

 

 

%d blogeri au apreciat: