Poarta sufletului


Premiul acordat de juriul muzeului şi
Premiul III la concursul de eseuri „Amintiri dintr-un tablou” ediţia a VII-a, anul şcolar 2013/2014:

Irina Fizeşan
clasa a IX-a D
Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare

Era o zi monotonă de joi, eram obosită datorită programului încărcat din ultimele zile, dar ceva m-a făcut să simt o schimbare. Doamna profesoară venise să ne anunţe că în acea oră urma să facem o vizită  la Muzeul de Artă. Probabil această veste nu e primită de fiecare în acelaşi mod dar eu am văzut-o ca pe o scăpare din rutină, era un loc pe care îmi doream să-l văd un loc unde accentul este pus mai întâi de toate pe artă.

În momentul în care poarta muzeului s-a deschis scârţâind, am simţit o vibraţie în tot corpul care îmi spunea că voi întâlni ceva cu adevărat fascinant, şi nu m-am înşelat. Ajungând la ultimul etaj, într-un colţ mai îndepărtat am zărit un tablou în care am reuşit să privesc dincolo de ceea ce se vede la suprafaţă şi să înţeleg mesajul ascuns printre culori.

Opera pe care am ales-o este „Zidul” de Madarassy Gyorgy. Tabloul a fost pictat în 2007 şi conturează fricile şi trăirile interioare ale oamenilor. Este pictat cu tonuri reci printre care se strecoară puţin căldura orange-ului care dă o luminozitate aparte. În spatele acestor culori se ascunde un zid care deşi nu încearcă să iasă în evidenţă cu nimic este îndeajuns  de impunător încât să marcheze o poveste.

Cu toţii avem anumite frici cu care ne-am născut sau pe care le-am creat pe parcursul vieţii trecând prin momente care ne-au lăsat cicatrici. Suntem nişte fiinţe neînţelese care vor să fie înţelese, facem lucruri fără să le gândim şi totodată nu le facem pentru că le gândim prea mult. Dar ce facem atunci când apare cineva care este dispus să fie alături de noi şi să ne înţeleagă ?… fugim de acea persoană şi privim înapoi doar când e prea târziu şi s-a pierdut în zare. Din frica de a fi răniţi sau folosiţi creăm propria fortăreaţă pe care o clădim în fiecare zi cu vorbe şi gânduri pentru a o face cât mai puternică posibil fără să ne dăm seama cât de mult rău ne putem face. Unii ajung să zidească un perete atât de înalt şi gros încât abia că le poţi auzi vorbele pe când alţii sunt prinşi în construirea fundaţiei pentru mult timp, poate chiar o viaţă întreagă în care încearcă toate emoţiile, sunt răniţi, sunt ajutaţi dar niciodată nu se vor simţi protejaţi de propriul corp. Încă nu pot explica ce cred că e mai benefic, să fi imun la orice dar să fii rece şi retras în propria ta gândire sau să fi deschis spre orice chiar dacă asta ar creşte posibilitatea de a fi rănit şi folosit.

Madarassy ZidulMadarassy Gyorgy – Zidul
Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Madarassy Gyorgy prin pictura sa prezintă un zid general, întâlnit la majoritatea oamenilor. Pare puternic însă nu este, nu poate duce toate greutăţile la care este supus şi lasă să treacă dincolo de el, din păcate, partea rea, lăsând-o pe cea bună să se zbată la bază încercând să găsească o intrare printr-un loc uitat. În extrema dreaptă vedem un vârtej de culori reci precum: negru, verde şi violet presărat cu orange şi alb care încălzesc lupta pentru trecerea în celălalt cadru necunoscut, acela din spatele bucăţii de beton care se arată indestructibilă.

Acest cuvânt „indestructibil” pare atât de măreţ când de fapt e o simplă „sabie” care asigură o anumită protecţie dar nu asigură că va tăia orice sau că va trece prin orice. E precum zidul, te împiedică să vezi dincolo de el şi să ajungi la esenţă dar odată ce arunci cu culoare, acesta se imprimă definitiv în el marcând şi locul şi trecerea timpului asupra sa.

 Ceea ne dorim cel mai mult e să spargem bariere ale oamenilor pentru a ajunge la sufletul lor, ne avântăm în această călătorie fără să ne gândim că am putea ajunge să fim dezamăgiţi şi odată ce ochii noştri văd dincolo să întâlnim aceleaşi vârtejuri care încearcă şi ele să cunoască partea din care venim noi… şi în acea clipă  să ne punem întrebări asupra momentului în care am greşit şi am pierdut tot acest şir. Poate totul se ascunde în mijloc, în interiorul bucăţii de beton, şi secretul este că totul ne e dat în faţă dar refuzăm să vedem din dorinţa de a ne avânta în necunoscut şi setea de a ieşi din normal şi a evada spre locul perfect unde nu vom mai fi judecaţi.

Din cauză că răspunsurile pe care le căutăm nu ne vor fi date, această luptă cu noi şi cu cei din jur nu se va sfârşi niciodată. Rămâne la latitudinea noastră să ne alegem nuanţele cu care vrem să ne pictăm viaţa, atât a noastră pe  cât şi a celor din jurul nostru. Dar precum binele nu poate triumfa fără răul necesar aşa nici culorile nu se pot vedea fără să fie aşternute pe o suprafaţă care să le pună în evidenţă fără a le lua din luminozitate sau din pigment.

Tot ceea ce ne înconjoară este o artă, odată ce reuşim să o înţelegem ne putem considera cu adevărat bogaţi din punct de vedere spiritual, dar până ce ajungem în acel punct trebuie să trecem prin diferite etape de înţelegere, etape înzestrate cu probe care ne pot schimba viziunea în legătură cu ceea ce ne înconjoară dar care la final o să ne aducă răspunsul la întrebarea pe care toţi o avem. Ce rol am în această mare de necunoscut?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: