Lucrări expuse în cadrul expoziţiei Feţe, lucruri, interfeţe – Dorel Topan

Feţe, lucruri, interfeţe & Dinamica orientărilor estetice în pictura contemporană

Miercuri, 17.10.2012, la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», a avut loc vernisajul expoziţiei personale Feţe, lucruri, interfeţe, a artistului Dorel Topan, precum şi lansarea cărţii sale – Dinamica orientărilor estetice în pictura contemporană.

Acest dublu eveniment muzeal l-a avut în prim plan pe colegul şi prietenul nostru dl. Dorel Topan în tripla sa calitate de creator, de om de muzeu, şi de cercetător ştiinţific al fenomenului artistic contemporan în domeniul artelor plastice şi vizuale.    

Astfel, pe de o parte, muzeul nostru a propus publicului expoziţia personală a lui Dorel Topan, expoziţie care-l înfăţişează pe artist în ipostaza sa de creator reprezentativ al valului tânăr, în contextul artei româneşti actuale în general şi, fireşte, în contextul comunităţii artistice actuale din Centrul Artistic Baia Mare. Pe de altă parte am realizat în ambianţa acestei expoziţii şi prezentarea oficială a volumului de autor intitulat Dinamica orientărilor estetice în pictura contemporană.

Editarea acestui volum este un prim rezultat al unui proiect comun editorial, proiectat de Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» în coeditare şi coproducere împreună cu prestigioasa editură clujeană Dacia XXI, şi apare în colecţia acestei edituri, colecţie intitulată „Doctoralia XXI”. Acest volum reprezintă finalizarea şi valorificarea editorială a tezei de doctorat susţinută de domnul Dorel Topan în 2011, la capătul unei laborioase activităţi de documentare, elaborare şi cercetare ştiinţifică, activităţi pe care le-a desfăşurat în cadrul programului de studii doctorale cu specializarea arte plastice, la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte.

Ceremonia oficială de prezentare a expoziţiei şi respectiv de prezentare a volumului a avut loc în prezenţa unui distins şi drag prieten al nostru, domnul Marian Ilea, esenţial prozator contemporan al valului fost tânăr în anii 80’, exponent semnificativ al generaţiei 80’, realizator de televiziune, jurnalist şi o personalitate extrem de prezentă ca formator de opinie în mediul civic băimărean şi maramureşean şi nu doar. Reproducem mai jos o parte din cuvintele rostite de domnul Marian Ilea:

„Apropo de Dorel Topan – Dinamica orientărilor estetice în pictura contemporană, el  spune: opţiuni personale. Opţiunile se adună în raport cu diverse călătorii iniţiatice pe care le practici. S-a dus la Nowy Sącz, s-a dus la Cracovia, omul a adunat diverse simţăminte, diverse opţiuni, şi până la urmă a născut o carte care poate să fie o carte eveniment în peisajul acesta al istoriei artelor plastice. Am mai fost la o prezentare de expoziţie a lui Dorel Topan, prin 2005-2006 dacă nu mă înşel, şi se intuia un talent puternic în Dorel; un om care trăieşte, are şansa asta să trăiască printre oamenii care au făcut performanţă, şi să facă paşi înainte în funcţie de propriile lui opţiuni şi talente. Există talent cât încape în Dorel Topan; este un lucru care mă bucură şi care trebuie să ne bucure pe toţi. Eu cred că trebuie să ştim să ne apreciem artiştii şi asta se întâmplă astăzi aici.”

În contextul actual Dorel Topan trebuie aşezat şi în calitatea sa de al doilea şef de promoţie al învăţământului artistic academic băimărean, învăţământ care reprezintă în clipa de faţă poate principala contribuţie majoră adusă istoriei şi formatului Centrului Artistic Baia Mare din 1990 încoace şi poate din întreaga istorie pendinte şi de spaţiul românesc.

În calitate de şef de promoţie, absolvent 2005, Dorel Topan înseamnă amprenta calităţii, relevanţei şi potenţialului educaţional academic existent în clipa de faţă la Baia Mare. Evoluţia sa profesională din 2000 încoace a fost una extrem de dinamică, cu nişte repere de reprezentare la vârf extrem de semnificative, dintre care menţionăm doar două:

1)      prezenţa la Paris într-o extrem de importantă manifestare expoziţională cu licitaţie publică dublă, prezentând arta românească în ansamblul său, de la Grigorescu, la generaţia 2000. Acolo Dorel a prezentat 3 lucrări şi a fost unul din puţinii fericiţi artişti români contemporani a cărei lucrare a şi fost licitată şi achiziţionată.

2)      Pe de altă parte, Dorel Topan este printre artiştii băimăreni care s-a numărat, în repetate rânduri, ca subiect de promovare şi de licitare la principala casă de licitaţii românească actuală – Artmark din Bucureşti, de asemenea cu licitări de succes.

Iată deci doar câteva momente din viaţa artistică a pictorului Dorel Topan, care este absolvent din 2005 şi reuşeşte să dovedească că, într-o perioadă scurtă de timp, pictorul chiar merită o retrospectivă, eşantionat, ca să fie cunoscut de publicul care vizitează muzeul în toate direcţiile în care acesta se manifestă. Şi spunem eşantionat, o dată pentru că spaţiul afectat de către muzeul nostru, destinat expoziţiilor temporare, este cum este şi nu poate fi altul, pe de o parte; pe de altă parte Dorel Topan are acum în Bucureşti, la European Art Gallery o expoziţie personală, plus, pe lângă expoziţia personală, în pregătire, lucrările sunt în stand-by, pentru încă o expoziţie personală, tot în Bucureşti, la o altă galerie.

Muzeul nostru şi-a asumat un risc atunci când a organizat, în colaborare cu artistul, cu pictorul Dorel Topan, o expoziţie retrospectivă. Este un risc pentru că multă lume zice: „bine, dar Dorel Topan este un pictor tânăr.” Este într-adevăr un pictor tânăr dacă numărăm anii de când a absolvit. Însă Dorel Topan a ars etapele devenirii în plan profesional şi, foarte rapid, s-a integrat în mişcarea artistică băimăreană, naţională şi cea europeană, ajungând într-un timp foarte scurt să fie sus pe firmamentul afirmării artistice, la cotele înaltei performanţe ale profesionalismului autentic.

Din direcţiile de studiu, de prospecţiuni plastice şi de manifestare artistică a pictorului, trebuie remarcată capacitatea lui de a realiza lucruri valoroase în varii paliere artistice. Acesta se poate foarte, foarte bine manifesta în pictura abstractă, apoi se apleacă foarte bine şi asupra obiectului, folosind elemente care sunt specifice post-modernismului: citatul cultural, mai mult chiar, autocitarea. Spre exemplu, ciclul de lucrări cu nuca în perete este purtătoare de multe semnificaţii şi simboluri, lucruri grave spuse de artist referitor la contextul în care ne trăim viaţa. El are curajul să spună aceste lucruri în raport cu cultura şi modul în care se percepe ea. Care este valoarea culturii? De ce ajunge cultura să fie ca nuca în perete? Sunt întrebări pe care ni le punem, întrebări la care trebuie să găsim şi răspuns, poate că ar fi bine să găsim şi soluţii ca să schimbăm lumea, dacă noi, artiştii, putem schimba lumea.

Poate că cineva, în mod legitim ar putea să-şi pună întrebarea: de ce o expoziţie Dorel Topan la muzeu, cu caracter retrospectiv, eşantionat? Înainte de toate pentru că artistul, omul de muzeu şi cercetătorul, aşadar Dorel Topan în acea triplă ipostază deloc ianusiană, a traversat împreună cu noi întreaga odisee a renaşterii muzeului nostru. Îl regăsim aici cu feţele văzute, şi îi regăsim munca, la fel cum regăsim munca întregii echipe a muzeului, pentru că acesta este adevărul, am ajuns doar o mână de oameni, mai suntem doar 10, care încercăm, metaforic vorbind, să împingem permanent căruţa muzeisticii de artă din Baia Mare.

Legat de volumul Dinamica orientărilor estetice în pictura contemporană, întreaga muncă de elaborare a reprezentat o muncă de sisif pentru că Dorel Topan a avut de parcurs două domenii nedesţelenite sau insuficient desţelenite. Dorel Topan s-a văzut pe de o parte obligat să aprofundeze o bibliografie teoretică şi cercetări aplicate în profilul hiperrealismului şi pop-art-ului la scară internaţională, bibliografia românească fiind ea însăşi relativ nu bogată în acest domeniu. Pe de altă parte a avut totuşi de identificat acolo unde a fost posibil, dacă nu impacturi majore, atunci cel puţin rezonări, rapeluri, astfel încât să poată fundamenta în mod teoretic pe de o parte facesul caracteristic hiperrealismului şi pop-art-ului, în conexiunile sale multiple cu întreaga mişcare artistică contemporană de la 1955-1956 încoace, iar pe de altă parte să îşi fundamenteze propria ipostază şi anume aceea de artist de forjare post-modernă şi de expresie post-modernă, dar într-o nişă mai puţin caracteristică colegilor de generaţie.

Despre această carte trebuie spus că nu este o carte confortabilă la lectură, pentru că este o carte fundamental ştiinţifică. Totodată, are câteva calităţi stilistice de exprimare, de argumentaţie şi de oferire a rostirii care o fac totuşi nu doar accesibilă ci şi prietenoasă pentru cei care pot să acceadă, cu un minimum de bagaj profesional, înspre argumentaţii. Cartea, în majoritatea argumentaţiilor sale, în mod fatal nu poate fi decât sentenţioasă, prin urmare trebuie să argumenteze la nivelul ştiinţificului academic fără introduceri foarte detaliate în cazuistică. Aşadar, porneşte sub o formă sau alta de la premisa că lectorul posedă deja un bagaj, fie el şi preliminar, fie el şi limitat, de cunoştinţe în domeniu.

În acest volum Dorel Topan reuşeşte să aducă discuţia generală despre post-modernism, care în general se poartă de la doctrine politice şi de la doctrine ideologice, trecând prin filologie, prin sociologie şi prin sociologia culturii. Mai rar în câmpul artelor plastice întâlnim asemenea demersuri focalizate pe nişă, pe dezbaterea concretă a acestei problematici a post-modernităţii şi a post-modernismului. Din acest punct de vedere această carte acoperă o nevoie, o necesitate, nu doar la nivelul comunităţii culturale academice băimărene, ci o acoperă la nivel naţional.

Reproducem mai jos câteva din ideile rostite de însuşi autorul acestui volum, dr. Dorel Topan:

„Dacă citim doar titlul de pe copertă, ne-am imagina că avem de-a face cu un volum cam de 10 ori mai gros, construit de un colectiv de cercetare cu studii în toată lumea, dar, înăuntru, poate subtitlul Opţiuni personale, explică că de fapt această carte s-a născut în urma unui doctorat profesional, prin care trebuia să argumentez creaţia personală. Şi atunci mi-am canalizat cercetarea înspre direcţii, tendinţe, din arta contemporană, înspre autori care am considerat eu că rezonează cu ceea ce mă preocupă pe mine în mod deosebit.

Cum s-a născut această carte? Acum patru ani eram în Bucureşti. Domnul Negrean, care îşi termina doctoratul, m-a recomandat d-lui Prut. Aş fi dorit la ora aceea să-i propun un alt titlu, mult mai legat de pictura de la Baia Mare, dintr-un motiv absolut simplu: aveam toată documentaţia sub nas, toate sursele de documentare. Însă, prezentându-i portofoliul, domnul Prut mi-a spus foarte clar: „Nu. O să te ocupi de arta contemporană.” Mai lucrase la trei doctorate legate de Baia Mare, cu domnul Negrean, domnul Covaci şi domnul Suciu, şi atunci a trebuit să accept acest lucru, spre disperarea în primul rând a directorului meu. Dar cartea se leagă şi de pictura de la Baia Mare, se leagă foarte tare.

De ce pop-art şi hiperrealism? Domnul director a intuit foarte bine. Acesta era un domeniu în care nu exista înainte de 89’ subiect pe această discuţie; nu existau motivele, deci nu exista societate de consum, fapt pentru care am crezut de cuviinţă că acesta este un teritoriu care merită exploatat. Eu de fapt încă din perioada studenţiei am căutat o nişă mai puţin exploatată sau deloc exploatată la Baia Mare. Sigur că au existat rezerve, dar lucrurile cred că s-au aşezat bine în peisajul băimărean şi confirmările au venit pe parcurs, şi dinăuntru şi dinafară. Bine, nu este pop-art-ul şi hiperrealismul din perioada lor de glorie, fapt care se poate constata din lectura acestei cărţi. La vremea la care aceste curente s-au născut şi în perioada lor de glorie au existat voci importante care au prezis un viitor foarte scurt. Iată că lucrurile nu s-au întâmplat aşa şi, sigur sub alţi parametrii, această artă continuă să existe. După părerea mea pop-art-ul şi hiperrealismul au fost primul pas înspre postmodernism, pentru că au renunţat la acel mesaj de dincolo de suprafaţa operei de artă, mesaj asupra căruia avangarda a insistat cu consistenţă timp de aproape un secol. Şi atunci opera a început vrând-nevrând să se încarce cu subiectivitatea artistului; se renunţă la simbolistica instaurată de secole. Facerea operei de artă este un lucru personal, dar la fel este şi receptarea operei de artă, este un act pur personal.

Eu sper că această carte este o pledoarie pentru faptul că artistul contemporan trebuie să aibă o viziune foarte clară şi să fie în stare să-şi argumenteze opera de artă. Nu este mai puţin adevărat că niciodată nu vom putea să explicăm la modul ştiinţific acele fine canale prin care se produce catarsisul între opera de artă şi consumatorul operei de artă.

Aş dori să dedic această carte comunităţii artistice băimărene, care este o comunitate valoroasă din punctul meu de vedere şi nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt. Ar trebui să luaţi catalogul de la anuală, să vă uitaţi cam la câte expoziţii participă artiştii băimăreni într-un an, în ţară, în străinătate, pe banii lor, pentru că toate materialele costă; sigur, spre gloria lor, dar asta înnobilează obştea şi ne îmbogăţeşte pe noi.”

În speranţa că v-am trezit interesul, vă aşteptăm să vizitaţi expoziţia temporară Feţe, lucruri, interfeţe, până la mijlocul lunii noiembrie 2012. După această dată vă pregătim o nouă surpriză.

dr. Tiberiu ALEXA,                                                                                                                 dr. Ioan A. NEGREAN

director                                                                                                                  şef birou programe educaţionale-marketing

Lansare de carte şi o nouă expoziţie temporară

Muzeul Judetean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» vă invită la lansarea cărţii: Dinamica orientărilor estetice în pictura contemporană.

Evenimentul va avea loc miercuri, 17 octombrie, ora 14, în cadrul expoziţiei: Feţe, lucruri, interfeţe a artistului Dorel Topan.

Eugen Pascu, Peisaj la Baia Mare

Artist complex (pictor, sculptor, grafician), Eugen Pascu s-a născut în localitatea Zenta din Iugoslavia la 2 august 1895 şi apoi, după mai multe peregrinări prin oraşele transilvănene, se stabileşte în 1920 la Baia Mare, unde trăieşte până la stingerea sa din viaţă, în 5 septembrie 1948.

Începând din 1912, studiază la Şcoala Superioară de Artă Plastică din Budapesta, avându-i ca profesori pe cunoscuţii pictori Ferenczy Károly, Zemplényi Tivadar şi Réti István.

Peisaj la Baia Mare – Eugen Pascu

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Eugen Pascu cunoaşte la Budapesta mişcările de avangardă artistică „Ma” (Azi) şi „A Nyolcat” (Cei opt), unde a activat alături de braşoveanul Hans Mattis Teutsch şi timişoreanul Béla Uitz.

Încă din anul 1914 ia contact cu mediul artistic băimărean, participând la cursurile Şcolii libere de pictură, dar debutul se produce tot la Budapesta, în cadrul Salonului Oficial, în 1916.

Între 1920-1927 participă cu lucrări de sculptură, grafică şi pictură la expoziţii organizate la Baia Mare. Prima sa prezenţă semnificativă se consemnează în cadrul expoziţiei de sinteză transilvăneană din 1921 de la Cluj, a doua şi ultima, fiind tot la Cluj în 1930, an după care, bolnav fiind, n-a mai expus, dar a continuat să lucreze, mai ales în domeniul picturii de şevalet.

Deşi Eugen Pascu era un artist aplecat cu predilecţie asupra reprezentării motivului antropomorf pe care îl încărca de adânci şi diverse semnificaţii, găsim în creaţia artistului şi câteva peisaje care vin să întregească personalitatea sa artistică, pe de o parte, şi ansamblul creaţiei sale, pe de altă parte. Un astfel de exemplu este şi lucrarea Peisaj la Baia Mare, o mai nouă achiziţie a muzeului nostru, pe care v-o supunem atenţiei în continuare.

Lucrarea, realizată în tehnica ulei pe pânză, având dimensiuni moderate (50×65 cm), reprezintă cadrul natural al unui grup de case, probabil o mărginime, o periferie băimăreană, subiect predilect pentru o bună parte a pictorilor băimăreni.

Lucrarea lunii octombrie 2012

Compoziţia lucrării scoate în evidenţă trei registre dispuse orizontal unul peste celălalt. De jos în sus avem registrul terestru, reprezentat de o pajişte verde care ocupă mai puţin de o treime din suprafaţa tabloului şi care vrea să ne spună că pe verde s-a clădit societatea, că natura este temelia oricărui demers întreprins de om. Registrul imediat superior, dispus deasupra celui terestru este cel al construcţiilor şi al vegetaţiei aeriene. Deşi nu este cel mai întins ca suprafaţă, lui i se acordă importanţa majoră în compoziţia lucrării, pentru că aici, în acest registru avem concentrată aproape în întregime, frământarea energetică a lucrării. Structura frământată a acestui registru este dată, formal, de alternanţa geometriilor severe ale construcţiilor cu cele mai puţin rigide dar întortocheate, date de partea aeriană a arborilor, ambele organizate într-un ritm plastic dinamic, vioi, în care jocul diagonalelor este dominant. Această orchestraţie a formelor este susţinută, completată şi închegată de organizarea cromatică a acestui registru, care oferă spectacolul tensiunilor cromatice prin contrastele complementarelor roşu şi verde, dar şi frumuseţea armonizărilor acestor contrarii prin frumoase zone de pasaj acromatic şi o mulţime de  tente rupte, care pe lângă rolul de liant cromatic dau savoare picturală lucrării.

Cu siguranţă cel mai mare ca întindere este registrul superior, cel aerian, care este şi cel mai „uşor”, liniştitor, diafan, rezolvat cromatic prin treceri subtile de la griuri de roz la griuri de albastru, prin care pictorul scoate în evidenţă spectacolul cromatic din primele două registre şi parcă ne transmite sentimentul că toată această frământare terestră, în care fiecare dintre noi îşi găseşte locul, se petrece sub imensitatea, liniştita şi protectoarea cupolă a cerului.

Şi tocmai pentru că nu demult am lăsat în urmă căldura verii, îndemnăm publicul iubitor de frumos să vină, să vadă şi să se încălzească, de la căldura pe care ne-o transmite aceast minunat peisaj ce poartă semnătura Eugen Pascu.

 dr. Ioan Angel Negrean,

muzeograf