Ioan Anghel Negrean – confesiuni de artist


Ipolit Strâmbu, Visare (1919)


Reprezentant de seamă al picturii moderne româneşti, Ipolit Strâmbu se naşte în localitatea Bratilovu, lângă Baia de Aramă, în 18 mai 1871. Studiază pictura la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, cu Theodor Aman şi G.D. Mirea, apoi îşi continuă studiile la Academia Regală Bavareză de Arte Plastice din München (1894-1900). În 1901 petrece mai multe luni la Paris unde, împreună cu Kimon Loghi, Ştefan Popescu, Nicolae Grant şi Sextil Puşcariu elaborează preparativele organizatorice care aveau să se finalizeze prin întemeierea societăţii  Tinerimea Artistică.

Visare_Ipolit Strambu

Ipolit Strâmbu, Visare (1919)

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

În 1901 devine profesor de pictură la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care avea să o şi conducă vreme de doi ani, în vremea ocupaţiei germane (1917-1918). În anii 1919, 1920 şi 1921 Ipolit Strâmbu a fost conducătorul şi profesorul grupurilor studenţeşti din Bucureşti şi Iaşi care au colonizat pe timpul verii (iunie–septembrie) în Centrul Artistic Baia Mare. Aici, îndrumându-şi studenţii împreună cu János Thorma şi efectuând studii de plein air în parcul Coloniei Pictorilor şi în pitoreştile împrejurimi băimărene de sub Dealul Crucii, pe cursul râului Lăpuş, în defileul Firizei şi în zona montană Izvoare, precum şi studii de interior în atelierul Şcolii Libere de Pictură, Ipolit Strâmbu a realizat un număr mare de lucrări (în general uleiuri pe carton) remarcându-se prin modul interpretativ original de redare a peisajului natural şi a celui citadin băimărean al timpului. Citeşte mai departe …

 

Vernisajul expoziţiei Anotimpurile-Negrean


Prof univ dr. Dorel Găină, artist plastic, (din cuvântul rostit la vernisaj)

În expoziţia «Anotimpurile – Negrean», ne aflăm într-o stare de peisaj în care avem tot ce înseamnă duhul şcolii băimărene prezent aici fizic şi metafizic; avem duhul, poate mai sprinţar al generaţiei ’80; avem duhul sever al contemporaneităţii şi modernităţii de Baia Mare, prezentă şi ea, şi fizic şi metafizic, în această instituţie fantastică care este Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»; avem o stare de peisaj în care eu aş intra, poate într-o nu neapărat polemică cordială cu distinsul meu coleg, dar atrăgându-vă atenţia că realul, câteodată, trebuie oglindit sau ambasadat prin ultrareal şi că nonficţionalitatea cel mai bine este gestionată de ficţionalitate şi avem în cadrul acestui eveniment plastic, o expoziţie care este şi nouă şi susţinută cu filonul şi cu rădăcinile ei.

vernisaj anotimpurile negrean 7

În acest context nu pot să nu punctez câteva din stările de peisaj pe care distinsul nostru coleg şi prieten Ioan Anghel Negrean ni le oferă. Este, iată, o stare fericită în care până la urmă desantarea sa în spiritul şi duhul plenerismului băimărean, al Şcolii de la Baia Mare, se întâmplă şi datorită unei fericite copilării petrecute vara pe plaiuri bistriţene, la bunica din satul Coasta, unde bănuiesc că s-a îmbătat cu această temă de care nici un artist nu poate scăpa: este tema primei copilării cu care rămâi până la moarte, prin oricâte stiluri treci sau oricâte stiluri ctitoreşti.

vernisaj anotimpurile negrean 6

Apoi, sigur că alegerea sa făcută pe o stare de restrişte administrativă ce se întâmpla în anii ’80 în învăţământul românesc, respectiv desantarea absolvenţilor cât mai departe, din păcate nu în Alaska, fiindcă o cumpăraseră americanii de la ruşi deja, dar ajungând în localităţi din care greu te puteai repatria, l-a făcut să ajungă la Seini, inclusiv pe indicarea hărţii, că e la 25 km de Baia Mare şi că există cale ferată. Şi astfel Ioan Anghel Negrean a devenit ceea ce se cheamă un reper al artei băimărene, naţionale şi internaţionale prin această desantare. Cine ştie ce altfel şi alt cum ar fi fost dacă ajungea la Slobozia, la Oradea, la Bucureşti, sau dacă emigra undeva într-o ţară primitoare pentru zona de cultură. Deocamdată ne bucurăm că-l avem aici şi ne bucurăm că el, iată, vine de fiecare dată cu o nouă filă a creaţiei sale.

vernisaj anotimpurile negrean 5

Ioan Anghel Negrean este după mine un tradiţionalist cumsecade, smerit şi blajin, dar care printre aceste postări foarte frumoase de topologie a peisajului, lasă să curgă prin văi nervul apelor repezi, nervul creaţiei personale, nervul invenţiei, făcută nu ca invenţie ci ca şi dar, făcut chiar şi pentru el, făcut chiar şi pentru noi, făcut chiar şi pur şi simplu pentru arta cu care se însoţeşte de atâta vreme. Dacă vă uitaţi la lucrările lui, cum spunea un distins prieten, „asta nu este pictură, este sculptură”. Da, este o stare de dar al materialităţii. Americanii îi spun pictuă „in pasto”, eu îi spun, cum se şi spune de către breaslă, pictură în cuţit de paletă, care aduce, iată, pasta cromatică într-o aventură care îţi cere participarea tactilă prin vedere, poate chiar şi câte o participare ilegală, să pui degetul să vezi cum se întâmplă ca pata „x” să fie diferenţiată de pata „y”, dar îţi cere şi ceea ce eu cred că defineşte pictura, şi când acel cineva prieten bun a zis „nu e pictură, e sculptură”, mi-a adus apă la moară, fiindcă eu de mult spun că până la stadiul de acuarelă care face trecerea spre grafică, pictura este o stare de materialitate care concurează poate de multe ori sculptura, fiindcă îţi cere să te scufunzi, să te imersezi, să te eliberezi într-un teritoriu perpendicular, după ce ai scurtat-o şi ai scanat-o pe orizontală.

vernisaj anotimpurile negrean 4

De ce spuneam că Anghel este şi un tradiţionalist şi un inventator, găsindu-şi loc cu foarte mult firesc în cele două instalări, şi realizând arderea de interval necesară între cele două? Fiindcă a avut şansa, pe care am avut-o şi eu şi mulţi alţi colegi, aici din faţă, să aparţinem unei fericiri căreia i se spune «generaţia ’80», respectiv «Atelier 35», şi că fiecare din pocalele acestea se susţineau unele pe altele, şi sigur cu extraordinara ctitorie care a fost Bienala Naţională a Tineretului de la Baia Mare, despre care nu o să vorbesc, decât să-i subliniez din nou superlativitatea, fiindcă în sine cred că ar putea ocupa cam zece tomuri de genul acesta, fiindcă dacă iniţierea ei se datorează doamnei Ana Lupaş, celebru mentor şi chiar personaj tutelar al Atelierului 35, reuşita acestei bienale, cu toate aventurile ei, se datorează grupului de la Baia Mare, din care Tiberiu Alexa şi cu Anghel Negrean sunt prezenţi de faţă, au avut aventuri care fac deliciul fie unei narări anecdotice, fie unui curs sever de management, fie desigur a unei istorii a artei care s-a scris şi încă nu este completă, este întotdeauna plină de lacune, chiar dacă despre «generaţia ’80» şi «Atelier 35», au apărut foarte multe volume, dar este ca şi cartea de nisip care ne scapă printre degete.

vernisaj anotimpurile negrean 3

Ei bine, dincolo de toate acestea, iată că vedem un Ioan Anghel Negrean care este şi maestru dar şi mentor, fiind şi profesor în ceea ce eu numesc «Noua Şcoală de Pictură de la Baia Mare» care administrativ şi instituţional poartă numele de Secţia de Pictură a Facultăţii de Litere din Centrul Universitar Nord Baia Mare, care acum, dacă nu mă înşel, aparţine de Universitatea Tehnică clujeană, din motive iarăşi birocratice.

vernisaj anotimpurile negrean 2

Pe tot drumul de la Cluj, mă tot gândeam care să fie starea mea de rostuire a unui discurs care nici să nu vă plictisească şi nici să dureze mult. Sigur, cu ax central şi strălucitor, maestrul Ioan Anghel Negrean, dar şi Baia Mare artistică, ca sentiment, ca faptă, ca fizică şi metafizică dar şi «Şcoala de la Baia Mare», cred că merită trei cuvinte ca un fel de triadă generatoare, cu care voi încheia; ne aflăm într-o stare, prin reprezentant şi prin reprezentanţi, şi plural şi singular, de mirific, de magie şi de minune.

Vă mulţumesc.

Dialoguri în inocenţă


European Art Gallery şi Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» vă invită în data de 3 mai 2012, ora 19, la vernisajul expoziţiei Dialoguri în inocenţă.

Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada mai – iunie 2012 la European Art Gallery, Bucureşti, bd. Regina Maria, nr. 18.

Curatorii expoziţiei sunt Dr. Tiberiu Alexa şi Mihai Covaci.

Sándor Ziffer – Peisaj


Ce poate fi mai incitant şi mai interesant în pictura peisagistica băimăreană decât peisajele ce poartă semnătura Sándor Ziffer? Aproape că nu mai trebuie demonstrată valoarea şi importanţa acestor lucrări, atât de reproduse au fost în studii de specialitate, atât de comentate de critici şi istorici de artă din ţară şi străinătate, în diverse lucrări monografice şi de sinteză. Şi pe bună dreptate.

Sándor Ziffer – Peisaj

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Faptul că expoziţia permanentă a muzeului nostru cuprinde nouă peisaje semnate Sándor Ziffer, realizate începând cu anul 1910 şi până în 1948, la care se adaugă celebrul său autoportret la fereastra atelierului, datat 1944 şi ultima lui lucrare „Floarea Soarelui” din 1962, anul morţii artistului, demonstrează o dată în plus valoarea de necontestat a pictorului şi rolul important pe care îl ocupă în istoria «Centrului Artistic Baia Mare».

Din aceste considerente care subliniază şi conturează personalitatea marelui pictor băimărean, am ales pentru lucrarea lunii aprilie 2012 un peisaj băimărean realizat de Sándor Ziffer în anul 1960.

Încă de la primul contact vizual, lucrarea ne captează atenţia prin frământarea tuşelor care „zburdă” libere pe suprafaţa tabloului, arătând forţa de exprimare plastică specifică artistului băimărean şi ne impresionează retina prin expresivitatea exacerbată a culorilor, dată de folosirea, în cheie personală, a unei scheme cromatice complexe, în care toate cele trei perechi de contraste complementare majore sunt măiestrit orchestrate de pictor, oferind complementarelor roşu – verde rolul principal.

Deşi este un peisaj citadin, verdele vegetaţiei ocupă marea parte a suprafeţei tabloului, într-o „dispută teritorială” calmă cu albastrul deschis-liniştit al cerului, şi nu cum era de aşteptat, cu elementele de peisaj citadin, care sunt puţine la număr şi sunt folosite ca accente cromatice şi de localizare urbană.

Lucrarea lunii aprilie 2012

Chiar dacă nu ocupă o suprafaţă importantă din suprafaţa tabloului, totuşi un perete de casă, două acoperişuri şi turla bisericii, sunt puncte de sprijin care îşi au importanţa lor în compoziţia lucrării, atât din punctul de vedere al ritmului plastic dat de caracterul formelor şi de aşezarea lor în spaţiul plastic, cât şi din punctul de vedere al susţinerii, prin complementare, a registrului cromatic dominant.

Ce mi se pare cel mai important în acest peisaj citadin este faptul că „personajul principal” al lucrării este un copac, care îşi trage seva dintr-o importantă suprafaţă agitată cromatic prin tuşe de magenta, ce face trimitere la energiile din interiorul pământului, copac care, aparent taie lucrarea în două registre verticale, dar de fapt, prin culoare şi prin forma coroanei, leagă de fapt, registrul terestru de cel aerian şi închide compoziţia prin sugerarea unui arc de boltă care încadrează protector turla bisericii, pictorul subliniind prin metafora plastică supremaţia naturii în raport cu omul şi importanţa conştientizării nevoii de relaţionare justă a omului cu aceasta.

De fapt, mesajul transmis de Sándor Ziffer prin acest peisaj, subliniază importanţa integrării omului în natură, lucrarea fiind un manifest ecologist realizat prin mijloacele specifice pictorului, mesaj dublat şi de gândul omului ajuns la vârsta înţelepciunii.

Şi pentru că luna aprilie este luna sărbătorilor pascale, îndemnăm publicul iubitor de frumos să vină, să vadă şi să se bucure, prin artă, de căldura pe care ne-o dăruieşte această primăvară.

dr. Ioan Anghel Negrean,

muzeograf

%d blogeri au apreciat asta: