Gheza Vida Şi Centrul Artistic Baia Mare – 5


5. CE NU OBSERVAM ÎNSA DESPRE ARTISTUL VIDA ŞI DESPRE OPERA SA?

5.1. contextualizarea devenirii sale intelectuale şi artistice în relaţii generative cu mediul profesional de formare: MIŞCAREA ARTISTICĂ BĂIMĂREANĂ;

5.2. contextualizarea activităţii, carierei artistice şi a semnificaţiilor operei sale în raport cu ambianţa mediului de proximitate culturală: CENTRUL ARTISTIC BAIA MARE;

5.3. definirea precisă a parametrilor stilisticii operei sale în filiaţia estetică a modelelor „neo-obiectualist” şi expresionist în contextul antiavangardismului proletcultist din deceniu şase – cu toate consecinţele argumentative de rigoare (inclusiv cu nuanţarea particularităţii cel puţin „neaşteptate” a afirmării unei stilistici de factură expresionistă în ambianţa „realist socialistă” a anilor 1950, şi – mai presus de toate! – acceptarea şi legitimarea unei asemenea viziuni sub umbrela „polul de putere politică” din acea vreme!):

5.4. descifrarea rolului deţinut de artist „de-a lungul obsedantului deceniu” şi imediat după, în conservarea, transformarea şi dezvoltarea structurilor instituţionale şi socio-profesionale specifice comunităţii artistice băimărene;

5.5. descifrarea rolului pe care l-a deţinut în asigurarea factorilor de continuitate şi relansare contemporană a mişcării artistice băimărene şi, pe cale de consecinţă, a CENTRULUI ARTISTIC BAIA MARE.

1942 Vida Minerii 1942 Muz Arta Cluj-Napoca

În consecinţă, apreciez conclusiv că, în ciuda fragilităţii instrumentelor de susţinere, promovare şi diseminare „demotică” a «tablei canonice de valori» în domeniul artelor plastice româneşti moderne şi contemporane, la 33 de ani de la trecerea întru istorie, opera lui Gheza Vida şi-a consolidat poziţionarea în elita canonică a culturii noastre artistice.

Pe de altă parte, însă, adecvarea obiectivă a ideaticii semnificaţiilor acestei opere la sensibilităţile şi percepţiile noii societăţi româneşti devine un capitol deschis către timpul viitor. Aceasta cu atât mai mult cu cât acele insistent evocate rădăcini generative, fundamental înfipte adânc în solul (cândva încă germinativ al ethosului civilizaţiei maramureşene a lemnului) la rândul lor vor deveni cât de curând istorie, odată cu dizolvarea accelerată şi definitivă a tradiţiilor şi obiceiurilor arhaice în masa globalizantă a modernizărilor prezidate de lucrarea şi prelucrarea mai marilor şi mai micilor „proiecte europenizatoare”.

Înapoi la pagina principală…

Dr. Tiberiu ALEXA

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Gheza Vida Şi Centrul Artistic Baia Mare – 4


4. CE MAI OBSERVĂM DESPRE FIXAREA ŞI DISEMINAREA SEMNIFICAŢIILOR OPEREI LUI VIDA ÎN SFERA ACTUALEI COMUNICĂRI „DEMOTICE”/DE MASĂ – CU PRECĂDERE ÎN/PRIN INSTRUMENTELE ELECTONICE DE MEDIATIZARE:

4.1. Că reperele majore fixate în ierarhia canonică se regăsesc, în litera şi spiritul lor, printre ideile/valorile majore diseminate către publicul larg. Diverse postări (blog, web etc.) îşi însuşesc şi promovează reperele axiologice fixate prin discursul canonic: se consemnează astfel despre Vida că este „…unul dintre cei mai importanţi sculptori moderni din Romania…[i]; se observă cum „Ceea ce impresionează în opera lui Vida Gheza (1913-1980), deschizător de noi drumuri în sculptura românească în lemn este coerenţa, unitatea şi forţa de comunicare a unui univers puternic, încastrat în spiritualitatea satului arhaic, dar şi în cutumele din lumea atât de ciudată a minerilor transilvani. Consubstanţialitatea dintre artă şi mitologie (explicită sau implicită) determină în imaginile realizate cel mai adesea în lemn – dincolo de originalitatea de limbaj, înscrierea lor într-un orizont în care constantele spiritualităţii noastre devin motive sau dominante ale creaţiei. Ca atare inovarea la Vida este una de esenţă, limbajul plastic fiind corolar al acesteia, înglobând însă şi sugestii din plastica europeană a epocii (în special sugestii de tip expresionist)..”[ii];

1958 Vida Rascoala 1958 Artindex

4.2. Timide, dar salutare tentative de aşezare a creaţiei lui Vida în «context paneuropean» acum, când timpul prezent pare împingă până către fetiş subsumarea adecvarea birocratică la ceea ce ni se spune că ne-ar «cere Europa»: „Sculptori ca (…) au ilustrat, prin atitudine, iconografie şi filosofie implicită, reperele, aspiraţiile şi utopiile unui sistem care avea o enormă nevoie de a se promova doctrinar şi de a se acredita simbolic. Excepţie fac, în acest monoton ansamblu, două personalităţi singulare în felul lor în sculptura romanească: Vida Gheza (1913 – 1980) … [şi] … Gheorghe Anghel (1904 – 1966). (…) Statuara românească se înscrie în cea mai elegantă, tipologică şi esenţială „monumentalistică” europeana şi de ce nu universală. (…) totul ni se certifică ca valoare a statuarei româneşti prin opera, probabil, a celui mai prolific maestru al cioplirii lemnului din sculptura românească, onestul Vida Geza, prin remarcabilele sale lucrări monumentale de la Moisei şi Monumentul Victoriei de la Carei[iii]

[i] http://tudorphotoblog.blogspot.ro/2013/03/sculptorul-vida-gheza-centenar-1913-2013.html, la 5 martie 2013

[ii] A[lexandra].R[us]., în loc. cit., la 13 mai 2013.

[iii] Alin Neacşu, „Sculptura modernă românească – trăsături definitorii”, în http://www.sculptor-neacsu.eu/articol-sculptura/sculptura-moderna-romaneasca–trasaturi-definitorii.html, la 26 septembrie 2011.

Înapoi la pagina principală…                                                        Citeşte mai departe…

Dr. Tiberiu ALEXA

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Gheza Vida Şi Centrul Artistic Baia Mare – 3


  1. CE OBSERVĂM DESPRE REVERBERAŢIILE IERARHIEI CANONICE ÎN ACTUALITATEA POSTCOMUNISTĂ?

Adaosurile de „plusvaloare” expoziţională şi bibliografică pătrunse pe piaţă, din 1990 încoace, sunt mai degrabă modeste cantitativ dar substanţiale ca relevanţă şi putere de circulaţie, ele ranforsând, deocamdată, poziţia lui Vida în ierarhia canonică.

3.1. Expoziţiilor băimărene menţionate mai sus li se asociază doar o singură altă manifestare retrospectivă, însă de anvergură şi impact major: expoziţia Arhetipuri sculpturale. Sculptură în lemn, realizată cu piese din colecţiile proprii la Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti (curator Ana Zoe Pop: iulie-octombrie 2012):„ În ciuda mulţimii lucrărilor, iubitorii de sculptură în lemn vor distinge «dintr-o ochire» stilul maeştrilor îndrăgiţi. Vida Geza, de pildă, cu sculpturile lui în forţă şi amprenta aceea aproape carnală întruchipată în lemn, care-i pulverizează limitele proletcultiste ale subiectelor.[i]

3.2. Bibliografia de statutare canonică s-a îmbogăţit, semnificativ, cu două dicţionare de importanţă majoră în câmpul istoriografiei româneşti de artă, fapt demn de subliniat îndeosebi în condiţiile în care lexicografia noastră indigenă în domeniu este mai degrabă săracă, deşi ea reprezintă unul dintre instrumentele majore ale legitimării şi legitimităţii canonice. Astfel, în al său Dicţionar de artă modernă şi contemporană, Constantin Prut îi consacră lui Vida un articol concentrat îndeosebi asupra statuarei monumentale de for public: „În Monumentul de la Moisei, aristul atinge acea tensiune unică la care s-a afirmat vocaţia ordinii, a echilibrului psihic şi cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, din sanctuarele dacice sau din spaţiile de evocare brâncuşiene. (…) Un subtil joc al forţelor centripete aducă aici datele vieţii spirituale, în vreme ce tensiunile centrifugale extind nemăsurat hotărârile acestui loc în care se glorifică eroi maramureşeni (…) Şi în restul operei sale, Vida se preocupă de cercetarea şi aducerea în lumină a mitologiei populare, a unor reprezentări cu rădăcini în practicile magice. O acută stare imaginativă amplifică în modul cel mai deplin operant semnificaţia lucrurilor şi evenimentelor (…).”[ii];1960 Vida Miner 1960 Artindex 5

La rândul său, Dan Grigorescu îl include pe Vida în noua ediţie a Dicţionarului avangardelor semnalându-i mai întâi grafica de „certă orientare expresionistă”, după care îi evaluează comprehensiv parametrii identitari ai creaţiei sculpturale: „(…) a respins deopotrivă facila «recitire» a pitorescului din arta populară şi reducerea forţată la un primitivism ce reţine doar trăsăturile sumare ale imagisticii arhaicităţii. El a dezvoltat sensurile profunde ale civilizaţiei ţărăneşti – mai ales ale celei din Maramureş – cu care avea afinităţi sufleteşti şi pe care o înţelegea foarte exact. Uneori, personajele sale sunt surprinse în toiul unor dansuri frenetice, parcă ale unor ritualuri primordiale, construcţia compoziţională conţinând un dinamism copleşitor care, însă, echilibrează surprinzător volumele, cu o rigoare netulburată. (…) Opera lui a împrumutat, de aceea, rosturile poetice ale culturii arhaice, pe care omul modern trebuie să ştie cum să le descopere şi să le reinterpreteze în forme limpezi, uşor de citit.[iii].

3.3. O evaluare retrospectivă, întrucâtva singulară pentru perioada de după 1989, ne vine din partea istoricului de artă român, stabilit de peste două decenii în diaspora italiană, Grigore Arbore, printr-un text redactat, ce-i drept, în contextul împrejurării aniversare din acest an al „Centenarului Vida”: „Intensa umanitate şi excepţionala forţă expresivă a operei sculptorului Gheza Vida (1913-1980) apar într-o lumină nouă din perspectiva pe care o avem aflându-ne la o distanţa de un secol de la naşterea sa (…). Poziţia sculpturii lui Gheza Vida în contextul artei contemporane romaneşti şi internaţionale este şi mai clară după evenimentele traumatice din România ultimelor decenii şi frământările generale din lumea contemporană (…). Ramân în continuare convins de corectitudinea opiniei mele conform căreia calitatea remarcabilă a sculpturii romaneşti din secolul al XX-lea conferă acesteia o poziţie de prestigiu pe plan internaţional, în circuitul de valori culturale pozitive şi înnoitoare ale unei civilizaţii în mişcare. (…) Cele mai interesante realizări ale sculpturii din România din perioada cuprinsă între deceniul al VI-lea şi al IX-lea al secolului trecut stă adeseori sub semnul expresivităţii dramatice (…); altele sunt racordate la experienţe stilistice înnoitoare, derivate, în multiple cazuri, şi de studiul şi înţelegerea simbolisticii artei populare. Pe un asemenea fundal stimulator se proiectează opera lui Gheza Vida, o personalitate artistica de prim rang, autor al unei opere purtătoare de tensiuni existenţiale ce sunt ecoul unor tensiuni existenţiale colective, operă ce nu poate fi caracterizată de acele aprecieri critice «notariale» specifice istoriei descriptive a istoriei artei şi criticii de artă şi nici de divagaţii retorice. Opera lui Gheza Vida stimulează consideraţii asupra poziţiei artistului în societate, asupra relaţiei acesteia cu demersul artistic, asupra simbiozei, de loc abstracte, între om şi artist. Prima impresie degajată de opera lui Gheza Vida este aceea de sinceritate expresivă. (…)”[iv].

[i] Valentin Iacob, „Expoziţii de excepţie în capitală. – Muzeul Naţional de Artă al României. Întoarcerea maeştrilor”, în http://www.formula-as.ro/2012/1037/planete-culturale-30/expozitii-de-exceptie-in-capitala-15562-print, la 18 decembrie 2012.

[ii] Constantin Prut, Dicţionar de artă modernă şi contemporană, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002, p. 517.

[iii] Dan Grigorescu, Dicţionarul avangardelor. Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2005, p. 701-702.

[iv] Cf. Grigore Arbore, „Intensa umanitate – Centenar Gheza Vida”, în http://www.amosnews.ro/intensa-umanitate-centenar-gheza-vida-2013-02-27, la 3 martie 2013.

Înapoi la pagina principală…                                           Citeşte mai departe…

Dr. Tiberiu ALEXA

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Gheza Vida Şi Centrul Artistic Baia Mare – 2


2. CE OBSERVĂM DESPRE IERARHIA CANONICĂ ÎNSĂŞI ?

Că, în ultimele două decenii, ierarhia canonică se află ea însăşi într-un discret dar clar proces de „punere sub asediu” prin:

2.1. ignorare şi/sau marginalizare publică;

2.2. prin absenţa unei scrieri de autoritate canonică (n-a existat niciodată un „tratat al Academiei Române” în domeniul artelor moderne şi contemporane româneşti);

2.3. prin contestarea postcomunista a însăşi validităţii „tablei de valori” canonice.

Vida atelier 2 relief

Cel puţin deocamdată – şi spre deosebire de „câmpul de luptă” al literaturii contemporane – câmpul artelor plastice româneşti contemporane pare să fie contaminat într-o măsură mai mică de visceralităţi atitudinale şi verbale proprii negărilor demolatoare. Cel mai probabil, va fi fiind vorba doar despre o aparenţă datorată unor varii conjuncturii. Pentru că, atunci când contextul a adus în prim-plan (altminteri de foarte rare ori, din 1990 încoace) propuneri de „revizitare” globală a patrimoniului şi „canonului” artistic contemporan (fie şi între limite secvenţiale, aşa cum şi-a propus monumentala expoziţie de anvergură retrospectivă Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti 1950-1990: curator Ruxandra Garofeanu, curatori asociaţi Dan Hăulică şi Paul Gherasim, septembrie-decembrie 2012), contestaţia ultraradicalistă nu a întârziat dinspre o „anume parte” a mediului „taberelor” culturale vocalizând vituperant într-un verbiaj ce merită memorat, măcar şi doar pentru a rămâne atenţi la ce şi în ce fel poate irumpe, mâine–poimâine, de sub spuza acalmiei iluzorii, un „revizionism canonic” de pură expresie… stalinistă (desigur, cu mobiluri niţel răsturnate!): „În locul Arcadiei eroismelor artistice inexistente, expoziţia prezintă bazarul rutinei estetizante, aşa cum a fost el în realitate, aproape o jumătate de secol: precar, culpabil, compromisoriu, pseudoprofesiosist, vetust, alienant, amoral. O cutie neagră plină de culori oarbe la vremuri, la adevăr, la artă chiar; degeaba cauţi în ea pe cineva care să fi luptat cu morile de pumni ale sistemului, precum bătrâna Elisabeta Rizea din Nucşoara. Pretutindeni dai de Baba, Ciucurencu din Pangratti, artişti aserviţi regimului până în cea mai lăuntrică fibră, chiar şi atunci când îl ocoleau.

Nimeni n-a luptat cu pensula-n mână, nimeni n-a vârât-o între spiţele secerei şi ciocanului. Toţi şi-au făcut biciclete din cercurile vicioase în care erau închişi şi-au pedalat, buimaci, prin mo­dernisme datate, prin Matisse, Braque, Picasso, ba chiar și prin El Greco, ca şi cum dreptul de a întoarce spatele realităţii ar fi fost o libertate. Cultivarea, cu obstinaţie, a unui defetism elitar, culturalist şi escapist este marea contribuţie la stagnarea morală şi umană a naţiei, pe care au adus-o artiştii. Oroarea stă în artă, dar eroarea în expoziţia care vrea să vândă oroarea ca eroism.”[i]

[i] Erwin Kessler, „Harfistul şi torpoarea”, în http://www.revista22.ro/articol-19000_2.html, la 03.01.2013.

Înapoi la pagina principală…                                                     Citeşte mai departe…

Dr. Tiberiu ALEXA

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Gheza Vida Şi Centrul Artistic Baia Mare – 1


  1. CE OBSERVĂM PRIVIND ÎN INTERIORUL IERARHIEI CANONICE?

1.1. Constatăm că opera lui Vida beneficiază pe mai departe de autoritatea de consacrare aşa cum aceasta s-a configurat prin judecăţile de valoare ale criticii si istoriografiei de artă în deceniile 1950–1980. Cinci volume şi albume cu caracter monografic (unul în străinătate), prezentări în 6 lexicoane şi dicţionare (trei în străinătate), studii de caz, analize şi consemnări în 29 de volume de autor şi colective de autori (patru în străinătate), 45 de articole proprii publicate în presa scrisă, aproape 300 de articole şi studii ce i s-au consacrat în presa scrisă din România, Germania, Ungaria, Suedia, Iugoslavia, Franţa, Spania etc., reprezintă fundamentul bibliografic înregistrat (1934-1980)[i] al coagulării unor evaluări care fixează creaţia lui Vida în topul valorilor canonice ale sculpturii româneşti contemporane.

1.2. O analiză atentă ne relevă liniile de forţă prin care creaţiei lui Vida i s-au identificat reperele de evoluţie, referinţele de identitate stilistică, sferele de inspiraţie, precum şi matricile de inserţie antropo-culturală. Interesant este faptul că pertinenţa şi durabilitatea – probate în timp – a analizelor şi judecăţilor de valoare care au sintetizat cazuistica caracterologică a operei lui Vida, au migrat foarte recent (după 2008, şi fără contraziceri sau „rescrieri”) dinspre paginile pe suport scris în mediul virtual electronic, dobândind prin acest instrument nu doar forţa de penetrare în geografii culturale distribuite la scară planetară, ci şi un fel de transgresiune din sfera autorităţii/dreptului şi responsabilităţii „de autor”, în sfera bunurilor şi valorilor intelectuale „de domeniu public” reglementată juridic internaţional sub licenţa „Creative Commons” cu atribuire şi distribuire în condiţii identice[ii]. Menţionez, cu titlu de exemplificări referenţiale, două cazuri care, în esenţă, conţin caracteristicile cazuisticii caracterologice ale operei lui Vida enumerate, în sinteză, în cele ce urmează: «Wikipedia, enciclopedia liberă»[iii] şi, respectiv, versiunea electronică a «Oxford Grove Art Dictionary»[iv].

1.2.1. Opera lui Vida gravitează în jurul a doua viziuni, oarecum divergente, dar neaşteptat de bine îmbinate în creaţia sa.

1.2.2. Cea dintâi, telurica, are rădăcina în energia primara, forţa brută, de început de Lume şi a fost pusă în lumină prin lucrări reprezentând munca omului simplu.

1.2.3. Cea de a doua fascinaţie a lui Vida este mitologică, şi cuprinde elementele cele mai arhaice ale folclorului maramureşean, în mijlocul căruia a trăit şi a creat: „În sculptura în lemn, Gheza Vida este, alături de Brâncuşi şi Ladea, cel mai apropiat de linia tradiţiei populare, iar Dans oşenesc, cioplit dintr-un trunchi de copac de către Vida, este una din pilduitoarele înfăptuiri în acest material”. [v]

1.2.4. Vida întreprinde constant un foarte rodnic efort de cercetare şi aducere la lumină a mitologiei populare, colorând-o cu o ţesătură simbolică [vi]

1.2.5. Admiraţia sa pentru ţăranii simpli – cu care dealtfel a conlucrat şi cu care s-a sfătuit adesea – şi pentru modul lor de viaţă în forma cea mai arhaica şi mai curată, a fost până la urmă izvorul de seve pentru creaţia sa de o forţă copleşitoare.

1.2.6. Materialul său preferat, lemnul, accentuează volumele şi le dă pregnanţă în spaţiul pe care îl propune substanţa operei, în acelaşi timp valorificând sobrietatea străvechimii: „În sculptura lui Vida, simplificarea, prescurtarea, stilizarea, echivalează cu condensarea de forţă expresivă.  Deşi în lemn, statuile lui Vida îndeplinesc condiţiile bolovanului, care prăvălit din munte, ajunge la poale intact… Barda lui Vida degajă formele de viaţă interioară şi de comportament social ale urmaşilor lui Horia. Înţeleşi dinlăuntru, ei ni se revelează ca stăpîniţi de siguranţa plenară a firii şi a clasei care urcă scara istoriei, de solidaritatea cu pămîntul, cu clasa lor şi cu viitorul.

 Iar fiecare dintre aceste figuri ieşită din barda care modelează trunchiul de copac, vorbeşte totodată despre artist. Totul e aici atît de viguros, de concentrat, de sobru şi, în acelaşi timp, atît de năvalnic şi de pasionat, încît parcă auzim unealta muşcînd din carnea lemnului, parcă auzim zvîcnetul inimii lui Vida care poartă mîna creatoare. (…) Adânc înrădăcinat în pământul din care irumpe şi din care îşi trage tăriile, sigur, calm şi fără ostentaţie, ca toate existenţele simple şi drepte, purtând, sub o tăcere afabilă, colcăirea vieţii, gata să-şi transfere exploziile şi să le fixeze în forme, Vida aduce, în arta lui, ca şi copacii, mesajul unui eroism simplu şi al unui lirism viril. (…) ” [vii]

Vida Autoportret

1.3. Consemnăm faptul că Vida a fost creditat – şi mai este încă creditat – cu statul de:

1.3.1. unul dintre sculptorii români majori ai secolului al XX-lea: „Vida este sculptorul unui popor, întărit cu credinţa în dreptul de viaşă universală a valorilor autohtone. Cu această înzestrare, opera sa rămâne mărturia acelei acţiuni spirituale ce întruneşte într-o structură unică omul, artistul şi istoria imediată[viii];

1.3.2. unul dintre cei mai importanţi sculptori români contemporani în lemn, dimpreună cu Apostu, Vlasiu, Maitec etc.: „Mari artişti ca Vida realizează o sinteză personală, interpretând diferite elemente de mit sau relict din ethosul unui popor, reelaborând, reîncarnând şi constituind o mitologie proprie. în opera atât de complexă a lui Vida, ce cuprinde toate genurile sculpturii, găsim categoriile: frumos, hidos, simetric, sobru, hilar, echilibrat şi dezechilibrat, luminos şi sinistru, specifice etnoesteticii române, dar şi a unui univers novator, scormonitor, plin de îndrăzneala de a lucra „în sensul lemnului”, de bucuria de a comunica adevărul, operei lui Vida fiindu-i consubstanţială mai curând o mitosofie proprie. (…) Artist exemplar, Vida Gheza, prin valoarea şi originalitatea universului său a contribuit decisiv la definirea artei româneşti din acest secol.[ix];

1.3.3. cel mai important sculptor băimărean: de-a lungul ultimelor patru decenii, poziţia lui Vida de lider absolut al artei sculpturii în ansamblul global – deopotrivă istoric şi contemporan, din 1896 la zi – al creaţiei produse în Centrul Artistic Baia Mare a fost circumscrisă şi diseminată public prin trei expoziţii majore realizate la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare: expoziţia permanentă Tradiţie şi continuitate în Centrul Artistic Baia Mare (curator principal Traian Moldovan, asistent curator Tiberiu Alexa: 1984-2005 – cu completări şi modificări substanţiale aduse în 1998 de Mihai Muscă şi Tiberiu Alexa); expoziţia permanentă Centrul Artistic Baia Mare. Repere europene între tradiţii şi inovaţii (curator principal dr. Tiberiu Alexa, curatori asistenţi dr. Ioan A. Negrean şi dr. Dorel Topan: deschisă la 10 iunie 2010), respectiv expoziţia temporară aniversară Centenarul Centrului Artistic Baia Mare 1896-1996 (echipa curatorială: Traian Moldovan, Mihai Muscă, Tiberiu Alexa), manifestare însoţită şi de un masiv album–catalog[x].

Înapoi la pagina principală…                                                  Pagina următoare…

Dr. Tiberiu ALEXA

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

[i] Vezi „Bibliografia. Întocmită în colaborare cu Gheorghe Vida”, în Raoul Şorban, Vida, Editura Meridiae, Bucureşti 1981, p. 83-88.

[ii] Cf. http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/deed.ro, la 6 iunei 2013.

[iii] http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheza-Vida, la 23 ianuarie 2013.

[iv] http://www.answers.com/topic/gheza-vida-2, la 23 ianuarie 2013: „Vida made his début in 1937 at the Expozitia artistilor baimareni (exhibition of the artists of Baia Mare), with works carved in wood (…); these were further to inspire him in his researches into the mining communities of Maramures Province and their myths and rites. (…) these were made in a vigorous, almost primitive manner, with expressive chisel marks (…) His next works (…) were larger and more dynamic (…) and were unaffected by the dogmatism of Socialist Realism. (…) In 1970-73 Vida created a number of works, including Rain (…), the Peasants’ Monument (1972) at Mosei, Maramures province, and a series of totem-poles that conveyed his fascination with the cultures of the Pacific Islands and American Indians. ”

[v] Petre Comarnescu, „Doi artişti cetăţeni: Kazar  şi Vida”, în Arta plastică, 1958, nr. 5, mai p. 12, 14.

[vi] Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheza_Vida, la 18 ianuarie 2013.

[vii] Eugen Schileru, „Vida Gheza şi Vasile Kazar”, în Contemporanul, 1958, nr. 11, 21 mar. p. 6.

[viii] Raoul Şorban, op. cit., p. 82.

[ix] A[lexandra].R[us]., Minerii – Vida Gheza (Muzeu virtual – Galeria Naţională. Muzeul Naţional de Artă Cluj-Napoca), în http://www.pontes.ro/ro/divertisment/muzeu/index.php?id=64, la 13 mai 2013.

[x] Tiberiu Alexa (coordonator şi editor), Traian Moldovan, Mihai Muscă, Centrul Artistic Baia Mare. 1896–1996/ The Baia Mare Artistic Centre. 1896–1996, Baia Mare, Muzeul Judeţean Maramureş – Inspectoratul pentru Cultură Maramureş, Baia Mare, 1996, ISBN 937–0–00349–0, 449 p.+ CLXI p. il.+ 66 p. planşe color. [volum bilingv în limbile română şi engleză].

%d blogeri au apreciat asta: