János Krizsán – Topirea zăpezii

János Krizsán (1886-1948) dovedeşte de-a lungul creaţiei sale o remarcabilă coerenţă stilistică. În lucrarea sa Topirea zăpezii, în aparenţă, autorul se limitează la redarea spectacolului naturii, utilizând  mijloace tehnice împrumutate din recuzita impresionistă, pe fondul unei viziuni realiste. O contemplare mai atentă a lucrării ne relevă puternice influenţe romantice, prin modalitatea de sugerare a prezenţei motivului antropomorf, de data aceasta, insinuat prin izolarea habitatului său în mijlocul naturii dominante.

János Krizsán – Topirea zăpezii

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Datând din perioada interbelică, lucrarea de faţă aduce în discuţie tematica preponderent exploatată la Baia Mare, cea al peisajului.

Specificităţile locale ale peisajului băimărean de periferie  sunt sugerate de ridicarea în treimea superioară a liniei orizontului, autorul subliniind astfel prezenţa reliefului colinar din jurul oraşului.

Între cer şi pământ, prezenţa locuinţei din vârful dealului, împrejmuită de siluetele livide ale copacilor, înconjurată şi dominată de materia în schimbare a naturii, ne evocă fragilitatea şi efemeritatea fiinţei umane.

Cel mai schimbător element, apa, în toate stările sale de agregare, o regăsim în ambele registre, ca pe un liant fluid între cer şi pământ. Brunurile grele ale pământului contrastează dramatic cu alburile neimaculate ale zăpezii pe cale să se topească. Albastrul cerului îşi găseşte rapel în albastrul zăpezii din prim plan, la fel cum, albul zăpezii îl regăsim în norii din registrul superior, ca şi când un dialog permanent ar orchestra întregul spaţiu plastic.

Lucrarea lunii martie 2012

Nici un contur precis nu încremeneşte zămislirile norilor, sau ale zăpezii pe cale sa se topească. Tuşa fluentă redă materia în perpetua sa mişcare şi transformare (zăpada se topeşte, din starea sa solidă se transformă în apa care intră în pământ sau se ridică pe cerul care fremătă sub vibraţia tuşei artistului). O savantă şi delicată sonoritate captivează atenţia în finele contraste ale zăpezii: rozurile se contrapun reflexelor albastre, verzi sau violacee.

Dialogul dinamic al diagonalelor, tuşa fragmentată, dar sigură şi viguroasă, dominanta cromatică rece, dincolo de structurarea savantă a spaţiului plastic ne împărtăşesc o viziune dramatică a lui János Krizsán asupra naturii care îşi manifestă puterea dominatoare asupra vieţii, reverberând asupra sentimentelor umane.

Puternica diagonală ascendentă a drumului care brăzdează pământul ne sugerează avântul pe care omul şi-l asumă în urcuşul său spre casă. Diagonala este însă contracarată de drumul şerpuit şi de diagonală uşor descendentă a liniei orizontului.

O puternică perspectiva ne conduce spre interiorul tabloului prin îngustarea drumului. Un piedestal trapezoidal, pe care albul zăpezii îl desenează accentuează perspectiva şi plasează casa în vârful său.

Casa devine punct de interes şi prin plasarea savantă rezultată de  aplicarea lecţiei renaşterii legată de virtuţile secţiunii de aur.

De asemenea, mărginită de verticalele siluetelor copacilor din vecinătate, este singura zonă pictată cu precizie după rectangularităţi geometrice.

În mijlocul naturii, şi dominat de aceasta, omul este martorul neputincios al prefacerilor ciclice ale naturii, ale schimbărilor universului.

 

                                                                                  Dr. Dorel Topan

         Consultant artistic