Arta ca purtătoare de valori: binele, adevărul şi frumosul


Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», reprezentat de domnul director dr. Tiberiu Alexa, şi Şcoala Gimnazială „Petre Dulfu”, reprezentată de doamna director prof. Orha Monica, au semnat ieri, 29.03.2012, un acord de parteneriat cu titlul „Arta ca purtătoare de valori: binele, adevărul şi frumosul”. În cadrul acestui parteneriat, doamnele învăţătoare Molnar Tunde, Ninacs Maria, Balint Tunde şi Balint Katalin, împreună cu un grup de 45 de elevi, au optat pentru o formă de educaţie interactivă realizată prin dezbaterea temelor operelor de artă expuse în muzeu.

Copiii de la Şcoala Gimnazială „Petre Dulfu” în vizită la muzeu

Obiectivul parteneriatului a fost atât educaţia artistică cât şi educaţia morală, ilustrată cu măiestrie de artiştii Şcolii Hollosy. Ideea a pornit de la paradigma socratică care spune că esenţial este „să cultivăm virtuţi printr-un învăţământ bun, pentru că, dacă omul cunoaşte virtutea, el este în mod necesar bun”.

Pianul de la etaj – atracţia celor mici

Sensul dat de Socrate educaţiei este acela de a face oamenii să devină mai buni. Acelaşi deziderat este urmărit şi de artă. Deci, încă din antichitate, atât în învăţământ cât şi în artă, intervin trei deziderate morale principale, trei valori,  care fuseseră considerate „adevărul, binele şi frumosul”, practica vieţii sociale şi artistice obligându-ne în permanenţă să formulăm judecăţi de valoare, să facem ierarhizări şi să despărţim valorile autentice de nonvalori.

Poză de grup la finalul vizitei

Cele patru învăţătoare de la Şcoala Gimnazială „Petre Dulfu” au înţeles că învăţarea valorilor şi atitudinilor morale este un proces dificil şi subtil. A discerne adevărul de fals, realul de iluzoriu, a fi stăpânul propriilor dorinţe, credinţe, pasiuni, a fi onest, a-l respecta pe celălalt, se poate învăţa şi la Muzeul Judeţean de Artă, datorită bogatului patrimoniu purtător de valori, de atitudini care exaltă sentimente, creează stări de spirit, ce sunt ilustrate cu măiestrie de mari artişti ai artei băimărene şi nu numai, prin creaţiile lor.

Bonta Emese

Gestionar custode-sală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: