GHEZA VIDA A PLECAT SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU BRÂNCUȘI !   


GHEZA VIDA A PLECAT SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU BRÂNCUȘI !

                                                        Acad. MARIUS PORUMB

         Anul acesta, la 11 mai, se împlinesc patru decenii de când maestrul Gheza Vida, unul dintre cei mai importanți artiști ai României postbelice a plecat spre veșnicie. S-a născut la 28 februarie 1913 la Baia Mare, străveche localitate minieră, a cărei faimă artistică internațională se datora școlii de pictură întemeiată la sfârșitul secolului al XIX-lea.

bty

Vida a început să sculpteze încă din tinerețe, mai întâi personaje din lumea satului maramureșean sau inspirate din viața minerilor, manifestând o puternică comuniune  și admirație față de arta populară , care îi va fi un permanent izvor de inspirație. Atmosfera artistică de la Baia Mare l-a influențat încă din 1932, frecventând atelierul pictorului Alexandru Ziffer, care mereu afirma că Vida va avea un strălucit viitor. Debutul artistic  și expozițional are loc în 1937  la Baia Mare, când expune două sculpturi (Miner și Țăran legat de stâlp), lucrările fiind elogiate în presa locală. În toamna aceluiași an  pleacă spre Spania unde participă ca voluntar  în Armata republicană. Traversează întreaga Europă și se întoace la Baia Mare în 1941, orașul împreună cu întregul Maramureș fiind în urma Dictatului de la Viena, sub ocupație  horthystă. Fiind român și având cetățenie română, a fost atent supravegheat de poliție, fiind de trei ori concentrat  în detașamentele de muncă forțată din Ungaria. În timpul șederii la Budapesta urmează cursurile Academiei de Belle-Arte (1942-1944), având ca profesor pe Jenö Bori. După eliberarea de sub ocupația horthystă, Vida s-a înrolat voluntar în Armata Română, luptând pe frontul antihitlerist.

Revenind după război acasă la Baia Mare, Gheza Vida sculptează și participă la expoziții începând  cu anul 1946 la Cluj, iar în 1948 expune la Expoziția regională  a Transilvaniei grupul statuar Dans oșenesc și  Buciumașul,  lucrări ce în decembrie același an au fost expuse la București la Palatul Republicii, fiind admirate și apreciate elogios de critica de specialitate.

„În sculptura în lemn, Gheza Vida este, alături de Brâncuși și Ladea, cel mai apropiat de linia tradiției populare, iar Dans Oșenesc, cioplit dintr-un trunchi de copac de către Vida, este una din pilduitoarele înfăptuiri în acest material” (Petre Comarnescu, 1958).

În anii următori artistul participă la numeroase expoziții personale și colective din țară  (Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov, Satu Mare, București) și în străinătate (Bienala internațională de la Veneția, Moscova, Budapesta, Cairo, Alexandria, Damasc, Bratislava, Berlin, Praga, Sankt Petersburg, Sofia, Paris, Varșovia, Belgrad, Helsinki, Bologna, Torino, Roma, Londra, Haga, Oslo, Bruxelles).

DSC_0086

Gheza Vida, Monumentul Ostașului Român, Carei

În 1964 se inaugurează, la Carei, Monumentul Ostașului Român, operă datorată sculptorului Gheza Vida, care a colaborat  cu arhitectul Anton Dâmboianu, grandiosul complex monumental fiind o realizare de excepție a artei monumentale de for public din România.

Opera maestrului Vida, sculpturile sale de o remarcabilă vigoare, înfățișează adesea personaje în atitudini genuine din viața cotidiană a maramureșenilor (La fân, Odihna, Horitoarea, Țărancă cu coșul, Cap de țăran, Butimanul, Tropotita, Dans oșenesc, Veselia, Recolta, Miner cu lămpaș, Mineri, Miner citind, Copil cu pasăre, Copil mâncând, Muncitor forestier, Femeie împovărată), precum și  personaje și secvențe ale istoriei românești ( Horia, Cloșca și Crișan, Balada lui Pintea, Pintea Grigore judecând un boier, Dragoș Vodă, Menumorut, Voievodul Gelu, Bogdan Vodă, Răscoala). Un mare grup de sculpturi au o bogată încărcătură metaforică, fiind inspirate din universul mitic maramureșean (Omul apelor, Omul dintre focuri – Foca, Omul nopții, Omul pădurii, Cușma dracului, Mărțoaia,  Vâlva minelor, Varvara, Carnaval, Botejunea de pe Iza).

Moisei

Gheza Vida, Monumentul țăranilor martiri de la Moisei

Cioplit mai întâi în lemn în 1966, Monumentul țăranilor martiri de la Moisei a fost transpus în piatră în 1972, despre care criticul Constantin Prut scria că monumentalul complex este „ o sinteză a spiritualității românești atingând acea tensiune unică la care s-a afirmat vocația ordinii, a echilibrului psihic și cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau din spațiile brâncușiene”.

Călătorind prin Maramureș Geo Bogza nota; „În vara trecută, oamenii Maramureșului nu s-au desmințit și au ridicat la Moisei, din trainic și nobil lemn de stejar, un complex monumental, cum nu se mai găsește… căruia i se poate spune așa pe bună dreptate, ca aceluia ridicat de Brâncuși la Târgu Jiu. Totul este sobru, sever, plin de simboluri și semnificații profunde și reintegrând în nobilele tradiții ale Maramureșului, amintirea celor douăzeci și nouă de fii ai săi, uciși de cea mai rea fiară ce și-a purtat pașii pe acolo. Autorul acestui monument inspirat din sanctuarul dacic, este sculptorul Gheza Vida a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor”.

Sfatul batr.

Gheza Vida, Sfatul bătrânilor

       Sfatul bătrânilor, realizat mai întâi în lemn (1973) și apoi în piatră, amplasat la Baia Mare ca un simbol în vecinătatea Palatului administrativ, este un grup statuar impresionant, cu o largă deschidere filosofică, ce vine dinspre străvechea civilizație a satului românesc, reprezentând un moment profund și solemn legat de viața obștei.

Ansamblurile monumentale  create de Vida au devenit simboluri naționale în conștiința publică românească, Monumentul Ostașului Român de la Carei sau Monumentul țăranilor martiri de la Moisei, excepționale realizări artistice, sunt adevărate repere în evoluția sculpturii contemporane românești.

Vasta și valoroasa  operă înfăptuită de maestrul Vida se află în patrimoniul a numeroase muzee din țară, dar și din străinătate, opera sa fiind încununată cu numeroase  premii și distincții: Premiul de Stat (1953), titlul de Maestru Emerit al Artei (1957), Artist al Poporului (1964), Steaua Republicii (1978). În 1974 Gheza Vida a fost ales membru al Academiei Române, cel mai înalt for științific și cultural al țării.

Fiu al Maramureșului, Vida a lăsat o valoroasă moștenire, îmbogățind patrimoniul cultural național. Atelierul memorial (întemeiat în 2013 cu sprijinul municipiului Baia Mare),  este ofranda  inchinată orașului natal. În orașul de la poalele Dealului Florilor arta sculptorului este mereu prezentă în Muzeul de Artă, la Atelierul Memorial  din Centrul istoric, prin monumentele de for public Sfatul bătrânilor, Statuia Minerului, sau Statuile de lemn dela Moisei de la Muzeul Etnografic, Colecția de Cactuși din Parcul central străjuită de figura în bronz a maestrului (realizare Ioan Marchiș), sunt tot atâtea locuri în care ne întâlnim cu nemuritorul Vida.

La împlinirea a patru decenii de la înveșnicirea marelui sculptor, recunoștință și pioasă amintire !

Acad. MARIUS PORUMB

 

Gheza Vida Şi Centrul Artistic Baia Mare – 5


5. CE NU OBSERVAM ÎNSA DESPRE ARTISTUL VIDA ŞI DESPRE OPERA SA?

5.1. contextualizarea devenirii sale intelectuale şi artistice în relaţii generative cu mediul profesional de formare: MIŞCAREA ARTISTICĂ BĂIMĂREANĂ;

5.2. contextualizarea activităţii, carierei artistice şi a semnificaţiilor operei sale în raport cu ambianţa mediului de proximitate culturală: CENTRUL ARTISTIC BAIA MARE;

5.3. definirea precisă a parametrilor stilisticii operei sale în filiaţia estetică a modelelor „neo-obiectualist” şi expresionist în contextul antiavangardismului proletcultist din deceniu şase – cu toate consecinţele argumentative de rigoare (inclusiv cu nuanţarea particularităţii cel puţin „neaşteptate” a afirmării unei stilistici de factură expresionistă în ambianţa „realist socialistă” a anilor 1950, şi – mai presus de toate! – acceptarea şi legitimarea unei asemenea viziuni sub umbrela „polul de putere politică” din acea vreme!):

5.4. descifrarea rolului deţinut de artist „de-a lungul obsedantului deceniu” şi imediat după, în conservarea, transformarea şi dezvoltarea structurilor instituţionale şi socio-profesionale specifice comunităţii artistice băimărene;

5.5. descifrarea rolului pe care l-a deţinut în asigurarea factorilor de continuitate şi relansare contemporană a mişcării artistice băimărene şi, pe cale de consecinţă, a CENTRULUI ARTISTIC BAIA MARE.

1942 Vida Minerii 1942 Muz Arta Cluj-Napoca

În consecinţă, apreciez conclusiv că, în ciuda fragilităţii instrumentelor de susţinere, promovare şi diseminare „demotică” a «tablei canonice de valori» în domeniul artelor plastice româneşti moderne şi contemporane, la 33 de ani de la trecerea întru istorie, opera lui Gheza Vida şi-a consolidat poziţionarea în elita canonică a culturii noastre artistice.

Pe de altă parte, însă, adecvarea obiectivă a ideaticii semnificaţiilor acestei opere la sensibilităţile şi percepţiile noii societăţi româneşti devine un capitol deschis către timpul viitor. Aceasta cu atât mai mult cu cât acele insistent evocate rădăcini generative, fundamental înfipte adânc în solul (cândva încă germinativ al ethosului civilizaţiei maramureşene a lemnului) la rândul lor vor deveni cât de curând istorie, odată cu dizolvarea accelerată şi definitivă a tradiţiilor şi obiceiurilor arhaice în masa globalizantă a modernizărilor prezidate de lucrarea şi prelucrarea mai marilor şi mai micilor „proiecte europenizatoare”.

Înapoi la pagina principală…

Dr. Tiberiu ALEXA

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Gheza Vida Şi Centrul Artistic Baia Mare – 4


4. CE MAI OBSERVĂM DESPRE FIXAREA ŞI DISEMINAREA SEMNIFICAŢIILOR OPEREI LUI VIDA ÎN SFERA ACTUALEI COMUNICĂRI „DEMOTICE”/DE MASĂ – CU PRECĂDERE ÎN/PRIN INSTRUMENTELE ELECTONICE DE MEDIATIZARE:

4.1. Că reperele majore fixate în ierarhia canonică se regăsesc, în litera şi spiritul lor, printre ideile/valorile majore diseminate către publicul larg. Diverse postări (blog, web etc.) îşi însuşesc şi promovează reperele axiologice fixate prin discursul canonic: se consemnează astfel despre Vida că este „…unul dintre cei mai importanţi sculptori moderni din Romania…[i]; se observă cum „Ceea ce impresionează în opera lui Vida Gheza (1913-1980), deschizător de noi drumuri în sculptura românească în lemn este coerenţa, unitatea şi forţa de comunicare a unui univers puternic, încastrat în spiritualitatea satului arhaic, dar şi în cutumele din lumea atât de ciudată a minerilor transilvani. Consubstanţialitatea dintre artă şi mitologie (explicită sau implicită) determină în imaginile realizate cel mai adesea în lemn – dincolo de originalitatea de limbaj, înscrierea lor într-un orizont în care constantele spiritualităţii noastre devin motive sau dominante ale creaţiei. Ca atare inovarea la Vida este una de esenţă, limbajul plastic fiind corolar al acesteia, înglobând însă şi sugestii din plastica europeană a epocii (în special sugestii de tip expresionist)..”[ii];

1958 Vida Rascoala 1958 Artindex

4.2. Timide, dar salutare tentative de aşezare a creaţiei lui Vida în «context paneuropean» acum, când timpul prezent pare împingă până către fetiş subsumarea adecvarea birocratică la ceea ce ni se spune că ne-ar «cere Europa»: „Sculptori ca (…) au ilustrat, prin atitudine, iconografie şi filosofie implicită, reperele, aspiraţiile şi utopiile unui sistem care avea o enormă nevoie de a se promova doctrinar şi de a se acredita simbolic. Excepţie fac, în acest monoton ansamblu, două personalităţi singulare în felul lor în sculptura romanească: Vida Gheza (1913 – 1980) … [şi] … Gheorghe Anghel (1904 – 1966). (…) Statuara românească se înscrie în cea mai elegantă, tipologică şi esenţială „monumentalistică” europeana şi de ce nu universală. (…) totul ni se certifică ca valoare a statuarei româneşti prin opera, probabil, a celui mai prolific maestru al cioplirii lemnului din sculptura românească, onestul Vida Geza, prin remarcabilele sale lucrări monumentale de la Moisei şi Monumentul Victoriei de la Carei[iii]

[i] http://tudorphotoblog.blogspot.ro/2013/03/sculptorul-vida-gheza-centenar-1913-2013.html, la 5 martie 2013

[ii] A[lexandra].R[us]., în loc. cit., la 13 mai 2013.

[iii] Alin Neacşu, „Sculptura modernă românească – trăsături definitorii”, în http://www.sculptor-neacsu.eu/articol-sculptura/sculptura-moderna-romaneasca–trasaturi-definitorii.html, la 26 septembrie 2011.

Înapoi la pagina principală…                                                        Citeşte mai departe…

Dr. Tiberiu ALEXA

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Gheza Vida Şi Centrul Artistic Baia Mare – 3


  1. CE OBSERVĂM DESPRE REVERBERAŢIILE IERARHIEI CANONICE ÎN ACTUALITATEA POSTCOMUNISTĂ?

Adaosurile de „plusvaloare” expoziţională şi bibliografică pătrunse pe piaţă, din 1990 încoace, sunt mai degrabă modeste cantitativ dar substanţiale ca relevanţă şi putere de circulaţie, ele ranforsând, deocamdată, poziţia lui Vida în ierarhia canonică.

3.1. Expoziţiilor băimărene menţionate mai sus li se asociază doar o singură altă manifestare retrospectivă, însă de anvergură şi impact major: expoziţia Arhetipuri sculpturale. Sculptură în lemn, realizată cu piese din colecţiile proprii la Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti (curator Ana Zoe Pop: iulie-octombrie 2012):„ În ciuda mulţimii lucrărilor, iubitorii de sculptură în lemn vor distinge «dintr-o ochire» stilul maeştrilor îndrăgiţi. Vida Geza, de pildă, cu sculpturile lui în forţă şi amprenta aceea aproape carnală întruchipată în lemn, care-i pulverizează limitele proletcultiste ale subiectelor.[i]

3.2. Bibliografia de statutare canonică s-a îmbogăţit, semnificativ, cu două dicţionare de importanţă majoră în câmpul istoriografiei româneşti de artă, fapt demn de subliniat îndeosebi în condiţiile în care lexicografia noastră indigenă în domeniu este mai degrabă săracă, deşi ea reprezintă unul dintre instrumentele majore ale legitimării şi legitimităţii canonice. Astfel, în al său Dicţionar de artă modernă şi contemporană, Constantin Prut îi consacră lui Vida un articol concentrat îndeosebi asupra statuarei monumentale de for public: „În Monumentul de la Moisei, aristul atinge acea tensiune unică la care s-a afirmat vocaţia ordinii, a echilibrului psihic şi cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, din sanctuarele dacice sau din spaţiile de evocare brâncuşiene. (…) Un subtil joc al forţelor centripete aducă aici datele vieţii spirituale, în vreme ce tensiunile centrifugale extind nemăsurat hotărârile acestui loc în care se glorifică eroi maramureşeni (…) Şi în restul operei sale, Vida se preocupă de cercetarea şi aducerea în lumină a mitologiei populare, a unor reprezentări cu rădăcini în practicile magice. O acută stare imaginativă amplifică în modul cel mai deplin operant semnificaţia lucrurilor şi evenimentelor (…).”[ii];1960 Vida Miner 1960 Artindex 5

La rândul său, Dan Grigorescu îl include pe Vida în noua ediţie a Dicţionarului avangardelor semnalându-i mai întâi grafica de „certă orientare expresionistă”, după care îi evaluează comprehensiv parametrii identitari ai creaţiei sculpturale: „(…) a respins deopotrivă facila «recitire» a pitorescului din arta populară şi reducerea forţată la un primitivism ce reţine doar trăsăturile sumare ale imagisticii arhaicităţii. El a dezvoltat sensurile profunde ale civilizaţiei ţărăneşti – mai ales ale celei din Maramureş – cu care avea afinităţi sufleteşti şi pe care o înţelegea foarte exact. Uneori, personajele sale sunt surprinse în toiul unor dansuri frenetice, parcă ale unor ritualuri primordiale, construcţia compoziţională conţinând un dinamism copleşitor care, însă, echilibrează surprinzător volumele, cu o rigoare netulburată. (…) Opera lui a împrumutat, de aceea, rosturile poetice ale culturii arhaice, pe care omul modern trebuie să ştie cum să le descopere şi să le reinterpreteze în forme limpezi, uşor de citit.[iii].

3.3. O evaluare retrospectivă, întrucâtva singulară pentru perioada de după 1989, ne vine din partea istoricului de artă român, stabilit de peste două decenii în diaspora italiană, Grigore Arbore, printr-un text redactat, ce-i drept, în contextul împrejurării aniversare din acest an al „Centenarului Vida”: „Intensa umanitate şi excepţionala forţă expresivă a operei sculptorului Gheza Vida (1913-1980) apar într-o lumină nouă din perspectiva pe care o avem aflându-ne la o distanţa de un secol de la naşterea sa (…). Poziţia sculpturii lui Gheza Vida în contextul artei contemporane romaneşti şi internaţionale este şi mai clară după evenimentele traumatice din România ultimelor decenii şi frământările generale din lumea contemporană (…). Ramân în continuare convins de corectitudinea opiniei mele conform căreia calitatea remarcabilă a sculpturii romaneşti din secolul al XX-lea conferă acesteia o poziţie de prestigiu pe plan internaţional, în circuitul de valori culturale pozitive şi înnoitoare ale unei civilizaţii în mişcare. (…) Cele mai interesante realizări ale sculpturii din România din perioada cuprinsă între deceniul al VI-lea şi al IX-lea al secolului trecut stă adeseori sub semnul expresivităţii dramatice (…); altele sunt racordate la experienţe stilistice înnoitoare, derivate, în multiple cazuri, şi de studiul şi înţelegerea simbolisticii artei populare. Pe un asemenea fundal stimulator se proiectează opera lui Gheza Vida, o personalitate artistica de prim rang, autor al unei opere purtătoare de tensiuni existenţiale ce sunt ecoul unor tensiuni existenţiale colective, operă ce nu poate fi caracterizată de acele aprecieri critice «notariale» specifice istoriei descriptive a istoriei artei şi criticii de artă şi nici de divagaţii retorice. Opera lui Gheza Vida stimulează consideraţii asupra poziţiei artistului în societate, asupra relaţiei acesteia cu demersul artistic, asupra simbiozei, de loc abstracte, între om şi artist. Prima impresie degajată de opera lui Gheza Vida este aceea de sinceritate expresivă. (…)”[iv].

[i] Valentin Iacob, „Expoziţii de excepţie în capitală. – Muzeul Naţional de Artă al României. Întoarcerea maeştrilor”, în http://www.formula-as.ro/2012/1037/planete-culturale-30/expozitii-de-exceptie-in-capitala-15562-print, la 18 decembrie 2012.

[ii] Constantin Prut, Dicţionar de artă modernă şi contemporană, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002, p. 517.

[iii] Dan Grigorescu, Dicţionarul avangardelor. Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2005, p. 701-702.

[iv] Cf. Grigore Arbore, „Intensa umanitate – Centenar Gheza Vida”, în http://www.amosnews.ro/intensa-umanitate-centenar-gheza-vida-2013-02-27, la 3 martie 2013.

Înapoi la pagina principală…                                           Citeşte mai departe…

Dr. Tiberiu ALEXA

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Gheza Vida Şi Centrul Artistic Baia Mare – 2


2. CE OBSERVĂM DESPRE IERARHIA CANONICĂ ÎNSĂŞI ?

Că, în ultimele două decenii, ierarhia canonică se află ea însăşi într-un discret dar clar proces de „punere sub asediu” prin:

2.1. ignorare şi/sau marginalizare publică;

2.2. prin absenţa unei scrieri de autoritate canonică (n-a existat niciodată un „tratat al Academiei Române” în domeniul artelor moderne şi contemporane româneşti);

2.3. prin contestarea postcomunista a însăşi validităţii „tablei de valori” canonice.

Vida atelier 2 relief

Cel puţin deocamdată – şi spre deosebire de „câmpul de luptă” al literaturii contemporane – câmpul artelor plastice româneşti contemporane pare să fie contaminat într-o măsură mai mică de visceralităţi atitudinale şi verbale proprii negărilor demolatoare. Cel mai probabil, va fi fiind vorba doar despre o aparenţă datorată unor varii conjuncturii. Pentru că, atunci când contextul a adus în prim-plan (altminteri de foarte rare ori, din 1990 încoace) propuneri de „revizitare” globală a patrimoniului şi „canonului” artistic contemporan (fie şi între limite secvenţiale, aşa cum şi-a propus monumentala expoziţie de anvergură retrospectivă Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti 1950-1990: curator Ruxandra Garofeanu, curatori asociaţi Dan Hăulică şi Paul Gherasim, septembrie-decembrie 2012), contestaţia ultraradicalistă nu a întârziat dinspre o „anume parte” a mediului „taberelor” culturale vocalizând vituperant într-un verbiaj ce merită memorat, măcar şi doar pentru a rămâne atenţi la ce şi în ce fel poate irumpe, mâine–poimâine, de sub spuza acalmiei iluzorii, un „revizionism canonic” de pură expresie… stalinistă (desigur, cu mobiluri niţel răsturnate!): „În locul Arcadiei eroismelor artistice inexistente, expoziţia prezintă bazarul rutinei estetizante, aşa cum a fost el în realitate, aproape o jumătate de secol: precar, culpabil, compromisoriu, pseudoprofesiosist, vetust, alienant, amoral. O cutie neagră plină de culori oarbe la vremuri, la adevăr, la artă chiar; degeaba cauţi în ea pe cineva care să fi luptat cu morile de pumni ale sistemului, precum bătrâna Elisabeta Rizea din Nucşoara. Pretutindeni dai de Baba, Ciucurencu din Pangratti, artişti aserviţi regimului până în cea mai lăuntrică fibră, chiar şi atunci când îl ocoleau.

Nimeni n-a luptat cu pensula-n mână, nimeni n-a vârât-o între spiţele secerei şi ciocanului. Toţi şi-au făcut biciclete din cercurile vicioase în care erau închişi şi-au pedalat, buimaci, prin mo­dernisme datate, prin Matisse, Braque, Picasso, ba chiar și prin El Greco, ca şi cum dreptul de a întoarce spatele realităţii ar fi fost o libertate. Cultivarea, cu obstinaţie, a unui defetism elitar, culturalist şi escapist este marea contribuţie la stagnarea morală şi umană a naţiei, pe care au adus-o artiştii. Oroarea stă în artă, dar eroarea în expoziţia care vrea să vândă oroarea ca eroism.”[i]

[i] Erwin Kessler, „Harfistul şi torpoarea”, în http://www.revista22.ro/articol-19000_2.html, la 03.01.2013.

Înapoi la pagina principală…                                                     Citeşte mai departe…

Dr. Tiberiu ALEXA

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

%d blogeri au apreciat: