5 Mai – Ziua Artistului Plastic Băimărean


Comunitatea artistică sărbătorește pe 5 Mai Ziua Artistului Plastic Băimărean. Cu această ocazie vor fi organizate mai multe evenimente culturale, atât expoziționale, cât și dedicate celebrării a 121 de ani de la înființarea Coloniei Băimărene de Pictură.

Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» propune publicului fotodocumentarul lui Ionică Pîrvu, «Ildiko Zoicaș Motiș – Împletitoarea de nuiele». Vernisajul va avea loc la ora 14,00 la sediul muzeului nostru, de pe str. 1 Mai, nr.8, expoziția rămânând deschisă spre vizitare până la finele lunii iunie, de marți până duminică, între 10,00 – 16,30.

Filiala Baia Mare a Uniunii Artștilor Plastici a pregătit o serie de activități dedicate celebrării a 121 de ani de „Centru Artistic Baia Mare”, activități care se vor derula pe tot parcursul zilei de 5 Mai, în mai multe puncte din oraș.

În prima parte a zilei vor avea loc două evenimente comemorative, la Pantheonul din cimitirul Horea 1 (ora 10,00), respectiv la cel din cimitirul Dealul Florilor (ora 11,00), în amintirea artiștilor care au pus bazele și care au continuat tradiția Școlii Băimarene de Pictură.

În a doua parte a zilei vor fi vernisate două expoziții de pictură, ambele dedicate „Zilei Artistului Plastic Băimărean”:

ora 17:00 – la sediul Galeriei de Artă UAP, Bd. București, nr. 6, respectiv

ora 18:00 – la sediul galeriei „Totus Tuus”, din incinta Bisericii Sf. Treime, Piața Cetății.

Expozițiile vor rămâne deschise pentru public, putând fi vizitate după orarul obișnuit al spațiilor-gazdă. Mai multe detalii despre artiștii expozanți găsiți în îmaginile de mai jos.

Ziua de 5 Mai a fost aleasă pentru sărbătorirea artistului plastic băimărean, deoarece această data marcheza exact momentul calendaristic în care, în primăvara anului 1896, artiștii întemeietori ai Centrului Artistic Baia Mare au sosit în orașul nostru. Iată cum a consemnat desfășurarea evenimentului, la vremea respectivă, săptămânalul local de limbă maghiară Nagybánya és Vidéke [„Baia Mare și împrejurimile”]:

„(…) Marţi dimineaţă [5 mai] au sosit cu trenul de dimineaţă: Gyula Rudnay, Lajos Deák [Ebner], Hans Genher [München], Beniamin Austeim (Rusia) [sic ! – de fapt: Jan Austen, Varșovia], Walther Troitsch (München), Ulrich Rothermoser [München], Charles Cohn–Fowler (Calkutta), Mauriciu Grosz [Satu Mare], iar miercuri [6 mai] cu trenul de dimineaţă, au sosit în frunte cu Simon Hollósy [München], Béla Grünwald [München], Edward Johnson (Boston), Viktor Belányi [Ludanice – Slovacia], István Réti [Baia Mare – München], Nuszbaum Jakab (Frankfurt), Liebmann Alexander (Berlin), Gábor Papp [Cluj – München], Nándor Kiszely [München], József Mály [München]. Sosirea ambelor trenuri a fost asistată de mai multă lume care s-a deplasat pentru a-i întîmpina pe oaspeţi (au participat de asemenea primarul şi căpitanul şef). La solicitarea artiştilor primirea a fost cît se poate de simplă, însă amicală. Autorităţile oraşului i-au aşteptat pe cei sosiţi cu un mic dejun. Apoi s-au deplasat la atelierul din parc, şi-au luat în primire locuinţele, iar acum pictorii veniţi din depărtări se simt aici tot atît de bine precum locuitorii permanenţi ai oraşului. (…) ”. 


[sursa: ***, „Hollósy iskolája…”, Nagybánya és Vidéke, XXII, 1896, nr. 19, 10 mai, p. 2]

 

Imagini din expoziţia «Dincoace de Deal – Real»


Expoziţia «Dincoace de Deal – Real»


În perioada 8 – 19 aprilie 2013, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», prezintă publicului, la Galeria de Artă a U.A.P. Filiala Baia Mare, de pe b-dul Bucureşti nr. 6, expoziţia de pictură cu titlul «DINCOACE DE DEAL – REAL», a artiştilor plastici Ioan A. Negrean şi Dorel Topan.

Prezentarea oficială a expoziţiei, precum şi lansarea microalbumelor de artă «NEGREAN – AMINTIRI DESPRE UN DEAL BĂIMĂREAN» şi «TOPAN – FEŢE, LUCRURI, INTERFEŢE», vor avea loc joi 11 aprilie 2013, ora 15, la Galeria de Artă a U.A.P. Filiala Baia Mare, b-dul Bucureşti nr. 6.
Comisar de expoziţie şi moderator, dr. Tiberiu Alexa, director al Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».
Microalbumele de artă vor fi prezentate de muzeograful Ioan Botiş, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Baia Mare.

dr. Ioan Angel Negrean,
Şef Birou programe şi marketing

Dincoace de deal - real

invitatie Dincoace de deal - real

Expoziţia Lucrarea lunii (2011 – 2012)


Marţi, 12 martie 2013, ora 17:00, la Galeria de Artă a Filialei UAP Baia Mare, din Baia Mare, bulevardul Bucureşti, nr. 6, a avut loc deschiderea oficială a expoziţiei Lucrarea lunii (2011 – 2012). Această expoziţie poate fi vizitată gratuit, de luni până vineri între orele 10:00 – 18:00, până la data de 22.03.2013.

afiş expozitie lucrarea lunii (2011 - 2012)

Mai jos sunt prezentate lucrările incluse în cadrul expoziţiei:

Această prezentare necesită JavaScript.

Imagini cu expoziţia şi de la vernisaj:

%d blogeri au apreciat asta: