GHEZA VIDA A PLECAT SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU BRÂNCUȘI !   


GHEZA VIDA A PLECAT SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU BRÂNCUȘI !

                                                        Acad. MARIUS PORUMB

         Anul acesta, la 11 mai, se împlinesc patru decenii de când maestrul Gheza Vida, unul dintre cei mai importanți artiști ai României postbelice a plecat spre veșnicie. S-a născut la 28 februarie 1913 la Baia Mare, străveche localitate minieră, a cărei faimă artistică internațională se datora școlii de pictură întemeiată la sfârșitul secolului al XIX-lea.

bty

Vida a început să sculpteze încă din tinerețe, mai întâi personaje din lumea satului maramureșean sau inspirate din viața minerilor, manifestând o puternică comuniune  și admirație față de arta populară , care îi va fi un permanent izvor de inspirație. Atmosfera artistică de la Baia Mare l-a influențat încă din 1932, frecventând atelierul pictorului Alexandru Ziffer, care mereu afirma că Vida va avea un strălucit viitor. Debutul artistic  și expozițional are loc în 1937  la Baia Mare, când expune două sculpturi (Miner și Țăran legat de stâlp), lucrările fiind elogiate în presa locală. În toamna aceluiași an  pleacă spre Spania unde participă ca voluntar  în Armata republicană. Traversează întreaga Europă și se întoace la Baia Mare în 1941, orașul împreună cu întregul Maramureș fiind în urma Dictatului de la Viena, sub ocupație  horthystă. Fiind român și având cetățenie română, a fost atent supravegheat de poliție, fiind de trei ori concentrat  în detașamentele de muncă forțată din Ungaria. În timpul șederii la Budapesta urmează cursurile Academiei de Belle-Arte (1942-1944), având ca profesor pe Jenö Bori. După eliberarea de sub ocupația horthystă, Vida s-a înrolat voluntar în Armata Română, luptând pe frontul antihitlerist.

Revenind după război acasă la Baia Mare, Gheza Vida sculptează și participă la expoziții începând  cu anul 1946 la Cluj, iar în 1948 expune la Expoziția regională  a Transilvaniei grupul statuar Dans oșenesc și  Buciumașul,  lucrări ce în decembrie același an au fost expuse la București la Palatul Republicii, fiind admirate și apreciate elogios de critica de specialitate.

„În sculptura în lemn, Gheza Vida este, alături de Brâncuși și Ladea, cel mai apropiat de linia tradiției populare, iar Dans Oșenesc, cioplit dintr-un trunchi de copac de către Vida, este una din pilduitoarele înfăptuiri în acest material” (Petre Comarnescu, 1958).

În anii următori artistul participă la numeroase expoziții personale și colective din țară  (Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov, Satu Mare, București) și în străinătate (Bienala internațională de la Veneția, Moscova, Budapesta, Cairo, Alexandria, Damasc, Bratislava, Berlin, Praga, Sankt Petersburg, Sofia, Paris, Varșovia, Belgrad, Helsinki, Bologna, Torino, Roma, Londra, Haga, Oslo, Bruxelles).

DSC_0086

Gheza Vida, Monumentul Ostașului Român, Carei

În 1964 se inaugurează, la Carei, Monumentul Ostașului Român, operă datorată sculptorului Gheza Vida, care a colaborat  cu arhitectul Anton Dâmboianu, grandiosul complex monumental fiind o realizare de excepție a artei monumentale de for public din România.

Opera maestrului Vida, sculpturile sale de o remarcabilă vigoare, înfățișează adesea personaje în atitudini genuine din viața cotidiană a maramureșenilor (La fân, Odihna, Horitoarea, Țărancă cu coșul, Cap de țăran, Butimanul, Tropotita, Dans oșenesc, Veselia, Recolta, Miner cu lămpaș, Mineri, Miner citind, Copil cu pasăre, Copil mâncând, Muncitor forestier, Femeie împovărată), precum și  personaje și secvențe ale istoriei românești ( Horia, Cloșca și Crișan, Balada lui Pintea, Pintea Grigore judecând un boier, Dragoș Vodă, Menumorut, Voievodul Gelu, Bogdan Vodă, Răscoala). Un mare grup de sculpturi au o bogată încărcătură metaforică, fiind inspirate din universul mitic maramureșean (Omul apelor, Omul dintre focuri – Foca, Omul nopții, Omul pădurii, Cușma dracului, Mărțoaia,  Vâlva minelor, Varvara, Carnaval, Botejunea de pe Iza).

Moisei

Gheza Vida, Monumentul țăranilor martiri de la Moisei

Cioplit mai întâi în lemn în 1966, Monumentul țăranilor martiri de la Moisei a fost transpus în piatră în 1972, despre care criticul Constantin Prut scria că monumentalul complex este „ o sinteză a spiritualității românești atingând acea tensiune unică la care s-a afirmat vocația ordinii, a echilibrului psihic și cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau din spațiile brâncușiene”.

Călătorind prin Maramureș Geo Bogza nota; „În vara trecută, oamenii Maramureșului nu s-au desmințit și au ridicat la Moisei, din trainic și nobil lemn de stejar, un complex monumental, cum nu se mai găsește… căruia i se poate spune așa pe bună dreptate, ca aceluia ridicat de Brâncuși la Târgu Jiu. Totul este sobru, sever, plin de simboluri și semnificații profunde și reintegrând în nobilele tradiții ale Maramureșului, amintirea celor douăzeci și nouă de fii ai săi, uciși de cea mai rea fiară ce și-a purtat pașii pe acolo. Autorul acestui monument inspirat din sanctuarul dacic, este sculptorul Gheza Vida a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor”.

Sfatul batr.

Gheza Vida, Sfatul bătrânilor

       Sfatul bătrânilor, realizat mai întâi în lemn (1973) și apoi în piatră, amplasat la Baia Mare ca un simbol în vecinătatea Palatului administrativ, este un grup statuar impresionant, cu o largă deschidere filosofică, ce vine dinspre străvechea civilizație a satului românesc, reprezentând un moment profund și solemn legat de viața obștei.

Ansamblurile monumentale  create de Vida au devenit simboluri naționale în conștiința publică românească, Monumentul Ostașului Român de la Carei sau Monumentul țăranilor martiri de la Moisei, excepționale realizări artistice, sunt adevărate repere în evoluția sculpturii contemporane românești.

Vasta și valoroasa  operă înfăptuită de maestrul Vida se află în patrimoniul a numeroase muzee din țară, dar și din străinătate, opera sa fiind încununată cu numeroase  premii și distincții: Premiul de Stat (1953), titlul de Maestru Emerit al Artei (1957), Artist al Poporului (1964), Steaua Republicii (1978). În 1974 Gheza Vida a fost ales membru al Academiei Române, cel mai înalt for științific și cultural al țării.

Fiu al Maramureșului, Vida a lăsat o valoroasă moștenire, îmbogățind patrimoniul cultural național. Atelierul memorial (întemeiat în 2013 cu sprijinul municipiului Baia Mare),  este ofranda  inchinată orașului natal. În orașul de la poalele Dealului Florilor arta sculptorului este mereu prezentă în Muzeul de Artă, la Atelierul Memorial  din Centrul istoric, prin monumentele de for public Sfatul bătrânilor, Statuia Minerului, sau Statuile de lemn dela Moisei de la Muzeul Etnografic, Colecția de Cactuși din Parcul central străjuită de figura în bronz a maestrului (realizare Ioan Marchiș), sunt tot atâtea locuri în care ne întâlnim cu nemuritorul Vida.

La împlinirea a patru decenii de la înveșnicirea marelui sculptor, recunoștință și pioasă amintire !

Acad. MARIUS PORUMB

 

GHEZA VIDA ŞI CENTRUL ARTISTIC BAIA MARE


OBSERVAŢII PRIVIND O REAŞEZARE ÎN CONTEXT

Aniversările, îndeobşte cele jubiliare, reprezintă cel mai adesea şi prilejuri de evaluări retrospective, de examinări, reexaminări ori actualizări ale statutului operei unui creator în tabla de valori consacrata. În peisajul culturii noastre contemporane, asemenea prilejuri se confundă, din păcate, şi cu prea rarele – de nu cumva singularele – împrejurări ce stimulează readucere în actualitate a creaţiilor unor personalităţi care, în condiţii de normalitate, s-ar cuveni să beneficieze de un interes constant, de regularitate, precum şi de „revizitări” periodice prin adecvarea demersurilor analitic şi interpretativ – atunci când este cazul – la schimbările de sensibilităţi şi de contextualizări nou apărute pe scena socio-culturală. Exemplu relevant printre (mai multe) altele, „Centenarul Vida 1913-2013” constituie însă şi un „caz” aparte[i].

Vida Buciumasul 1957 Artindex_08

Comemorând un secol de la naşterea artistului, consemnând apoi 33 de ani de la trecerea sa în istorie, examinarea poziţionării operei lui Gheza Vida în contextul tablei de valori a artelor plastice româneşti contemporane ne relevă câteva constatări semnificative.

1. CE OBSERVĂM PRIVIND ÎN INTERIORUL IERARHIEI CANONICE ?

1.1. Constatăm că opera lui Vida beneficiază pe mai departe de autoritatea de consacrare aşa cum aceasta s-a configurat prin judecăţile de valoare ale criticii si istoriografiei de artă în deceniile 1950–1980. Cinci volume şi albume cu caracter monografic (unul în străinătate), prezentări în 6 lexicoane şi dicţionare (trei în străinătate), studii de caz, analize şi consemnări în 29 de volume de autor şi colective de autori (patru în străinătate), 45 de articole proprii publicate în presa scrisă, aproape 300 de articole şi studii ce i s-au consacrat în presa scrisă din România, Germania, Ungaria, Suedia, Iugoslavia, Franţa, Spania etc., reprezintă fundamentul bibliografic înregistrat (1934-1980)[ii] al coagulării unor evaluări care fixează creaţia lui Vida în topul valorilor canonice ale sculpturii româneşti contemporane. Citeşte mai departe…

2. CE OBSERVĂM DESPRE IERARHIA CANONICĂ ÎNSĂŞI ?

Că, în ultimele două decenii, ierarhia canonică se află ea însăşi într-un discret dar clar proces de „punere sub asediu” prin:

2.1. ignorare şi/sau marginalizare publică; 2.2. prin absenţa unei scrieri de autoritate canonică (n-a existat niciodată un „tratat al Academiei Române” în domeniul artelor moderne şi contemporane româneşti); 2.3. prin contestarea postcomunista a însăşi validităţii „tablei de valori” canonice. Citeşte mai departe…

3 CE OBSERVĂM DESPRE REVERBERAŢIILE IERARHIEI CANONICE ÎN ACTUALITATEA POSTCOMUNISTĂ?

Adaosurile de „plusvaloare” expoziţională şi bibliografică pătrunse pe piaţă, din 1990 încoace, sunt mai degrabă modeste cantitativ dar substanţiale ca relevanţă şi putere de circulaţie, ele ranforsând, deocamdată, poziţia lui Vida în ierarhia canonică. Citeşte mai departe…

Vida la expo Bucuresti 2012 MNAR

4. CE MAI OBSERVĂM DESPRE FIXAREA ŞI DISEMINAREA SEMNIFICAŢIILOR OPEREI LUI VIDA ÎN SFERA ACTUALEI COMUNICĂRI „DEMOTICE”/DE MASĂ – CU PRECĂDERE ÎN/PRIN INSTRUMENTELE ELECTONICE DE MEDIATIZARE:

4.1. Că reperele majore fixate în ierarhia canonică se regăsesc, în litera şi spiritul lor, printre ideile/valorile majore diseminate către publicul larg. Diverse postări (blog, web etc.) îşi însuşesc şi promovează reperele axiologice fixate prin discursul canonic: se consemnează astfel despre Vida că este „…unul dintre cei mai importanţi sculptori moderni din Romania…[iii]Citeşte mai departe…

5. CE NU OBSERVĂM ÎNSĂ DESPRE ARTISTUL VIDA ŞI DESPRE OPERA SA?

5.1. contextualizarea devenirii sale intelectuale şi artistice în relaţii generative cu mediul profesional de formare: MIŞCAREA ARTISTICĂ BĂIMĂREANĂ; Citeşte mai departe…

[i] Despre Vida, un pertinent articol postat în media electronică de Grigore Arbore concluzionează astfel: „Centenarul lui Gheza Vida este o bună ocazie pentru a ne cunoaşte mai bine artiştii de seamă, a căror umanitate se recunoaste în opere cu semnificaţii nelaterate de timp şi evenimente.”

[ii] Vezi „Bibliografia. Întocmită în colaborare cu Gheorghe Vida”, în Raoul Şorban, Vida, Editura Meridiae, Bucureşti 1981, p. 83-88.

[iii] http://tudorphotoblog.blogspot.ro/2013/03/sculptorul-vida-gheza-centenar-1913-2013.html, la 5 martie 2013

Dr. Tiberiu ALEXA

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

%d blogeri au apreciat: